De ce ar trebui să renunți la sutienele push-up

By  | 

Foarte multe femei poartă aproape zilnic un sutien push-up, dar noi suntem de părere că nu ar trebui să devii dependentă de acest tip de sutien.

Mare parte din femei poartă sutiene pentru că „așa trebuie”, deși nu au neapărat nevoie. Până la urmă, trăim într-o societate în care sfârcurile și sânii sunt sexualizate, deci e de înțeles de ce nu vrei să ți se vadă prin bluză, la birou… însă asta nu înseamnă că ai nevoie neapărat de push-up.

Acest tip de sutien este foarte popular datorită design-ului său diferit, care-ți face sânii să pară mai mari, mai apropiați și mai ridicați. Unele cupe sunt umplute cu burete, altele cu material textil, iar altele cu silicon sau gel, dar ideea este aceeași – sânii sunt împinși în față și în sus.

Citește și: De ce să alegi bustiere în locul sutienelor 

De ce ar trebui să renunți la sutienele push-up?

În primul rând, multe femei se plâng de faptul că sutienele push-up nu sunt confortabile și pe bună dreptate. Deseori, trebuie să ne rearanjăm sânii în timpul zilei, iar când ajungem acasă abia așteptăm să ne dăm sutienul jos. Chiar dacă știi ce măsură porți, unele sutiene push-up pur și simplu nu sunt confortabile.

Apoi, pot provoca probleme de sănătate grave. Pentru că îți strâng sânii într-o poziție care nu este naturală, circulația sângelui poate fi blocată, iar țesutul mamar afectat în mod negativ. Aceste lucruri pot duce chiar la apariția cancerului la sân, arată mai multe studii.

5 tipuri de sutien must have

5 tipuri de sutien must have

Cât despre încredere… ei bine, sutienele push-up îți pot oferi mai multă încredere în tine, dar această încredere dispare atunci când sutienul este dezbrăcat. Astfel, numeroase femei se simt extrem de jenate în timpul sexului, iar unele pur și simplu refuză să își dea jos sutienul.

Până la urmă, problema este următoarea: femeile au sâni de forme și mărimi diferite, iar în cazul sânilor mari (dar nu numai) gravitația își spune cuvântul. Însă asta nu e nicio problemă! Bărbații apreciază sânii oricum ar arăta aceștia, însă mulți dintre ei cred că ceva e în neregulă cu ei dacă sunt lăsați sau depărtați. De ce cred asta? Simplu: pentru că multe femei poartă push-up, iar mulți bărbați consideră că așa ar trebui să stea sânii mereu. E un cerc vicios pe care trebuie să îl oprim.

Iubește-ți sânii așa cum sunt ei!


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *