Ce pălării purtăm în vara lui 2018

By  | 

De la pălării XXL care acoperă jumătate din corpul purtătoarei, până la eșarfe purtate pe modelul movie starurilor din anii ’50, și de la cozorocuri din acrilic până la pălării pescărești, ai o mulțime de opțiuni pentru a te feri de soare vara aceasta.

Noi am făcut o trecere în revistă a celor mai în vogă pălării și accesorii capilare ale verii 2018, pentru ca tu să îți poți alege modelele preferate:

Pălării XXXXXXXXXL

Missoni, Jacquemus, Saint Laurent

Îți mai amintești pălăriile cu boruri mari, floppy, care se purtau în jurul anilor 2000 (popularizate în mare parte și de Jennifer Lopez care părea să aibă o colecție impresionantă formată din astfel de piese, fără de care nu a fost vazută ani de zile pe afară vara). Ei bine, pălăriile cu boruri cât mai largi, căzute (nu e nevoie să te chinui să le îndoi/ajustezi personal, gravitația o să își facă treaba) sunt din nou în tendințe.

La Jacuqmus, ceea de designerul numește „la bomba hat” este o pălărie care acoperă nu numai capul, ci și torsoul purtătoarei. În colecția Missoni, dimensiunile au fost ușor mai reduse pentru a se ajunge la o scară mai… accesibilă din punct de vedere al confortului, deși, în esență, este vorba tot despre pălării XXL. O variantă mai elegantă a apărut în colecția Saint Laurent – din fetru gros, tăiat circular (asemenea unui bor de sine stătător, fără calotă, prins bine de creștetul capului, formând un aspect inedit similar cu o aură.

Pălărie Jacquemus, 530 euro – aici

Pălării cu calotă ultrajoasă

Gucci, Elisabetta Franchi, Elie Saab

Calotele ultrajoase, cvasiinexistente, au apărut în mai multe show-uri pentru sezonul de primăvară/vară 2018, deci putem deja să le numim un trend. Le-am remarcat la Elie Saab (purtate nu pe cap, ci pe spate, la ceafă, în stil Western, iar la Elisabetta Franchi au fost împinse înspre partea din spate a capului, pentru a forma un soi de aură de jur împrejurul acestuia atunci când este privit din față. La Gucci, inspirația pentru modelele de pălării cu calotă joasă a venit de pe meleaguri Orientale.

Pălărie Zara, 119,90 lei – aici

Pălăria Boater

Emporio Armani, Ryan Lo, Saint Laurent

Pălăriile boater au boruri scurte și rotunde și calote medii, rotunde la rândul lor. Sunt de regulă realizate din pai și, eventual, pot include detalii precum inscripții marinărești brodate direct pe ele, ori eșarfe înfășurate de jur împrejurul calotei.

Le-am remarcat la Emporio Armani, cu un vibe de vară și vacanță, de asemenea la Saint Laurent, cu un aer mai sofisticat, ba chiar ușor formal, iar la Ryan Lo, am observat un exercițiu de echilibru în cadrul căreia mai multe pălării boater pot sta una peste cealaltă fără să cadă de pe cap (noi îți recomandăm ca în viața de zi cu zi să te limitezi totuși la câte una pe rând).

Pălărie Miu Miu, 280 euro – aici

Parasolarele

Yohji Yamamoto, Creatures of Confort, Creatures of Confort

Parasolarele, deși mai degrabă în mod oficial sinonime cu ideea de cozoroc, vin în acest sezon sub forma unor pălării decupate în mijloc, astfel încât calota lipsește, ceea ce le transformă, practic, într-un bor lat care circulă de jur împrejurul capului.

Le poți purta ca accesoriu statement seara (pentru că nu sunt cine știe ce utile ziua, apărând insuficient de bătaia soarelui), precum în show-ul Yohji Yamamoto, ori, dacă vrei să le adaptezi pentru zi, fă ca în prezetarea Creatures of Confort și poartă-le peste o eșarfă care să acopere partea de cap rămasă vulnerabilă în fața razelor ultraviolete.

Parasolar H&M, 49,90 lei – aici

Cozorocul din acrilic

Dior, Tommy Hilfiger, Alexstorm

Similare cu parasolarele, cozorocurile includ un bor doar în partea din față. Pentru sezonul curent, propunerile designerilor se îndreaptă cu precădere către modelele din plastic colorat – le-am remarcat la Dior, Tommy Hilfiger, Alexstrom, printre altele.

Cozoroc Rag & Bone, 87 euro – aici

Accesoriile capilare din plastic, latex, sau alte materiale neobișnuite

Maison Margiela, Chanel, Gucci

Regula aici ar fi – cu cât mai bizar look-ul, cu atât mai bine. De pildă, la Maison Margiela am văzut un soi de cagulă de schi reinterpretată în variantă cauciucată, la Gucci am văzut un fel de accesoriu ce pare inspirat de căștile de armură, dar împodobit cu cristale pe toată suprafața, iar la Chanel, cam tot show-ul a fost punctat cu pălării din plastic transparent.

Pălărie Ruslan Baginskyi, 286 euro – aici

Pălăriile pescărești

Fenty X Puma, Versus Versace, Michael Kors

Supranumite și bucket hats, acest tip de pălării considerate nerdy” au devenit deodată cool. Se poartă îndesate pe cap, dar poți îndulci look-ul cu nuanțe aprinse ca la Fenty X Puma sau via pasteluri ca la Michael Kors.

Pălărie Bershka, 59,90 lei – aici

Pălăriile de ploaie

Arthur Arbesser, Alberta Ferretti, MSGM

Le știi, cele de care se teme toată lumea de frică să nu arate precum Ursul Paddington. De fapt, sunt chiar cool, asta ca să nici nu mai vorbim despre practicalitate. Alege una cu print aglomerat (ca cea de la Arthur Arbesser) sau una simplă, neagră, ultramininamalistă (ca cea din show-ul Alberta Feretti), și, eventual, încearcă să eviți asocierea cu un pardesiu bleumarin pentru a nu reda întocmai look-ul celebrului urs din cărți/filme. De fapt, dacă stăm să ne gândim, nici propunerea Paddington-esque a celor de la MSGM, care vin cu o astfel de pălărie fix în culoarea buclucașă – roșu – nu va duce neapărat cu gândul la ursulețul P, pentru că există mult prea multe moduri în care poate fi mixată cu alte piese de îmbrăcăminte și accesorii.

Pălărie Gucci, 980 euro – aici

Pălăriile de cowboy

House of Holland, Versace, Elisabeta Franchi

Clasicele pălării de cowboy au fost reinventate pentru acest sezon, însă au păstrat spiritul Western. Diverși designeri și-au propus să le aducă în actualitate – Henry Holland (House Of Holland) vopsindu-le în culori vii, Donatella (Versace) împodobindu-le cu piese de bijuterie de inspirație Western, iar Elisabeta Franchi propunând o versiune mai elegantă, cu boruri drepte, dar care păstrează aerul ecvestru grație accesoriilor din perle ce imită șnururile din piele adesea atașate de pălăriile veritabile de cowboy.

Pălărie Clyde, 285 euro – aici

Eșarfe purtate stil basma

Derek Lam, Antonio Marras, Versace

Eșarfele purtate stil basma – îndoite pentru a forma un triunghi care este apoi pus pe cap astfel încât două capete să formeze un nod sub bărbie și al treilea să atârne liber la spate) este un look care ne amintește de grația și feminitatea unor style icon-uri ale alilor ’50 care se foloseau adesea de acest truc de styling – Marilyn Monroe, Elizabeth Taylor, Audrey Hepburn, sau Grace Kelly. Adaugă și o pereche de ochelari de soare pentru un total Hollywood diva look.

Eșarfă Zara, 49,90 lei – aici

Turbane

Marc Jacobs, Antonio Marras, Marc Jacobs

Fie achiziționate ca atare, fie construite cu ajutorul unei eșarfe mai lungi, turbanele sunt în vogă. Le poți purta zi de zi (alege un material răcoros cum ar fi bumbacul), în oraș sau pe plajă, dar chiar și seara (după cum poți observa în show-ul Saint Laurent, arată foarte sofisticat), dacă alegi un material mai prețios, precum mătasea.

Turban Mango, 69,90 lei – aici

Foto: Imaxtree

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *