Scurtă istorie a rasismului în modă

By  | 

Aruncă un ochi pe cam orice podium sau în orice revistă de modă și ai să observi că, până și în 2020, rasismul este cât se poate de prezent. Majoritatea modelelor sunt albe, numai câteva case de modă celebre și-au lăsat colecțiile pe mâna unor designeri de culoare (Virgil Abloh la Louis Vuitton, Olivier Rousteing la Balmain, Shayne Oliver la Helmut Lang), iar Vogue, cea mai influentă publicație din industria modei, a avut în istoria sa de 127 de ani numai 21 de femei de origine africană pe copertă (și o singură copertă a fost realizată de un fotograf afro-american).

Lucrurile se mișcă, din fericire, într-o direcție bună, mai exact, industria modei recunoaște lipsa de diversitate de care dă dovadă și face pași pentru a o corecta, însă rasismul este atât de bine împământenit în modă, încât va mai dura mult până să fie complet eradicat. De fapt, rasismul merge mână în mână cu moda de secole încoace, iar câteva exemple despre care probabil nu știai se află mai jos.

Dandy-ismul și sclavia

1760-1833. „Dandy” obișnuia să fie apelativul pentru un bărbat care punea preț pe aspectul său în societate, de la garderobă și obiceiurile de grooming, până la hobby-uri, toate gândite astfel încât să promoveze un stil de viață aristocrat. Dandy-ismul a fost un curent social al secolelor XVIII-XIX care a marcat și moda. Un lucru pe care probabil nu-l știi este că îl putem asocia cu primele semnale ale rasismului în modă. Mai exact, este legat de sclavismul european. Dacă în America, pătura aristocrată se întrecea în numărul de sclavi, în Anglia, competiția se ducea între… cât de bine erau îmbrăcați sclavii. Sclavii adulți de sex masculin erau forțați să se îmbrace în concordanță cu aspectul proprietarilor lor, iar asta presupunea ca aceștia să își îndeplinească toate îndatoririle (care implicau muncă fizică) în timp ce purtau machiaj pe față și pantaloni strâmți, uneori chiar și jobene.

Răscoalele Zoot Suit

1943. Termenul „Zoot suits” se referă la costumele cu pantaloni pană largi și sacou lung cu umeri lați, purtate de membrii comunităților urbane de afro-americani în anii ’40. Acest stil de îmbrăcăminte avea rolul de a cultiva mândria față de rasa de origine africană, ulterior fiind de asemenea adoptat de bărbații de origine mexicană sau filipineză din zona californiană. Pe durata celui de-al Doilea Război Mondial, când materialele textile erau raționate, zoot suits erau, în teorie, interzise, căci realizarea lor implica folosirea materialului în exces, însă croitorii underground încă le produceau, cererea pentru ele fiind mare. Costumele erau create cel mai adesea în culori aprinse, simbolizând individualitatea celor ce le purtau, dar pe lângă atributul de fashion statement, aveau de asemenea o încărcătură politică, simbolizând o rebeliune a comunității afro-americane față de look-ul cu care era cel mai adesea asociată, și anume aspectul gri al mahalalelor.

Între 3-8 iunie 1943 au avut loc o serie de răscoale în Los Angeles, cunoscute azi sub denumirea de „Zoot suit riots”. Membri ai armatei americane și rezidenți albi ai LA-ului au atacat în stradă tineri și copii ce purtau astfel de costume, dezbrăcându-i și bătându-i, pe motiv că purtarea costumelor zoot ar fi un act nepatriotic. Poliția a fost trimisă pe străzi, însă instruită să nu intervină. În câteva zile, mai bine de 150 de persoane de culoare fuseseră rănite. Presa locală a portretizat evenimentele într-o lumină pozitivă, motivând că este o „epurare de huligani” a orașului, iar Consiliul Los Angelesului a interzis ulterior prin lege purtarea a astfel de costume.

Primul model de culoare pe coperta Vogue

1966. Cunoștința populară este că Beverly Ann Johnson a fost primul model de culoare care a apărut pe coperta revistei Vogue (ediția americană), în 1974. Caută pe Google „first black woman on a Vogue cover” și vei obține fix informația aceasta, dar sapă un pic mai mult și vei afla că, de fapt, primul model afro-american a apărut pe coperta Vogue în 1966… numai că există o mențiune importantă aici – Donyale Luna, modelul în cauză, este vizibilă numai pe jumătate, fiind rugată să își ascundă cu mâna o parte din față, mai precis nasul și buzele. Această decizie stilistică a fost luată pe motiv că lumea ar putea fi „neliniștită” de figura unei femei afro-americane zâmbind de pe rafturile chioșcurilor de ziare și reviste.

Falsa rivalitate dintre Naomi și Tyra

1991-2006. Anii ’90 sunt era care a creat un cult al supermodelelor. Linda Evangelista, Claudia Schiffer, Kate Moss, Cindy Crawford, Christy Turlington și Naomi Campbell sunt cunoscute drept „The Big Six”, însă tot la acea vreme, Tyra Banks a început să își facă un nume în modă. Numai că industria modei avea o regulă nescrisă – existau puține supermodele, așa că numai una putea fi de culoare. Iar Naomi își cimentase deja statutul, drept pentru care Tyra a fost nu o dată supranumită „the new Naomi”, cu toate că între cele două nu există aproape nicio asemănare fizică în afară de culoarea pielii (care nu este nici măcar identică oricum, Naomi și Tyra având răcăcini diferite). Într-un episod al emisiunii The Tyra Banks Show din 2006, Tyra aceasta a dezvăluit că, în ciuda presupusei rivalități mediatizate timp de 15 ani, nu a existat niciodată vreun motiv de animozitate între ele. Ba mai mult, a adăugat că presa le-a portretizat drept rivale încă dinainte ca acestea să se fi întâlnit în viața reală. Campbell a declarat la rândul său că nu există „sânge rău” între ele și că este mândră de Tyra pentru impactul pe care l-a avut ca femeie de culoare în industria modei.

Modele de culoare folosite drept recuzită

1997. Oamenii de origine africană au fost asociați de-a lungul timpului cu diverse stereotipuri ofensatoare – de pildă, în anii ’50, o campanie pentru brandul Brooks Brothers care voia să discrediteze în mod jucăuș competiția, arăta că persoanele de culoare preferă brandul rival (Van Heusen), în timp ce albii preferă cămășile Brooks Brothers care se doresc a fi de o calitate superioară. Imaginea blajinului „unchi Ben” este și astăzi folosită pentru a vinde orez (cu implicația că persoanele africane sunt cele responsabile pentru cultivarea orezului), iar un cunoscut brand american de mixuri pentru clătite se folosește de imaginea stereotipică a femeii de culoare bucătărese (atât Uncle Ben’s cât și Aunt Jemima au anunțat în luna iunie a acestui an că vor regândi brandingul și ambalajele pentru a nu mai perpetua imagini stereotipice). Un exemplu destul de recent al acestui tip de comportament insensibil apare în calendarul Lavazza din 1997, când modelul african Alex Wek a fost angajată să pozeze ghemuită în interiorul unei cești gigantice pentru a simboliza cafeaua espresso.

2011. Nu numai femeile de culoare au fost stereotipate în industria de modă și beauty. O campanie Nivea din anul 2011, denumită „Look Like You Give A Damn” (Arată ca și când îți pasă) promova o imagine elegantă și studiată pentru bărbați, însă acest lucru a fost portretizat prin intermediul unui bărbat alb care ținea în mâini o imagine a sa cu păr în stil afro și un caption care susținea „Re-Civilize Yourself.” (Recivilizează-te). De altfel, persoanele de culoare au fost de nenumărate ori portretizate drept brute în reviste sau campanii de modă. În 2009, Naomi Campbell apare sărind coarda alături de babuinii din junglă în Harper’s Bazaar US, iar în 2011, ediția italiană a revistei Vogue a promovat cerceii rotunzi într-un editorial în care erau denumiți „slave earrings” (cercei de sclavi). În 2012, și revista Elle (ediția franceză) a comis un faux-pas, spunând că familia Obama a reușit „în sfârșit” să asocieze imaginea persoanelor de culoare cu un look elegant.

Foto: Guliver/Getty Images

Comments

comments

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *