Trend Alert: Accesorii cu scoici

By  | 

Accesoriile cu scoici se numără printre trendurile majore ale sezonului curent, și nu e nevoie să aștepți venirea verii ca să începi să le porți. Le poți include în ținutele de zi cu zi pentru a le imprima un vibe de vacanță și, bineînțeles, nu uita să le pui în bagaj pentru zilele petrecute la mare.

Scoicile vin sezonul acesta nu numai pe bijuterii (coliere, cercei, brățări pentru încheieturile mâinilor sau pentru glezne), ci și pe accesorii precum genți, pălării, curele sau chiar pantofi. Iată câteva dintre favoritele noastre din colecțiile primăvară/vară 2019:

Curea Mango, 99,90 lei – aici

Echilibrează aerul sobru al unui blazer cu ajutorul unei curele-lanț cu scoici de diverse forme și mărimi, care aduc doza perfectă de spirit de vacanță. Pentru a accentua efectul, îndoaie mânecile sacoului și poartă pe dedesubt o rochie strâmtă trei sferturi din bumbac sau tricot subțire. Poți purta cureaua și pe post de colier statement, înfășurând-o de mai multe ori în jurul gâtului.

Cercei Bershka, 39,90 lei – aici

O pereche de cercei rotunzi din metal acoperit cu sfoară și detalii din scoici se potrivesc perfect alături de rochii vaporoase din in, cu volane delicate, dar și alături de o pereche de bermude din denim, un tricou, saboți cu toc gros și o geantă din rafie.

Set brățări pentru gleznă, Zara, 49,90 lei – aici

Brățările pentru glezne – anklets” – aduc oricărei ținute o conotație exotică, invocând imaginea unei zile la plajă. Nu e cazul să le porți doar la mare – ba chiar vor arăta foarte bine în viața de zi cu zi, în oraș, alături de sandale cu talpă plată sau alături de saboți (extra styling tip: asortează-le cu modelul de sandale cel mai hot al sezonului, despre care am vorbit mai pe larg aici).

Cercei Mango, 49,90 lei – aici

Nu toate bijuteriile cu scoici se încadrează neapărat în stilul ultra casual – iată o pereche de cercei cu aer suficient de sofisticat încât să poată fi incluși fără probleme în contexte business sau formale. Poartă-i la birou, pentru a îndulci aspectul sobru al unei ținute office, sau asortează-i unei rochii din mătase pentru a crea o ținută pentru un date sau pentru o petrecere.

Geantă Zara, 199,90 lei – aici

Gențile de dimensiuni mici, cu mânere scurte, se numără printre trendurile cele mai hot ale sezonului primăvară/vară 2019 în materie de accesorii (descoperă și alte trenduri aici), iar cea de mai sus împușcă două tendințe actuale dintr-o lovitură, bifând și trendul scoicilor. Poart-o la plajă, dar și în oraș, alături de piese din in sau din bumbac.

Colier lung, Zara, 59,90 lei – aici

Cel mai simplu mod în care poți aborda trendul accesoriilor cu scoici este sub forma unui colier simplu, clasic, necomplicat, realizat din sfoară și… scoici. Poartă-l ca atare, în varianta lungă, sau înfășoară-l de două ori împrejurul gâtului pentru a obține un colier dublu. Se potrivește la fel de bine cu rochii din bumbac sau in, cât și cu jeanși plus un crop top.

Pălărie Stradivarius, 49,90 lei – aici

O pălărie din paie cu detalii sub formă de scoici și mărgele din lemn este accesoriul perfect pentru a completa atât ținute cu aer casual (jeanși și tricouri, bermude, crop tops), cât și outfituri cu vibe romantic (rochii fluide din mătase, pantaloni sau fuste din materiale vaporoase, cămăși diafane din voal).

Set coliere Stradivarius, 39,90 lei – aici

La fel ca și în cazul cerceilor de mai sus, acest set de coliere este destul de sofisticat încât să poată fi inclus chiar și în ținutele pentru birou sau pentru seară. Îl poți purta în versiune single sau double.

Colier Uterque, 345 lei – aici

Detaliile din lemn se numără printre micro-tendințele sezonului primăvară/vară 2019 (mai multe despre asta am vorbit aici), astfel că acest colier bifează două trenduri simultan. Scoica supradimensionată îl transformă într-o piesă de bijuterie statement, perfectă pentru a fi alăturată unei ținute monocrome, cu aer minimalist.

Colier Mango, 79,90 lei – aici

Un mix de scoici veritabile, scoici din metal sau plastic și mărgele fac din acest colier o piesă cu aspect inedit, iar designul jucăuș, sub forma unei bijuterii cu talismane, îl fac perfect de purtat alături de rochii cu aer girly.

Pantofi Zara, 199,90 lei – aici

O pereche de slippers cu detalii din scoici și cu margini destrămate încapsulează aerul necomplicat al zilelor de vacanță, imprimându-l oricărei ținute, indiferent că este una de plajă sau una de oraș. De purtat cu șorturi din denim alb, cu rochii din bumbac cu volane, cu jachete din denim cu cordon în talie și cu blazere supradimensionate din in.

Foto: website-urile brandurilor, Unsplash

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *