Lecția de istorie: Cum a ajuns eșarfa un accesoriu chic

De la baticuri și eșarfe folosite ca simboluri ale unor obiceiuri religioase la pătratele din mătase înfășurate șic în jurul gâtului de către divele Hollywoodului, de la eșarfele tricotate cu care muncitoarele își prindeau părul în fabrici la cele din mătase scumpă, devenite chiar un fel de trademark al eleganței și luxului, aceste articole vestimentare au avut mereu un loc bine stabilit în istoria modei.

„Strămoșii” eșarfelor

Pe vremea împăratului Cheng, o eşarfă confecţionată din pânză indica rangul funcţionarilor de la Curtea Imperială (similar, în secolul 17 chiar, soldații croați purtau eșarfe în funcție de rangul lor – din bumbac sau mătase). Nefertiti obişnuia să poarte o eşarfă înfăşurată pe coafura conică. Iar împăratul roman Nero era arareori văzut în public fără un sudarium (un soi de eșarfă subțire) în jurul gâtului (care a avut, inițial, un rol utilitar – de a opri transpirația). Pe de altă parte, eșarfele purtate pe post de văl au avut o mare importanță în istoriile religioase ale lumii. În Roma Antică, miresele purtau voaluri în culori vii (se spunea că le protejează pe fete de spiritele rele), în tradiția creștină mireasa poartă un văl alb pe față, simbol al purității, în timp ce eșarfa neagră din mătase subțire sau dantelă care acoperă o pălărie este întâlnită chiar și astăzi la înmormântări. De-a lungul Evului Mediu, cele mai multe femei căsătorite din Europa îşi acopereau capul şi faţa cu diverse văluri, eşarfe sau baticuri. Iar femeile musulmane poartă eșarfe pe cap (hijab) ca accesoriu indispensabil impus de tradiţia de a-şi acoperi părul.



Ceva sute de ani mai târziu de la invenție, chiar Napoleon Bonaparte i-a făcut cadou primei sale soţii, Joséphine de Beauharnais, o eşarfă din caşmir adusă tocmai din India, prilej pentru aceasta să înceapă o adevărată colecție, care număra la final peste 400 de exemplare. În secolul 15, portul eşarfei a început să fie o modă, în special pentru cei bogaţi, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Sub forma unor benzi de stofă sau de blănuri scumpe, împodobită cu obiecte decorative din metale şi pietre preţioase, eşarfa era purtată fie în bandulieră, fie aruncată peste umăr.

Eșarfa devine un accesoriu trendy odată cu adoptarea ei de către marile case de modă și transformarea de către stelele ecranului într-un accesoriu indispensabil pentru a se feri de razele soarelui, de vânt în mașinile decapotabile sau chiar de paparazzi. Dar istoria modei ar spune că, probabil, cel dintâi exponent al modei a fost, în jurul anilor 1800, compozitorul Ludwig van Beethoven care obișnuia să își asorteze o eșarfă colorată la fiecare ținută pe care o aborda. Iar câțiva zeci de ani mai târziu, regina Victoria impune moda eșarfelor și la curtea regală a Angliei. La începutul anilor 1900, de moda eșarfelor se leagă și o istorie mai puțin plăcută – celebra balerină Isadora Duncan, vestită pentru mania ei de a purta eșarfe foarte lungi, lăsate să zboare în bătaia vântului, moare (stupid) strangulată de una dintre eșarfe prinsă de roata automobilului în care mergea. În timpul Primului Război Mondial apar eșarfele tricotate, iar gospodinele se întrec în a inventa cât mai multe modele diferite de împletituri.

Accesoriul favorit al vedetelor de la Hollywood

În 1937, la 100 de ani de la înființare, casa de modă franceză Hermès lansează pe piață prima eșarfă din mătase de lux. Modelele Hermès (mereu pătrate, indiferent de dimensiune) sunt imediat adoptate de celebrități: regina Elizabetha poartă câte una pe cap în aproape fiecare zi, Audrey Hepburn nu se desparte de adoratele sale eșarfe nici la filmări, iar Grace Kelly își leagă mâna în ghips cu un astfel de pătrat din mătase. „Nimic nu mă definește mai bine ca femeie, ca o femeie frumoasă, decât purtarea unei eșarfe din mătase”, spunea Audrey Hepburn. Eșarfele n-au lipsit apoi din garderoba niciuneia dintre divele anilor 50-70 – de la Brigitte Bardot la Faye Dunaway, Lauren Bacall, Bianca Jagger. Carré-urile Hermès se transformă, astfel, în obiecte de lux, dorite și adorate deopotrivă, cu prețuri destul de ridicate. Nu e de mirare, de vreme ce pentru o eșarfă sunt necesare 18 ore de lucru, iar pentru modelele imprimate pe mătase Hermès a colaborat cu artizani din întreaga lume, din Mali, Pakistan, Brazilia sau chiar triburile Tuarege din Sahara.

Anii 1940 au marcat pentru industria modei inventarea rayonului și apariția variantelor mai ieftine ale articolelor vestimentare la modă (de la ciorapi la eșarfe). Astfel, eșarfele sunt adoptate și de reprezentantele middle-class și apar totodată eșarfe din bumbac, in sau cele din lână. Și sunt purtate, cu mândrie, pe post de item statement (dar și unul utilitar – se evitau accidentele, când părul putea fi agățat de diferitele mașinării) de către muncitoarele din fabrici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (vă amintiți de posterele cu „Yes, we can!” și eșarfa cu buline legată pe cap?).

După război, industria eșarfelor ia amploare. Se imprimă modele în culori care de care mai vibrante, iar companiile încep să colaboreze cu artiști faimoși pentru a produce modele unicat (între 1946 și 1955, compania de textile Ascher a colaborat cu Henri Matisse, Pablo Picasso și Henry Moore) sau își imaginează propriul pattern – ca Burberry, care oferă în eșarfele cu celebrul model tartan o modalitate mai puțin costisitoare a atât de doritelor trenciuri Chanel, care își imprimă cele două C-uri pe eșarfe. În anii 1990 revin în modă pashmina, acele șaluri din cașmir (confecționate din lâna caprelor din regiunea Kasmir), purtate pe post de eșarfe, șaluri călduroase care acoperă delicatele rochii de seară.

Text: Alina Aliman

Foto: Getty Images

Nici un comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata.