Whale Tail – Trendul slipului tanga purtat la vedere

By  | 

Având în vedere cât de mult timp petrecem încercând să facem invizibilă orice urmă de lenjerie pe sub haine (mâna sus dacă există cineva care n-a întârziat vreodată pentru că a schimbat cinci fuste și zece perechi de slipuri pentru că se vedeau cusăturile), poate ar trebui să ne bucurăm de revenirea unui anume trend controversat al anilor 2000, așa-numitul „whale tail”. Sau poate că nu? Se pare că răspunsul la întrebarea din titlu a rămas, până la urmă, tot ca pe vremuri: în coadă de pește.

Whale tail, look-cult al 
anilor 2000

Decada anilor 2000 este considerată una dintre cele mai bizare când vine vorba despre modă. Multe dintre trendurile populare la vremea respectivă sunt privite acum cu groază – gândește-te cam ce față faci când vezi o poză cu tine de prin 2004, purtând o pălărie stil fedora, un trening din pluș roz sau o pereche de colanți capri pe dedesubtul unei fuste mini din denim. Însă există un trend care încă de pe atunci era privit cu scepticism, pe principiul „ori îl iubești cu pasiune, ori îl urăști din tot sufletul” și care își face ușor-ușor revenirea, însoțit, însă, de același val de controversă.

Este vorba despre lenjeria purtată la vedere – mai exact, baretele slipurilor tanga sau G-string vizibile pe deasupra taliei pantalonilor, un „fenomen cultural” căruia acum mai bine de 20 de ani i s-a atribuit denumirea de „whale tail”, inspirată de faptul că efectul vizual este asemănător formei unei cozi de balenă.

Când am spus mai sus că whale tail este un fenomen cultural, nici măcar nu am exagerat. Practica expunerii baretelor slipurilor tanga a început să ia amploare la sfârșitul anilor ’90, iar odată cu debutul anilor 2000 și datorită imensei popularități a unui alt trend, cel al pantalonilor cu talie extrem de joasă, a căpătat rapid notorietate, cimentându-și locul printre tendințele de top, menținându-se acolo ani de-a rândul și devenind, între timp, un look-cult al 
anilor 2000.

Afișarea desuurilor în public a fost mereu un subiect controversat, însă în cazul G-stringurilor, putem bifa o dublă controversă, acest stil de lenjerie fiind adesea asociat cu stripperițele sau dansatoarele exotice. Starurile pop au jucat un rol major în popularizarea trendului whale tail în moda mainstream – Britney Spears, Christina Aguilera, Gwen Stefani și Janet Jackson au fost fotografiate în nenumărate ocazii cu baretele G-stringurilor vizibile peste talia pantalonilor, ba chiar și o serie dintre actrițele cele mai bine cotate ale vremii au îmbrățișat trendul, afișându-l cu îndrăzneală pe covorul roșu la premiere de film sau la ceremonii de premiere (Halle Berry la MTV Video Music Awards în anul 2000, sau Gillian Anderson la petrecerea Vanity Fair post-Oscar în 2001). Sarah Jessica Parker, Kim Catrall, Natalie Portman, Kate Moss, Jennifer Lopez, Pamela Anderson, Paris Hilton, Mariah Carey, LeeAnn Rimes și Beyoncé sunt de asemenea pe lista starurilor care au contribuit la popularizarea acestui look.

Whale Tail pe podiumuri

Nu te gândi însă că slipurile tanga la vedere și-au făcut apariția numai în videoclipurile sau performance-urile live ale starurilor pop, ori pe trupurile actrițelor care voiau să creeze isterie pe covorul roșu. Câteva dintre cele mai respectate case de modă au promovat pe podiumuri acest look – Jean Paul Gaultier a propus în show-ul primăvară/vară 1997 mai multe ținute care expuneau lenjeria intimă, vizibilă dincolo de taliile joase, și Tom Ford a creat pentru colecția Gucci primăvară/vară 1997 o serie de slipuri G-string cu logo-ul brandului, urmată în 1998 de un set de fuste care aveau cusute la nivelul taliei barete ce imitau existența unui slip tanga pe dedesubt. În 2001, John Galliano a inclus, la rândul său, în colecția Christian Dior pentru toamnă/iarnă o ținută în acest stil.

Bineînțeles, nu a durat mult până când conceptul de „whale tail” a devenit un pop culture icon. În anul 2000, artistul R&B Sisqó a lansat Thong Song, o piesă ce include versurile „Baby I know you want to show that thong”, și care a fost nominalizată la patru premii Grammy, făcând înconjurul lumii și regăsindu-se în listele top ten ale Americii și ale multor țări europene.

Însă, ca în cazul oricărui trend, ascensiunea în mainstream a însemnat începutul sfârșitului. Whale tails au trecut ușor-ușor din sfera provocatoare-dar-stylish într-o zonă mai puțin inspirată, nemaifiind afișate în mod elegant precum în cazul lui Gillian Anderson în rochia sa Eduardo Lucero cu spatele gol și slip asortat, sau attention-grabbing precum în cazul lui Britney pe scena MTV VMA 2000. Către mijlocul decadei ’00, din cauza suprasaturării pe piață a acestui tip de look și a faptului că slipul tanga nu mai era lăsat la vedere din dorința de a face un fashion statament, ci într-o manieră ce sugera mai degrabă neglijență, trendul whale tail a căzut în dizgrație, nemaifiind privit drept ceva stylish, ci drept un look 
passé, de evitat.

Whale Tails în prezent

Circa un deceniu și jumate mai târziu, whale tails încep iar să fie… a thing. Totul a început discret, în 2018. Branduri precum Linder și Fenty Puma au inclus în colecțiile prezentate pe podium ținute pe modelul talie joasă + slip la vedere. Apoi, Kim Kardashian West (indiferent că o adori sau o detești, trebuie să recunoști că e un veritabil style icon) a postat pe contul ei de Instagram o fotografie în care purta un slip tanga vizibil peste talia fustei – o piesă ce s-a dovedit în scurt timp a avea o semnificație istorică în modă. Kim a purtat unul dintre G-stringurile create de Tom Ford pentru Gucci în 1997, o piesă de muzeu – literalmente, căci se află în colecția permanentă a Muzeului Metropolitan de Artă din New York – împrumutată din arhiva brandului. Fun fact: este puțin probabil să găsești un astfel de G-string autentic de cumpărat, însă poți închiria unul pe site-uri vintage de lux precum El Cycèr (elcycervintage.com).

Ulterior, trendul whale tail a început să capete din ce în ce mai multă tracțiune și expunere media. Tot în 2018, J.Lo a fost fotografiată purtând un outfit semnat Natasha Zinko, compus din pantaloni și tanga asortat, iar în 2019, Hailey Bieber a purtat la Gala Met o rochie Alexander Wang cu spatele gol și un G-string cât se poate de vizibil, împodobit cu logo-ul brandului. Actrița Alexa Demie a purtat o rochie AKNA cu whale tail încorporat la premiera serialului Euphoria, iar Kylie Jenner a luat exemplul surorii sale mai mari și a postat pe Instagram 
o fotografie în care un slip tanga verde aprins este vizibil peste 
talia pantalonilor.

Repopularizarea conceptului de whale tail bifează și binecuvântarea din partea designerilor, apărând pe podiumuri. În show-ul Versace Men pentru primăvară/vară 2020, Bella Hadid (care, de altfel, a dovedit că este o fană a trendului și în viața reală, fiind fotografiată purtându-l) a apărut într-un costum format din pantaloni, sacou și un tanga cu logo-ul Versace, iar în colecția Heron Preston pentru același sezon, un G-string apare alături de o pereche de pantaloni de trening împinși în jos pe șolduri.

Whale Tails – Fashionable sau nu?

Whale tails rămân, cu toate acestea, la fel de controversate precum în cazul primului lor val de popularitate, cel din anii ’90-2000. Dacă te bate gândul să încerci un astfel de look (iar noi te încurajăm să o faci!), ține cont de câteva reguli care asigură faptul că efectul va fi unul sexy & classy, nu trashy & outdated. În primul rând, poți opta fie pentru un slip cât mai minimalist, monocrom și cu barete subțiri, fie pentru un slip statement, cu elemente metalice precum logo-uri de brand, sau accente cool precum barete cu strasuri. Însă este ideal să menții restul outfitului cât mai simplu și lipsit de orice alt detaliu vizual care ar putea distrage atenția – la urma urmei, vrei ca efectul de whale tail să fie punctul central al ținutei. Blugii cu croială dreaptă, retro, sunt mereu o idee bună, însă nu ocoli nici opțiunea pantalonilor de trening (lasă-te inspirată de colecția Heron Preston sau ia exemplu de la Bella Hadid sau Emily Ratajkowski). Iar dacă vrei să creezi o apariție fără îndoială memorabilă, împrumută vibe-ul sexy chic al lui Gillian Anderson sau Hailey Bieber și poartă o rochie cu spatele gol și un G-string asortat.

Foto: Getty Images, Imax Tree

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *