Horoscop: Cum te îmbraci în funcţie de semnul zodiacal

By  | 

Încă nu ți-ai găsit stilul? Cine-ar fi crezut că-l poți afla citind un horoscop?

Maratoane de seriale. Check! Gătit rețete gourmet? Check! Horoscop… Check! Ai făcut de toate în perioada de distanțare socială. A venit și vremea garderobei. Iar dacă ai nevoie de un indiciu privind piesele de păstrat, îl găsești în acest horoscop vestimentar:

Berbec (21 martie – 20 aprilie)

Nativii zodiei sunt persoane curajoase, încrezătoare, dinamice, predominant active. Cea mai potrivită culoare pentru ei este roşu aprins, iar stilul potrivit este practic, modern, uşor masculin. Liniile simple şi comode îi avantajează.

Taur (21 aprilie – 21 mai)

De regulă, taurii sunt o fire practică cu bun gust, dar şi materialistă. De aceea, pentru ei stilul este sinonim cu calitatea; nu vor avea niciodată în garderobă multe genţi ieftine, ci doar câteva de firmă. Culorile cele mai potrivite sunt albastru, verde, tonuri pământii şi neutre.

Gemeni (22 mai – 21 iunie)

Personalitatea duală a gemenilor cere o garderobă diversificată. Nativii simt nevoia să iasă în evidenţă, iar acest lucru se observă şi în look. Culorile cele mai potrivite sunt galben, portocaliu şi magenta.

CITEȘTE ȘI: Horoscop 2020

Rac (22 iunie – 22 iulie)

Racul este cea mai feminina, emoţională, romantică zodie din horoscop. Stilul său este delicat, iar culorile potrivite sunt nuanţele pastelate, albul şi argintiul.

Leu (23 iulie – 22 august)

Nativii leu iubesc extravaganţa şi sunt în general orgolioşi şi vanitoşi. Femeia leu vrea să fie remarcată şi admirată şi adoră luxul. Cele mai potrivite culori sunt roşu, negru şi auriu.

Fecioară (23 august – 22 septembrie)

Fecioara este o fire practică şi i se potriveşte stilul clasic. De asemenea, ţine la perfecţiune, astfel încât mereu va fi bine asortată şi atentă la detalii. Culorile potrivite sunt alb, negru şi nuanţele pământii.

CITEȘTE ȘI: Horoscop: Cum te machiezi în funcție de zodie

Balanţă (23 septembrie – 22 octombrie)

Deşi este o zodie masculină, balanţa tinde să aleagă de regulă un stil feminin, dar echilibrat. Culorile care le avantajează sunt roz, albastru şi alb.

Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

Femeia scorpion vrea să răspândească un aer misterios, să fie sexy şi în centrul atenţiei. Tocurile înalte, fustele scurte şi bluzele cu decolteu sunt cele mai bune prietene ale sale (ai grijă, însă, cum le combini). Culorile cele mai potrivite sunt negru, bleumarin şi vişiniu.

Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie)

Săgetătorii sunt mereu activi, în căutare de aventură, astfel încât li se potriveşte un stil relaxat. Culorile care le avantajează sunt violet în special, dar şi roz piersică, alb sau bej.

CITEȘTE ȘI: Destinația de vacanță pentru fiecare zodie

Capricorn (22 decembrie – 20 ianuarie)

Femeia capricorn este prudentă, practică, dar ambiţioasă şi muncitoare. Se simte cel mai bine în haine de calitate, în general de nuanţe închise precum negru, indigo, gri sau bleumarin.

Vărsător (21 ianuarie – 19 februarie)

Nativii vărsător sunt independenţi, inventivi şi originali. Au nevoie de un stil extravagant pentru a se simţi în largul lor. Culorile care îi avantajează sunt cele puternice precum albastru electric, violez, turcoaz, roşu.

Peşti (20 februarie – 20 martie)

Femeia peşti are un stil feminin, romantic. I se potrivesc tocurile înalte, fustele delicate, dantela şi volanele, iar culorile care le avantajează sunt cele pastelate.

 

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *