Cum iti alegi pantofii

By  | 

Ai o tonă de pantofi superbi dar nepurtabili? COSMO îţi spune cum să-i cumperi astfel încât să fie și incredibil de frumoşi şi comozi. 

Ce frumoşi sunt!!! De fapt, ce spun eu frumoşi?! Sunt incredibili! Cu un toc ameţitor, de peste 10 centimetri, piele roşie şi lucioasă şi un bot puţin ascuţit care îi face atât de sexy încât nici zerourile din preţul piperat nu-mi mai ustură ochii. Da, sunt nişte pantofi superbi, dar oare cum o să vină pe piciorul meu? Şi, oare, nu vor ajunge şi ei în maldărul cu alte zeci de perechi de “pantofi superbi” pe care nu-i port niciodată pentru că sunt pur şi simplu incomozi?

Evident, nu am rezistat nici de data asta, am depăşit bugetul alocat pentru shopping şi mi-am mai cumpărat o pereche de încălţări care, din păcate, vor ajunge bibelouri admirate de toate prietenele mele… de la distanţă. Nu de alta, dar şi ele “deţin” grămezi de perechi pe care nu le-au folosit niciodată din aceleaşi motive ca şi mine.

Ce cred barbatii despre pantofii cu toc

Pentru că sunt sigură că şi tu ai pe acasă un dulap plin cu încălţări, şi că din toate acele grămezi porţi maximum cinci perechi, cele mai practice şi mai comode, m-am decis să te învăţ şi pe tine cum să cumperi pantofi (aşa cum m-a învăţat şi pe mine un “om bun”). Vei afla cum să îi testezi şi cum să-i spui ”nu, mulţumesc” acelui superb stiletto care-ţi face cu ochiul din colţ. Ştii tu, genul care-ţi va face picioarele să se umple de băşicuţe şi inima să suspine după banii daţi în van.

Cu pantofii e ca-n dragoste…

Adică ţi se potrivesc din prima sau niciodată. Nu e loc de obişnuinţă sau de compromisuri în numele formelor slim cu care îi dotează designerii italieni. Pantoful, ca şi bărbatul, e făcut ca să se muleze perfect pe ceea ce-ţi doreşti… sau nu. Deci, lasă metodele băbeşti cu spirtul, ciocanul, şanurile care-ţi lăbărţează pantoful cu jumătate de număr şi alte “minunăţii”, pentru că nu “vor merge”. Cum spuneam, relaţia dintre tine şi pantofi funcţionează pe aceleaşi reguli ca relaţia cu prietenul tău. Reţine asta data viitoare când un pantof negru, lucios şi extrem de atrăgător îţi va face ochi dulci.

Vei fi tratata mai bine daca porti pantofi cu toc

În cazul în care vei da greş, şi vei cumpăra o pereche care-ţi va chinui picioarele, te vei alege pe termen scurt cu băşici, dureri, umflături şi răni, şi pe termen lung cu bătături urâte sau chiar monturi.

Pregăteşte-te pentru marea întâlnire…

… cu pantoful perfect, evident. Faţă de o întâlnire cu un tip, la cea cu un pantof trebuie să te duci obosită după o zi de muncă şi cu picioarele umflate de stres şi stat pe scaun. Asta pentru că un pantof trebuie să-ţi îmbrace piciorul perfect şi după ce acesta a trecut prin chinurile unei zile grele de stat în picioare, de exemplu.

În funcţie de tipul de pantofi pe care-l vrei – fancy – de club, elegant – pentru serviciu, casual – pentru mers mult, sau de sport –, trebuie să vii în magazin cu ciorapii sau şosetele pe care îi porţi de obicei cu asemenea încălţăminte. Astfel, dacă, de exemplu, ai nevoie de pantofi de birou pentru sezonul rece, ia cu tine dresurile groase pe care le foloseşti în acea perioadă a anului.

Cea mai mare grijă e cazul s-o ai la pantofii sport, care vor trebui să facă faţă celor mai dure ore de peste zi – cele în care te mişti continuu în fel şi chip. Pentru ei, ia-ţi şosetele cele mai groase (pe care le porţi pe timp de iarnă la alergat), ca să fii sigură că tenişii vor veni perfect indiferent de sezon şi oricât de umflate îţi sunt picioarele.

Marea greşeală pe care o facem mai toţi când vine vorba de cumpărat pantofi e că probăm doar un pantof şi nu perechea. Pentru a vedea dacă încălţămintea îţi vine ca turnată, nu trebuie doar să-ţi pui ambii pantofi în picioare, ci trebuie să mergi cât mai mult cu ei prin magazin. Apoi, să flexezi talpa, să te ridici pe vârfuri, să te laşi pe călcâie, în laterale – tot felul de mişcări de contorsionist, cele pe care, de fapt, le faci inconştient în timpul mersului. Doar aşa poţi vedea dacă este Acea Pereche de Pantofi. 

Se potriveşte, nu se potriveşte…

Unul dintre detaliile de care mulţi dintre noi nu ţinem cont când cumpărăm pantofi e curbura piciorului. În funcţie de cât de adâncă sau de «inexistentă» este, încălţămintea trebuie să aibă pernuţe care să muleze perfect pantoful pe talpă.

Astfel, dacă ai o scobitură obişnuită, nici prea mare nici prea mică, caută încălţăminte cu o foarte mică pernuţă, plasată pe talpă chiar în zona curburii. În cazul în care scobitura e mare, trebuie să selectezi numai pantofii foarte flexibili, care vor compensa pentru lipsa de elasticitate a piciorului tău, şi care au o pernuţă mare sub curbură.

Cat de periculosi sunt pantofii cu toc cu adevarat

Dacă ai platfus (talpa nu are scobitură), atunci ştii că încălţămintea cu tot felul de pernuţe pe interior nu e pentru tine. Tu ai nevoie de o pereche cu talpa perfect dreaptă.

Ca să-ţi dai seama de dimensiunea pernuţei din interiorul pantofului bagă mâna în interior şi pipăie talpa. Ar trebui să fie foarte moale la atingere.

Şi, apropo de pantofi flexibili, sprijină unul dintre ei pe podul palmei şi cu cealaltă mână îndoaie-l cât mai mult. Apoi, dacă e vorba de pantofi de toată ziua (adică de mers mult) sau de sport, răsuceşte-i pe rând ca pe o rufă pe care vrei s-o storci şi vezi dacă vor putea să facă faţă unei zile în care mergi continuu sau unui antrenament cardio intens.

În ultima fază a testului amoros…

… trebuie să-ţi dai seama dacă pantofii sunt chiar numărul tău. Nu te lua după cifrele de pe talpă – producătorii au calapoade diferite, aşa că dacă porţi 38 este foarte posibil să-ţi vină perfect un 39 de la un producător spaniol, de exemplu. Cere-i vânzătoarei să-ţi dea un 38, un 39 şi un 37 ca să vezi care-ţi îmbracă piciorul cel mai bine.

Bagă degetul arătător în spate, la călcâi. Dacă intră doar puţin sau deloc, pantofii îţi sunt prea mici şi îţi vor face bătături din prima zi de purtare pentru că nu va fi destul spaţiu pentru ca picioarele “obosite” şi umflate să stea confortabil.

În cazul în care poţi băga degetul arătător până pe talpă, fără nici un efort, perechea are un număr prea mare. O să-ţi facă răni pentru că piciorul va avea prea mult spaţiu şi, în timpul mersului, se va mişca dintr-o parte-n alta.

Ideal este să intre degetul între pantof şi picior cu relativă uşurinţă – nici greu, dar nici prea repede.

 

 


Comments

comments