Cel mai cool model de mantou al sezonului: the teddy coat

By  | 

Când vine vorba despre haine de purtat în sezonul rece, ai cu siguranță de unde alege – paltoane sau pardesie din stofă, geci stil pufoaică, mantouri din lână, jachete din blană… dar iarna aceasta, există o anume piesă de îmbrăcăminte care se află în topul trendurilor de outerwear – este vorba despre teddy coat.

Teddy coat (prescurtarea pentru teddy bear coat”) este, după cum îi sugerează și denumirea, un mantou călduros și pufos, realizat din blană naturală sau artificială (noi susținem varianta faux fur, care arată fix la fel de cool ca cea din blană veritabilă). Nu te lăsa totuși speriată de nume – un teddy coat nu te va face să arăți precum un ursuleț dolofan, asta datorită croielii drepte, minimaliste (sugestia noastră este să te rezumi la croiala clasică, simplă, și să variezi în schimb culorile sau textura pentru a te juca cu look-ul).

Popularitatea teddy coat-urilor a pornit – cum altfel – prin intermediul vedetelor. Kim Kardashian, Hailey Baldwin, supermodelul Elsa Hosk și bloggerița Leandra Medine sunt numai câteva dintre style icon-urile care au fost fotografiate încă de la începutul anului acesta (perioadă echivalentă cu finalul sezonului de iarnă 2017) purtând teddy coats (semnate Max Mara sau Balenciaga).

Teddy coats nu sunt, bineînțeles un concept nou în modă. Salvador Dalí a fost fotografiat purtând o astfel de haină pe durata călătoriei sale transatlantice din 1936, iar în anii ’60, a fost the coat of choice pentru Mick Jagger mai multe ierni la rând. Deși au fost purtate la câteva decade distanță, ambele variante de mantouri au fost realizate din lână de alpaca provenită de la fabrica nemțească de jucării de pluș Steiff (de aici și denumirea care a rămas asociată acestui model de haină ani și ani după).

În 2013, Carine Roitfeld a atras atenția asupra teddy coat-urilor când a purtat o versiune creată de Max Mara direct de pe podium (mai exact, cu circa jumătate de an înainte de a fi produsă la scară mai largă și distribuită în magazine), solidificând astfel statutul de desirable item al teddy coat-ului.

De atunci și până acum, teddy coat-urile au apărut în paginile a nenumărate reviste și pe umerii a nenumărate tipe fashionable, fie ele celebre sau nu. Iar în momentul de față, sunt mantourile cel mai populare al sezonului. Dacă îți dorești (și îți permiți) variante high fashion, teddy coats au apărut în colecțiile pentru toamnă/iarnă 2018 Christian Dior, Isabel Marant, Acne și Chloé. Bineînțeles, retailerii fast fashion s-au asigurat că există și variante cu prețuri accesibile, ba chiar în fel de fel de iterări, de la varianta clasică (lungă până la jumătatea gambei, într-o nuanță neutră de bej sau maro) și până la diverse variații pe aceeași temă.

Iată un mic ghid care să te ajute să îți găsești un teddy coat pe gustul tău, pe care îl vei putea purta ani de-a rândul.

Lung & streamlined

Palton Zara, 399,90 lei – aici, palton Mango, 549,90 lei – aici, palton Zara, 349,90 lei – aici

După cum spuneam mai sus, varianta clasică are tiv care cade undeva în zona genunchilor. Este probabil cea mai potrivită variantă pentru a te proteja împotriva frigului. Pe lângă nuanța clasică de bej/camel/maro, nouă ne plac și versiunile de mai sus, tot în culori neutre – bleumarin, bleu prăfuit sau verde închis.

Scurt & practic

Palton Zara, 349,90 lei – aici, palton Zara, 299,90 lei – aici, palton Mango, 299,90 lei – aici

Nu te gândi la vreo croială cropped – un teddy coat scurt este, totuși, îndeajuns de lung încât să te protejeze de frig, lungimea minimă căzând undeva imediat sub nivelul șoldurilor. Și încă ceva – deși acest gen de mantou este, de regulă, realizat din lână creață (naturală, de oaie sau alpaca, ori artificială), poți opta pentru o variantă din blană scurtă, care păstrează același teddy bear effect (și în acest caz te încurajăm să alegi varianta faux, care arată fix la fel de chic precum cea naturală, însă este guilt free și, pe deasupra, mult mai accesibilă ca preț).

Colorat & fun

Palton Pull & Bear, 199,90 lei – aici, palton Zara, 249,90 lei – aici, palton Bershka, 249,90 lei – aici

Spuneam și mai sus că este de dorit să mergi pe croiala clasică (tăietură dreaptă, guler cu rever), dar te poți juca în ceea ce privește culorile. Ce zici de un galben solar pentru a acompania look-urile de party sau de un roșu aprins care să însenineze vremea morocănoasă?

Sporty & cool

Geacă Pull & Bear, 149,90 lei – aici, palton Bershka, 199,90 lei – aici, jachetă Zara, 299,90 lei – aici

Poți devia ușor de la look-ul clasic via unor elemente care virează subtil către un aer sporty sau utilitar – de pildă, un print în carouri (că tot sunt carourile imprimeul cel mai hot al sezonului), un print în dungi pe un mantou cu croială clasică, sau un teddy coat inspirat de forma unei cămăși masculine.

BONUS items

Fular circular Bershka, 59,90 lei – aici, borsetă Bershka, 79,90 lei – aici, ghete Pull & Bear, 249,90 lei – aici, fular Bershka, 69,90 lei – aici

Dacă te-a cucerit look-ul teddy bear, poți să incluzi elemente care amintesc de el în cadrul ținutelor pe care le vei purta iarna aceasta – sub forma fularelor, căciulilor, ghetelor, ba chiar și a borsetelor.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *