Internetul – noua muza a modei

By  | 

78% din ziua unei persoane este virtuala, doar 22% din orele traite de noi cu ochii deschisi fiind alocate vietii offline, au concluzionat sociologii in urma unui studiu mondial privind felul in care isi petrece omul modern o zi obisnuita din viata.

Alte studii vin sa intareasca aceste concluzii, dezvaluind ca aproape toti locuitorii Terrei cu acces la internet detin cel putin un cont pe retelele de socializare, mai bine de 50% fiind foarte activi, postand zilnic noutati din viata lor.

Mai mult, cei cu acces la internet au imbratisat site-urile de muzica, gen YouTube, si au renuntat la a-si cumpara CD-uri sau DVD-uri, optand in schimb pentru varianta digitala a albumelor trupelor favorite pe care le pot asculta atat pe computer, cat si pe un music player.

Avand in vedere migrarea masiva a tuturor in lumea virtuala, era si normal ca acest atasament sa se reflecte si in moda.

Astfel, daca mergi intr-un club, e imposibil sa nu vezi macar un tricou cu Google inscriptionat pe piept, iar pe spate cu sloganul I feel lucky, sau o rochie cu un mesaj sugestiv ca: Sorry, no results found for… love.

Mai mult, marile case de moda au decis sa-si prezinte noile colectii online, iar unul dintre cei mai mari fotografi ai lumii, Nick Knight, a realizat prima sedinta foto de moda couture cu un iPhone si Instagram si a facut-o publica pe site-ul sau si pe Facebook. Da, viitorul apartine virtualului!

Primele reactii ale marilor branduri

La inceputul anului 2012, cea mai puternica companie specializata in "vanarea de trenduri", Trend Hunters, anunta ca moda 2012 va fi online si inspirata de acest mediu.

Prezentarile de fashion se vor face in virtual rooms, utilizatorii isi vor putea crea haine pe care apoi sa le dea in lucru caselor de moda, iar designul hainelor si inscriptiile vor fi ca un statement prin care aratam lumii intregi cat de mult suntem atasati de cea de-a doua noastra casa, internetul.

Reactiile marilor branduri de moda nu au intarziat sa apara. Miu Miu a lansat rochia Pleated Graphic Pattern, cu un imprimeu care duce cu gandul la mediul digital, o adevarata revelatie a fashion week-urilor din anul 2012.

La randul sau, American Apparel a venit cu dresurile nude imprimate cu simboluri de pe tastatura. De altfel, tastatura a inspirat si alti designeri, care au creat clutch-ul negru "brodat" cu taste.

Nici industria de beauty nu a ramas indiferenta in fata trendului…

Celebra casa YSL a lansat o editie limitata de farduri de pleoape (doar 1.650 de casete) cu un design al cutiei inspirat de celebra retea de socializare Facebook – YSL’s "Pure Chromatics Devoted to Fans", un omagiu adus fanilor care au apasat butonul de Like al paginii casei de moda.

Apoi, casa de moda Burberry a dat lovitura finala, prezentandu-si online colectia de toamna-iarna in 3D, o initiativa foarte apreciata de fashionisti si care promite sa lanseze un adevarat trend printre casele de moda.

Citeste si: Moda pe blog

Afirmare digitala pentru tineri designeri

Pana acum, tinerii creatori de moda nu aveau practic cine stie ce sanse de afirmare pe cont propriu.

Erau obligati sa se lanseze sub aripa micilor sau marilor case, pentru ca mai apoi, cu banii si numele obtinute cu greu, sa-si faca sovaitor debutul solo.

Dar mai nou, cu platformele online destinate prezentarilor de moda (ca deja celebra Virtual Runway) si cu promovarea de care beneficiaza pe blogurile de fashionisti, lucrurile sunt mult mai simple, iar procesul de creatie mult mai putin costisitor.

Asta inseamna ca si noi, marile amatoare de tot ce e trendy, vom putea achizitiona la preturi accesibile creatiile designerilor si nu ne vom mai plange de mila la vederea preturilor cu multe zerouri.

Fotografia de moda… de pe mobil direct pe Facebook

Nick Knight, unul dintre cei mai cunoscuti fotografi ai lumii, a liberalizat accesul la fotografia de moda si a demonstrat ca, pentru a crea o imagine senzationala, nu ai nevoie de cine stie ce aparat foto, ci doar de creativitate, un iPhone si de aplicatia dedicata mobilelor, Instagram.

Knight a realizat recent primul shooting de moda cu celebrul model Cara Delevigne (imbracata in creatii Valentino si cu bijuterii semnate Van Cleef and Arpels si Cartier) mangaind cele mai dragi animalute ale membrilor Facebook: pisicute, puisori si iepurasi. Ce a iesit poti vedea in detaliu pe site-ul fotografului, sau pe pagina lui de Facebook.

"Instagram imi da ocazia de a ma intoarce la stilul in care realizam primele mele fotografii; fara retusuri si fara o post-procesare indelungata", sustine Knight. Cat despre prima sedinta de moda realizata cu Instagram, celebrul fotograf spune ca e o amalgamare sofisticata a tot ce este mai drag internautilor.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *