Cele mai cool (și mai atipice) accesorii ale toamnei

By  | 

Câteva tipuri de accesorii mai rar întâlnite se întâmplă să fie trending în acest sezon, iar avantajul unor astfel de accesorii este că au puterea de a transforma orice ținută, fie ea și banală, într-una statement. Așadar, pe lângă pălării și căciuli, adaugă garderobei de toamnă/iarnă niște accesorii capilare cu cristale și poate o cagulă, adaugă colecției tale de mănuși câteva modele elbow-length și, din când în când, înlocuiește colierele cu un top-bijuterie. Iată sugestiile noastre de accesorii cool pentru sezonul acesta:

Mănuși lungi

Mănuși, 79,90 lei – aici, mănuși, 79,90 lei – aici, mănuși, 79,90 lei – aici, toate Zara

Când te gândești la mănuși lungi, probabil ai în minte imaginea elegantă și ultraprețioasă a mănușilor purtate la ocazii extrem de formale, cum ar fi la baluri, evenimente white tie, sau, eventual, la operă (de vreo doamnă din înalta societate). Însă adevărul este că mănușile lungi, chiar și cele din materiale sofisicate, precum satin, tulle sau catifea, se află pe lista accesoriilor pe care le poți purta sezonul acesta nu numai la vreo ocazie, ci în viața de zi cu zi.

O pereche de mănuși din tulle sau satin negru vor arăta senzațional în completarea unui outfit all black, format din jeanși și un top, în timp ce mănușile elbow-length cu imprimeuri tomnatice merg perfect cu pulovere cozy.

Accesorii capilare cu cristale

Accesoriu capilar, Lelet NY, net-a-porter.com, 1.514 lei – aici, accesoriu capilar, Area, areanyc.com, 450 USD – aici, accesoriu capilar, Mango, 99,99 lei – aici

Accesoriile capilare cu cristale au început să apară pe podiumuri acum câteva sezoane (gândește-te la colecția AREA, de pildă, în care majoritatea outfiturilor au fost acompaniate de un astfel de accesoriu). Între timp, mai multe branduri mici și retaileri au preluat ideea și au venit cu propriile propuneri, astfel încât acum poți găsi alternative la orice price point.

Accesoriile capilare cu cristale vor fi o bijuterie mereu stylish, așa că dacă vrei și poți să investești într-o versiune mai scumpă, fă-o, însă dacă nu, ai alternative la prețuri accesibile care arată tot pe atât de cool.

Cagule

Cagulă, Zara, 79,90 lei – aici, cagulă, Paco Rabanne, farfetch.com, 283 euro – aici, cagulă, Paco Rabanne, farfetch.com, 999 euro – aici

Fie pe modelul clasic, croșetate din lână, fie în versiuni statement, cu strasuri, cristale, ori din mesh metalic (apropo despre ce vorbeam chiar mai sus legat de popularitatea accesoriilor capilare care vin cu un boost de strălucire), cagulele sunt IN sezonul acesta. Pentru un efect ultra cool, poartă-le cu ochelari de soare, maximizând astfel efectul misterios pe care îl au.

Bustiere cu strasuri

Bustieră, Zara, 199,90 lei – aici, bustieră, Zara, 159,90 lei – aici, bustieră, Bershka, 79,90 lei – aici

Sutienele tip bralette nu mai sunt de ani și ani un concept nou pentru nimeni, dar sezonul acesta, te provocăm să încerci o variantă actualizată – sutienele bralette cu strasuri sau cristale, care, spre deosebire de echivalentul lor pe partea de lenjerie, se poartă cât mai la vedere, mai exact peste haine. Pe timp de zi, poți purta un astfel de sutien ca accesoriu peste un tricou clasic (adaugă un blazer masculin peste), iar pentru going out, ai putea încerca să adaugi un astfel de sutien pe deasupra unui top din tulle transparent, păstrând restul outfitului cât mai simplu (blugi negri, pantaloni drepți din stofă sau o fustă monocromă cu croială clasică).

Lanțuri pentru ochelari

Lanț pentru ochelari, Mango, 89,90 lei – aici, lanț pentru ochelari, Uterque, 235 lei – aici, lanț pentru ochelari, Uterque, 235 lei – aici

Lanțurile pentru ochelari sunt un accesoriu discret care are totuși puterea de a da acel aer de eleganță nonșalantă oricărei ținute, fie că vorbim despre look-uri de zi cu zi sau outfituri pentru seară/going out. De altfel, poți asorta lanțul mood-ului ținutei – de pildă, pentru a completa un look casual, optează pentru un lanț de ochelari cu mărgele colorate, pentru a completa un look sobru de business, alege un lanț din plastic cu imprimeu tortoiseshell (mereu un print clasic), iar pentru seară, alături de un outfit elegant, mergi pe o variantă cu perle de apă dulce.

Foto: website-urile brandurilor

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *