Accesorii pe care le iubim: mănuşile

By  | 

La operă, la duel, pe scenă, la vânătoare, la nuntă, în viața de zi cu zi: accesoriile numite mănuși au traversat istoria modei din Antichitate până la Breakfast at Tiffany’s, concertele lui Michael Jackson și… Frozen. De ce le iubim atât de mult? De ce își fac mereu apariția pe podiumuri, sezon după sezon? Să analizăm.

În istoria foarte veche….

…. drumul mănușilor începe chiar de la faraonii din Egipt. Cea mai veche mănușă a fost descoperită în mormântul lui Tutankhamon — se pare că era un simbol al puterii pe care o aveau faraonii. Iar egiptencele le foloseau drept un accesoriu cosmetic pe care astăzi îl găsim banal: își ungeau mâinile cu uleiuri parfumate și le acopereau cu mănuși, pentru a le proteja și a le trata. În Antichitate, scrierile menționează mănușile ca accesorii purtate de persani iarna, folosite de greci pentru a culege măsline sau de către romani pentru a putea mânca mai ușor din vasele fierbinți.

Poveștile parfumate cu regi și regine…

…. au debutat prin secolul XIII, atunci când mănușile din pânză sau din mătase încep să fie folosite nu doar ca niște obiecte utilitare, ci ca unele de înfrumusețare. La Paris chiar se înființează o breaslă a fabricanților de mănuși. Iar gurile rele spun că primele mănuși parfumate au apărut doar pentru că erau necesare să acopere mirosul poțiunilor otrăvitoare pe care le prepara Caterina de Medici. Mănușile au stat pe degetele duceselor, dar au protejat și mâinile cavalerilor (la vânătoare sau în luptă). În secolul XVI, regina Elisabeta I a Marii Britanii dă tonul mănușilor ornate bogat, cu bijuterii prețioase (a făcut senzație cu mănușile ei albe, peste cot, cu margini din aur).

Mănuşile dincolo de cot devin un trend în timpul lui Napoleon I; se spune că suveranul avea, în 1806, nu mai puţin de 240 de perechi. Însă nu doar regii sunt atrași de frumusețea acestor accesorii, mănușile fiind purtate apoi de către papi, cardinali și episcopi în timpul slujbelor (albe sau brodate cu fir auriu). Mănușile devin accesorii nelipsite din garderoba mușchetarilor, lorzilor și ale tuturor doamnelor de la curțile regale. Iar ele sunt investite, cu această ocazie, cu noi valențe sociale – probabil că cea mai cunoscută dintre ele este provocarea la duel prin aruncarea mănușii.

 

Mănușile se transformă în accesorii

În secolul XVII rochiile doamnelor au mânecile din ce în ce mai scurte, astfel mănușile se lungesc și acoperă pielea lăsată la vedere. În Rusia încep să fie tot mai purtate mănușile tricotate (și acestea acoperite cu diverse decorațiuni), însă pentru baluri doamnele purtau încă accesorii albe sau negre lungi până la cot. În secolul al XIX-lea, mănuşile primesc o nouă întrebuinţare, începând să fie purtate şi la operă. „Mănuşa de operă” avea între 40 şi 50 de centimetri lungime, era confecţionată din piele fină şi avea culoarea fildeşului, albă sau neagră, cu o deschidere la încheietură prevăzută cu trei nasturi (deseori perle) sau capse. În Franţa era numită mousquetaire (o adaptare feminină a vestimentaţiei muschetarilor francezi din secolul al XVII-lea).

După ce Sarah Bernhardt a purtat, la începutul anilor 1880, în timpul unui turneu american, mănuşi mousquetaire, aceast model a devenit unul la modă în America şi Europa. În această perioadă, mănușile domnilor devin mai simple și mai lipsite de decorațiuni, diferența fiind făcută doar de calitatea pielii și a cusăturilor. În secolul XX, industria mănușilor capătă amploare și accesoriile au o nouă semnificație – mâinile arse de soare sunt acceptate doar la muncitori, iar vestimentația doamnelor și domnilor includea câte un tip de mănuși pentru fiecare outfit în parte.

Citeşte continuarea materialului în ediţia de ianuarie a revistei Cosmopolitan.

Foto: Guliver/Getty Images, Imaxtree. Text: Alina Aliman

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *