Drumul lânii: de la design vestimentar la instalație de artă

By  | 

„Drumul lânii: de la design vestimentar la instalație de artă” este un proiect inițiat de MA RA MI în linia care a consacrat deja brandul, respectiv de a promova designul autentic românesc către un public preocupat de întâlnirea dintre tradiție, design vestimentar și cultura epocii în care trăim.

Designerul Andra Clițan a realizat în cadrul acestui proiect cultural o colecție bazată exclusiv pe lână, mergând pe împletirea dintre tradiție și modă contemporană într-un mod personal, marcat și de colaborarea cu meșteșugarii din Maramureș.

Demarat la începutul anului 2019, proiectul are două obiective principale: crearea unei colecții din materiale naturale, precum lâna, cu motive tradiționale și inspirație din diferite zone ale României, și documentarea întregului proces de prelucrare a lânii printr-o instalație de artă ce ilustrează această călătorie.

Instalația de artă, care include piesele colecției de modă și documentarea meșteșugului, a fost expusă la București, în Galeria KUBE Musette (Calea Victoriei, nr. 141) în perioada 29 octombrie – 10 noiembrie 2019.

Am pornit cu mult timp în urmă în această călătorie a autenticității, unde ne putem reconecta cu strămoșii noștri, redescoperind frumusețea lucrurilor simple. Meșteșugarii din Maramureș ne-au învățat toate secretele învățate de la părinți și bunici. Ceea ce se naște din mâinile lor poartă o amprentă magică, adevărate piese de artă realizate cu dragoste, pasiune și răbdare. Astăzi vă prezentăm roadele unei căutări conștiente, documentate vizual și transformate în design vestimentar.
Brandul MA RA MI a fost creat de designerul Andra Clițan și este o inițiativă artistică prin care își dorește să îmbine costumele tradiționale românești cu detalii din diferite culturi ale lumii.

Proiectul „Drumul lânii: de la design vestimentar la instalație de artă” este un proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *