Cele mai memorabile ținute de la Premiile Oscar și poveștile din spatele lor

By  | 

Iată câteva dintre poveștile care stau în spatele unor ținute ce au rămas în memoria colectivă drept look-uri iconice de pe covorul roșu al Premiilor Oscar:

Grace Kelly în Edith Head (1955)

În 1955, Edith Head era deja un nume extrem de cunoscut în industria modei datorită carierei sale de succes ca designer de costume – ba chiar câștigase deja propriile 5 premii Oscar, dintre care cel mai recent pentru filmul „Roman Holiday”. Edith fusese în acel an numită consultant oficial în materie de modă pentru ediția respectivă a premiilor Oscar, astfel încât nu se ocupase numai de ținuta lui Grace, însă rochia verde-mentă din satin a rămas un look memorabil din istoria Oscarurilor în parte pentru eleganța cu care a fost purtată, în parte pentru că Grace a câștigat în acel an trofeul pentru cea mai bună actriță. Rochia fusese inițial creată pentru premiera peliculei „The Country Girl” care avusese loc anul precedent în New York, însă acest lucru nu a împiedicat-o pe Grace să o poarte de asemenea la ceremonia Oscarurilor, și chiar și încă o dată după, când a pozat pentru coperta revistei Life.

Faye Dunaway în Theadora Van Runkle (1968)

Înainte ca profesia de stilist să devină un lucru comun, vedete se bazau pe designerii de costume când venea vorba despre ținutele pentru evenimente speciale. În 1968, Theadora a creat această ținută pe care Faye Dunway a purtat-o pe covorul roșu la ediția Oscarurilor în cadrul căreia a fost nominalizată pentru rolul lui Bonnie Parker din pelicula „Bonnie and Clyde”. În același an, Theadora a primit la rândul său o nominalizare la categoria „Cel mai bun design de costume” pentru creațiile sale destinate aceluiași film – imaginea personajului Bonnie, cu fustă trei sferturi și beretă, a rămas, de altfel, în istoria modei drept un look iconic, reprodus până în prezent.

Barbra Streisand în Arnold Scaasi (1969)

Barbra a dezvăluit că a avut două ținute la dispoziție dintre care a ales acest look cu numai câteva ore înainte de începerea ceremoniei, neavând nicio idee că, în lumina reflectoarelor și a blițurilor aparatelor foto, va deveni transparent. Într-un interviu ulterior, Barbra (care a câștigat în acel an trofeul „Cea mai bună actriță” pentru rolul din „Funny Girl”) a povestit că a ales acest look pentru că „avea guler și mâneci albe, ceea ce îmi doream, și am purtat părul desfăcut, pentru că m-am gândit că voi câștiga două premii Oscar pe parcursul vieții mele și am să mă îmbrac mai conservator data următoare”. Barbra a prezis corect – opt ani mai târziu, a câștigat cel de-al doilea trofeu din partea Academiei de Film, ocazie cu care a purtat, după cum își propusese cu mult timp în urmă, un outfit mai conservator – o rochie plisată din straturi suprapuse de mătase.

Cher în Bob Mackie (1988)

Spre deosebire de Barbra, care nu și-a dorit ca dorit ca look-ul cu care s-a afișat pe covorul roșu să apară transparent în fața camerelor, Cher a ales special un outfit despre care știa că va crea controverse. Creația semnată Bob Mackie, realizată dintr-un strat de tulle pavat cu cristale care acopereau numai anumite zone-cheie, poate fi privită drept o precursoare a rochiilor „naked” care au început să devină un look comun pe covorul roșu abia la mulți ani după. Deși pe vremea respectivă, un astfel de look apărea destul de rar la evenimente formale, ceremonia Academiei de Film din 1988 nu a fost nici pe departe prima dată când Cher a îmbrăcat o „naked dress” – în 1974, la Gala Met, artista a apărut la brațul lui Bob Mackie purtând o ținută din tulle nude transparent, acoperită cu cristale și pene. Cher a declarat între timp într-un interviu pentru British Vogue că regretă alegerea – „Mă simt mereu puțin tristă când îmi amintesc că i-am oferit lui Don Ameche premiul pentru ‘Cel mai bun actor în rol secundar’ în ținuta aceea. A părut că îl face să se simtă foarte emoționat.”

Demi Moore într-o creație proprie (1989)

Întâmplarea face că șorturile de ciclism se numără printre cele mai hot trenduri ale momentului, dar în 1989, ținuta de la Oscaruri a lui Demi Moore, compusă dintr-o pereche de pantaloni scurți, un corset și câțiva metri de material înflorat, a fost catalogată drept un dezastru total. Un lucru remarcabil legat de această ținută este că Demi a pus-o cap la cap cu propriile mâini!

Madonna în Bob Mackie (1991)

Madonna deja era cunoscută în 1991 pentru aparițiile îndrăznețe, dar pentru cea de-a 63-a ediție a ceremoniei Academiei de Film, a ales o ținută mult mai „cuminte” decât cele cu care își obișnuise publicul – o rochie Bob Mackie care, alături de coafura cu bucle în stilul anilor ’40, etolă din blană și mănuși trei sferturi din mătase albă, a creat un look ce omagia imaginea lui Marilyn Monroe. Outfitul a fost accesorizat cu un colier, brățări și cercei cu diamante împrumutate de legendara casă de bijuterii Harry Winston, totalizând în jur de 20 de milioane de dolari. Cu toate că a mers pe un aer clasic în ceea ce privește ținuta, Madonna a avut totuși grijă să creeze, în stilul său clasic, controverse, afișându-se la braț cu Michael Jackson, alături de care a și părăsit ceremonia, iscând un val de speculații legat de o posibilă legătură romantică între cei doi. Într-un interviu recent cu James Corden, artista a confirmat că a existat (cel puțin) un sărut, inițiat de către ea pentru că „Michael era prea timid ca să facă el primul pas, dar l-am convins să se destindă cu ajutorul unui pahar de Chardonnay”.

Sharon Stone în fustă Vera Wang și cămașă GAP (1998)

În ziua de azi, detaliile masculine se regăsesc la tot pasul în moda feminină, chiar și pe covorul roșu, dar în 1998, nu era tocmai o practică comună. Sharon Stone și-a asumat un risc când a ales să poarte o fustă Vera Wang alături de o cămașă a soțului său (nu semnată de vreun designer celebru, ci cumpărată de la retailerul GAP), iar riscul a dat roade.

Céline Dion în John Galliano (1999)

„Când am purtat acest look la Oscaruri, toată lumea purta rochii, nu pantaloni, eu eram singura care a venit în pantaloni. Era avant-garde pe atunci.”, a declarat Céline într-un interviu acordat ani mai târziu revistei People. Nu numai că artista a ales să poarte un costum în locul unei rochii, ci, mai mult, și-a asumat riscul de a-l îmbrăca cu fața în spate și de a-l asorta cu o pălărie stil „fedora”. Grație încrederii cu care Céline și-a asumat alegerea vestimentară, look-ul, semnat John Galliano, a fost considerat un hit. „Trebuie să îți asumi mereu ceea ce porți, iar eu am făcut-o”, a spus Céline în cadrul aceluiași interviu.

Björk în Marjan Pejoski (2001)

Unii spun că ar fi cea mai dezastruoasă ținută care a apărut vreodată pe covorul roșu al Oscarurilor, alții sunt de părere că e printre cele mai originale. Cert este că rochia-lebădă a lui Björk a rămas până astăzi în memoria publicului. Artista a comandat ca două rochii identice să fie create pentru ea, având în vedere că nu putea fi curățată precum o ținută obișnuită – pe prima a purtat-o la Oscaruri, iar pe cea de-a doua, la ședința foto pentru coperta albumului „Vespertine”. Ulterior, ținuta a fost recreată și/sau parodiată de nenumărate ori – pe lângă variile mențiuni în filme și seriale, Ellen de Generes a purtat o variantă reinterpretată a rochiei la cea de-a 53-a ediție a Premiilor Emmy, Kevin James a recreat look-ul la People’s Choice Awards în 2002, iar în 2014, în colecția haute couture Valentino a apărut o replică fashionable a rochiei-lebădă).

Julia Roberts în Valentino (2001)

Rochia în care Julia Roberts a acceptat în 2001 premiul „Cea mai bună actriță” pentru rolul din „Erin Brockovich” face, de fapt, parte din arhiva casei Valentino, mai exact, dintr-o colecție din 1982, iar alegerea Juliei a deschis drumul către practica de a purta ținute vintage pe covorul roșu. Valentino Garavani a declarat ulterior că momentul în care Julia a purtat rochia respectivă reprezintă, pentru el, apogeul carierei de 45 de ani, și că faptul că actrița a ales acea rochie este o mare onoare pentru el. Unul dintre motivele pentru care Julia a selectat această rochie dintre toate ținutele puse la dispoziție de stiliști și designeri pentru evenimentul respectiv are legătură cu o altă actriță – nepoata Juliei, Emma Roberts (pe atunci copil) a încurajat-o să aleagă ceea ce numise „rochia sconcs”.

Hilary Swank în Guy Laroche (2005)

Hilary Swank avea, la momentul respectiv, un parteneriat cu brandul Calvin Klein, fiind plătită să fie imaginea liniei de lenjerie a brandului. În situații de acest gen, este o practică comună ca vedetele să poarte la evenimente importante o creație a labelului în cauză, ceea ce aproape a fost cazul, până când Hilary s-a răzgândit în ultima clipă. Timp de două săptămâni înaintea ceremoniei, actrița s-a consultat cu Francisco Costa, pe atunci directorul de creație Calvin Klein, legat de o rochie pe care să o poarte la Oscaruri. Ținuta pe care o aleseseră împreună era o rochie inspirată de portretele unei figuri feminine celebre în secolul al XIX-lea, Madame X, ale cărei redări sub formă de picturi semnate de Giovanni Boldini și John Singer Sargent au scandalizat Parisul anilor 1880 prin alura seducătoare. Cu numai câteva ore înainte de începerea ceremoniei, Hilary a ales totuși să poarte în schimb o rochie Guy Laroche, la crearea căreia au fost folosiți în jur de 25 de metri de jerseu de mătase.

Angelina Jolie în Atelier Versace (2012)

Maniera Angelinei de a poza pe covorul roșu în rochia pe care a purtat-o în 2012 la Premiile Oscar a devenit un moment de referință nu numai în modă, ci și în cultura pop în general. La scurt timp după momentul de pe covorul roșu, piciorul Angelinei a primit propriul cont de Twitter (@AngiesRightLeg), care, la numai o oră de la crearea sa, avea deja 10.000 de followeri. De atunci și până în prezent, look-ul a fost recreat de nenumărate ori, fie pe covorul roșu, fie în paginile revistelor sau pe podiumuri.

Jennifer Lawrence în Dior (2013)

În drumul spre scenă pentru a ridica trofeul „Cea mai bună actriță” pentru rolul din Silver Linings Playbook, Jennifer Lawrence s-a împiedicat și a căzut pe trepte, iar actrița a declarat într-un interviu ulterior că acest lucru nu a fost cauzat numai de emoții, ci și de rochia sa. Jennifer a povestit că, pe toată durata ceremoniei, i se învârtea în minte un cuvânt – „cakewalk” – despre care credea, la momentul respectiv, că are de-a face cu faptul că avea poftă să mănânce tort. Abia după încheierea ceremoniei, când emoțiile s-au mai estompat, și-a dat seama că, de fapt, era vorba despre îndemnul stilistei sale, care îi spusese să repete în minte „kick, walk, kick walk”, precum o mantră, pentru a-și aminti să împingă rochia cu piciorul înaintea fiecărui pas, tocmai pentru a evita să calce pe ea și să se împiedice în material.

Lupita Nyong’o în custom Calvin Klein Collection (2015)

Rochia Lupitei de la Premiile Oscar din 2015 include în jur de 6.000 de perle. Francisco Costa, pe atunci directorul de creație al brandului, a declarat că a luat în considerare mai multe tipuri de perle – naturale, iridiscente și perle din Marea Chinei de Sud, rămânând la varianta perlelor naturale Akoya, pe care le-a alternat în dimensiune pentru a crea un efect aparte. Perlele au fost cusute manual, iar la realizarea rochiei au lucrat 25 de oameni timp de 10 săptămâni. La două zile după ceremonie, rochia, în valoare de 150.000 de dolari, a dispărut din camera de hotel a actriței. La alte două zile după, a fost returnată – se pare că persoana care a furat-o ar fi desprins două perle și le-ar fi dus în zona Garment District din Los Angeles, unde au fost identificate drept false – conform unui mesaj anonim primit de biroul șerifului din LA. Rochia a fost găsită într-un sac de gunoi într-una dintre toaletele aceluiași hotel din care dispăruse.

Foto: Getty

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *