(P) Andrea Tincu House of Scarves: eșarfe din mătase naturală, imprimate cu povești pictate manual

By  | 

O eșarfă din mătase naturală, învolburată de o adiere, pare ca trăiește o viață proprie, dincolo de vremuri sau tendințe. Eșarfele premium Andrea Tincu “House of Scarves” reprezinta un manifest pentru eleganță și pentru frumusețea fără vârstă.

De mai bine de două decenii, designerul Andreea Tincu creează eșarfe pentru femeile care apreciază finețea detaliului și piesele cu longevitate, dar extrem de versatile, propunând o filozofie guvernată de bun-gust și calitate. Brandul care îi poartă numele – Andrea Tincu – este recunoscut pentru creațiile originale, în realizarea cărora aceasta se implică total, de la schiță și până la modalitatea în care produsul final ajunge la client.

Fiecare eșarfă conține detalii ascunse, gândite pentru a crea o legătură intimă între vestimentație și purtătoare. Poate fi vorba despre un buzunar secret, o inserție de tulle, un joc mat-transparent care creează un efect optic aparte, sau un pliseu inteligent integrat în design.

Linia de eșarfe din mătase premium Andrea Tincu House of Scarves a fost lansată în anul 2016, iar succesul său pe piață se datorează preciziei tehnice, diversității temelor abordate, originalității imprimeurilor,precum și posibilităților multiple de personalizare. Fiecare eșarfă este pictată manual cu tuș și acuarelă și presupune sute de ore petrecute la masa de lucru. Pictura face parte din viața Andreei încă din copilăria sa și toate imprimeurile regăsite pe creațiile ei denotă o complicitate subtilă între artă și modă.

Procesul de creație

Totul pornește de la schițele cu idei, continuă cu redarea în creion a compoziției și apoi cu materializarea ideilor în culori, care pot fi pe bază de acrilic, sau pot fi acuarele, tușuri sau creioane colorate, în funcție de temă și de inspirație. După ce întreaga compoziție este finalizată, urmează prelucrarea ei digitala și perfecționarea detaliilor, astfel încât rezultatul este un print aspectuos, durabil și fără cusur. Eșarfele sunt cusute manual în atelier, apoi împachetate cu grijă în hârtie aurie specială și așezate în cutii negre elegante, perfecte pentru a fi oferite cadou și pentru păstrarea eșarfelor în condiții optime de-a lungul anilor.

Printurile abordează teme diverse, de la un fragment de primavară redat în stil art-nouveau la destinații de călătorie, de la motive tradiționale la fantezii florale și de la lumi fantastice inspirate de arta lui Gustav Klimt până la povești orientale inspirate de O mie și una de nopți. Eșarfele sunt ușoare ca un fulg, delicate și prețioase, și sunt concepute drept o investiție pe termen lung. În plus, pot fi purtate în tot atatea moduri câte dispoziții și stări traversează sufletul feminin: înnodate lejer în jurul gâtului înfașurate pe cap pentru a crea un aer de mister, alături de o pereche supradimensionată de ochelari de soare, aruncate pe umeri într-o seară răcoroasă, asemeni unui șal, ori purtate ca pe post de top asimetric.

Eșarfele sunt disponibile în mai multe dimensiuni și există posibilitatea de a fi personalizate cu un mic mesaj sau cu numele purtătoarei. Pentru întreținerea optimă a materialului și pentru conservarea impecabilă a culorilor în timp, este recomandat să fie curățate uscat.

Piesele sub semnătura Andrea Tincu House of Scarves pot fi achiziționate online, pe www.andreatincu.com, (disponibile în trei variante de dimensiuni – 47×47, 67×67 sau 87×87, iar termenul de livrare este de 1-3 zile lucrătoare.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *