Este nefeminist să purtăm lenjerie modelatoare?

By  | 

Lenjeria modelatoare nu mai e de mult privită ca un „dirty little secret”. Dimpotrivă. Vedetele recunosc că apelează la ea pentru aparițiile pe covorul roșu (și nu numai), stiliștii o recomandă drept cel mai eficient și simplu truc de a face o ținută să cadă perfect pe corp, ba chiar se încearcă introducerea ei în viața de zi cu zi (Skims, labelul de shapewear lansat de Kim Kardashian West, se extinde constant și acum include numeroase opțiuni-hibrid shapewear/loungewear, care pot fi purtate ca atare sau pe sub haine pentru a defini silueta). Însă în condițiile în care discursul social actual este orientat către body positivity și acceptarea tuturor corpurilor ca fiind perfecte așa cum sunt, în locul ancorării în standardele vechi de frumusețe, este purtarea lenjeriei modelatoare un act nefeminist?

Dacă aveai impresia că obsesia atingerii standardului unui corp perfect” este un concept modern, alimentat de media, ei bine, nu este deloc așa. De fapt, cele mai vechi dovezi ale existenței pieselor vestimentare cu scop de (re)modelare a corpului datează încă din jurul anilor 1600-1800 î.H.! În Creta Antică, locută pe atunci de civilizația minoică, femeile purtau (conform picturilor din acea perioadă), un soi de strămoș al corsetului, care avea rolul de a subția talia și de a face sânii (care apăreau dezgoliți) să iasă în evidență.

În goana după forma ideală de clepsidră, ce a fost din timpuri străvechi echivalentă cu imaginea feminității absolute (sânii mari și șoldurile mai late prin comparație cu o talie subțire au simbolizat mereu ideea de fertilitate), femeile au apelat la diverse materiale pentru a confecționa corsete sau brâuri, de la metal și până la piele, ori diverse tipuri de pânză groasă. Ulterior, fiecare epocă a venit cu propriile sale trenduri în ceea ce privește piesele vestimentare care modelează corpul spre o anumită formă. Era elizabetană a venit cu crinolinele atât de mari încât femeile evitau să mai aprindă lumânări în cameră pentru că, dacă lua ceva foc, nu încăpeau pe ușă suficient de repede cât să scape din încăpere înainte să se sufoce de la fum sau să ardă de vii, iar era victoriană a adus cu sine corsetele atât de strâmte încât era la ordinea zilei ca femeile să leșine din cauza lipsei aerului și a unei compresii nesănătoase a organelor. Apoi, în anii ’50, a apărut moda lenjeriei din nylon sau poliester, pe care femeile erau instruite să o poarte neapărat dacă vor să își găsească un soț, și anii ’90 cu estetica heroin chic”, un look ultra-slab, aproape bolnăvicios, și promisiunile companiilor de lenjerie modelatoare că piesele lor vor face orice femeie care le poartă să arate cu minimum două măsuri mai slabă. Ce au toate aceste trenduri în comun? Faptul că toate aceste versiuni de shapewear, mai vechi sau mai noi, au fost gândite pentru a face forma feminină a corpului să fie cât mai dezirabilă pentru ochiul masculin.

La începutul anilor 2000, lenjeria modelatoare încă era ceva inerent inconfortabil, un chinprin care femeile își asumau să treacă, temporar, pentru a fi atrăgătoare în opinia bărbaților. Și cu toate că unele vedete, precum Oprah, au recunoscut public că piesele de shapewear sunt trucul lor pentru a arăta bine pe covorul roșu sau în fața camerelor de filmat, lenjeria modelatoare era totuși în continuare privită drept un soi de tabu, un secret pe care femeile îl împărțeau numai între ele și pe care bărbații se prefăceau că nu-l cunosc. De altfel, era de dorit ca astfel de piese să nu fie vreodată dezvăluite ochiului masculin – un exemplu memorabil este Bridget Jones, chinuindu-se să își tragă pe ea un slip modelator, pentru ca apoi, Daniel Cleaver, un poster-boy al misoginismului în cinemaografie, să ridice din sprâncene atunci când ajung în pat împreună și observă că poartă niște chiloți absolut enormi”.

Cu toate că istoria lenjeriei modelatoare e înrădăcinată în societatea patriarhală – mai exact, industria de shapewear a fost creată și clădită pe principiul nevoii de a „îmbunătăți” imaginea femeii pentru a fi pe placul bărbaților, lucrurile stau altfel de la o vreme încoace.

Pe la jumătatea anilor 2010, conceptul de body positivity a ajuns în top buzzwords. În 2016, Ashley Graham a devenit primul model plus-size care a apărut pe coperta revistei pentru bărbați Swimsuit Illustrated. Brandul de beauty & skincare Dove a continuat să revitalizeze, aproape anual, campania Real Beauty” lansată în 2004. Label-urile high-fashion au început, cu pași mici, ce-i drept, să includă în show-urile de la Săptămânile Modei și în campaniile lor, femei de toate măsurile.

Astfel, s-a născut în mod natural întrebarea – este purtatul lenjeriei modelatoare un act nefeminist? Poate industria de shapewear să coexiste în mod armonios cu shift-ul cultural către body positivity & inclusivity? Răspunsul este, din fericire, da. La fel ca brandurile de fashion și beauty, labelurile de shapewear s-au adaptat vremurilor actuale.

Când Kim Kardashian West a lansat pe piață brandul Skims, l-a descris drept solutionwear”, promovând, accidental, faptul că lenjeria modelatoare pe care o creează și o vinde ar veni drept o soluție pentru femeile care au diverse probleme ale siluetei pe care își doresc să le ascundă. Însă spre deosebire de campaniile publicitare ale companiilor de shapewear populare în anii ’90 și 2000 (precum ultracelebrul Spanx), care promiteau că fac femeile să pară cu un anumit număr de mărimi mai slabe și să încapă în haine de măsuri mai mici decât poartă în mod obișnuit, campaniile Skims au promovat, în schimb, siluete de toate tipurile, asupra cărora piesele de lenjerie nu au efectul de transformare totală, ci un subtil efect de smoothing, ca un soi de airbrushing menit să aducă oricărei femei un plus de încredere în sine.

La fel ca și Skims, Heist Studios, un alt brand de shapewear adaptat dorințelor și cerințelor publicului milenial, transmite un mesaj de empowerment, motto-ul lor, conform declarațiilor CEO-ului Toby Darbyshire, fiind să creeze cel mai eliberator brand de lenjerie modelatoare din lume”. Brandul Shapermint, de asemenea, comunică faptul că vinde lenjerie, nu miracole”, accentuând faptul că scopul pieselor modelatoare nu este să ascundă forma corpului, ci să aducă purtătoarei un boost de încredere.

Articolele de shapewear nu mai sunt, de altfel, ceva de ascuns sub haine sau de ochii bărbaților, ci pur și simplu item-uri pe care putem să alegem să le purtăm ca să ne simțim bine și un lucru pe care ne dorim ca lumea să-l observe. Betsy Larkin, fondatoarea labelului de shapewear Honeylove, spune că a pornit propria afacere de la faptul că nu reușea să găsească lenjerie modelatoare frumoasă, pe care să vrea să o expună așa cum ai face-o, de exemplu, cu bareta unui sutien pentru a da o notă senzuală ținutei. De asemenea, Kim Kardashian West lansează periodic noi linii ce vin în completarea colecției de bază a brandului său, Skims, care sunt gândite pentru a fi purtate ca loungewear, incluzând totuși un nivel de compresie care să modeleze subtil corpul. Rachel McCrary, creatoarea brandului de shapewear Jewel Toned subliniază la rândul său faptul că lenjeria modelatoare a încetat să mai fie ceva rușinos, ce vrem să ascundem sub haine, colecțiile sale incluzând piese de outerwear precum rochii mini sau fuste creion care au un subtil efect de compresie, astfel încât să contureze silueta fără să îi ascundă formele naturale.

Lenjeria modelatoare nu mai este despre granny panties bej și nici despre păcălirea altor oameni că am avea o anume formă a corpului. În schimb, la fel ca o tușă de ruj roșu sau o pereche de pantofi cu toc, este acel detaliu care poate să aducă un boost de încredere. Pentru noi.

Foto: Skims

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *