Style Icon: Rihanna. Recreează-i stilul

By  | 

Rihanna e, fără dubiu, un style icon – ba chiar unul dintre cele mai puternice style icons ale momentului. Fiecare apariție a sa – pe scenă, la vreun eveniment red carpet, la o emisiune, sau pur și simplu în viața ei de zi cu zi – ajunge să fie un reper de stil, pentru că artista a reușit, de-a lungul timpului, să își contureze un look personal ultra cool, pe care multă lume, începând de la fanii săi și până la lume care nu îi ascultă neapărat muzica, își doresc să îl reproducă.

Am ales câteva look-uri recente ale Rihannei, trecând prin toate registrele (outfituri purtate pe stradă, la emisiuni televizate, la Coachella, la Cannes, etc), ca să îți arătăm cât de simplu sunt, de fapt, de reprodus. Ai puncte bonus dacă le porți cu același aer nonșalant și badass al Rihannei.

Dacă ai vreun prieten sau vreo prietenă care se pricepe la desen, du-i jacheta ta din denim să o picteze – o să obții o piesă unicat super cool. Poți cumpăra și una gata pictată sau poți căuta un artist preferat care să picteze contra cost. Indiferent ce variantă alegi, pentru un look Rihanna-approved, poartă jacheta cu încă niște piese din denim și cu o pălărie pescărească. Adaugă botine sau sandale cu toc pentru a echilibra aerul casual al hainelor.

Pălărie Bershka, 59,90 lei – aici, jachetă Topshop, 150 GBP – aici

Nu mai e nimic nou legat de faptul că poți purta liniștită piese de gymwear pe afară. Dar iată că Rihanna reușește să dea un aer super sexy unui outfit compus, în esență, din…. piese de trening din fâș. Cum? Adăugând o bustieră lăsată la vedere și botine cu toc din plexi.

Botine Puma X Fenty, 750 USD – aici, bustieră B&S Sports, 22,49 euro – aici, pantaloni Nike, preț la cerere, disponibili în magazinele Nike

Poți recrea acest look al Rihannei fără să ai neapărat sacoul ei cu croială specială (set dublu de mâneci). Alege un sacou mai lung și cu croială supradimensionată și poartă-l căzut pe umeri. Aerul sobru al sacoului e deja contracarat de modul neconvențional de a-l purta, dar poți plusa și cu o pereche de pantofi cu detalii din plastic (printre tendințele de top ale sezonului în materie de încălțăminte) și o șapcă.

Pantofi Off-White C/O Jimmy Choo, 995 euro – aici, sacou H&M, 599 lei – aici, șapcă Stradivarius, 49,90 lei – aici

Dintre toate look-urile de la ediția 2018 a festivalului Coachella, favoritul nostru e cel al Rihannei care a participat la concertul lui Post Malone îmbrăcată într-un outfit cu totul diferit față de ce vezi de regulă la festivaluri – o cămașă bărbătească, o cagulă, și o mulțime de bijuterii prețioase, dintre care una este o brățară stil bangle, goală pe dinăuntru, gândită pentru a fi umplută cu alcool.

Cagulă Puma X Fenty, 75 USD – aici, brățară Amazon.com, 12,99 USD – aici, cercei Mango, 69,90 lei – aici

Unul dintre cele mai memorabile look-uri de red carpet ale Rihannei este acesta, de la gala amfAR din 2017. Lasă-te inspirată de rochia Tom Ford și recreează feeling-ul almost nude cu ajutorul unei bustiere/bralette care acoperă fix esențialul plus o eșarfă din mătase legată în jurul gâtului și o pereche de cercei glam.

Sutien La Perla, 420 euro – aici, eșarfă Mango, 49,90 lei – aici, cercei Mango, 79,90 lei – aici

Rozul nu se dă dus din tendințe (da, Milennial pink încă e un trend relevant), iar Rihanna confirmă acest lucru. Recreează vibe-ul Barbie girl cu ajutorul unui outfit coordonat – două piese în fix aceeași nuanță de roz, plus pantofi într-un ton cât mai apropiat.

Top Zara, 149,90 lei – aici, pantaloni Zara, 149,90 lei – aici, sandale Stradivarius, 129,90 lei – aici

Rihanna reușește să arate badass chiar și când evenimentul la care merge are un aer cât se poate de prețios – în cazul de mai jos, este vorba de o apariție la festivalul Cannes de anul trecut. Artista a adăugat o pereche de ochelari de soare sporty rochiei extrem de elegante, și a obținut instantaneu un aer mult mai cool – un truc pe care îl poți aplica și tu la următoarea petrecere la care mergi.

Ochelari de soare Andy Wolf, 385 euro – aici, rochie Zara, 119,90 lei – aici

Foto: Splash News, website-urile brandurilor

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *