9 greșeli pe care să le eviți când mergi la shopping

By  | 

Există anumite greșeli pe care multe femei le fac când merg la shopping. Află care sunt acestea și evită-le!

Celor mai multe femei le place cu adevărat să meargă la shopping – nu se simt „obligate” să facă asta pentru că au nevoie neapărat de ceva nou, ci și pentru relaxare. Însă există anumite greșeli care te fac să cheltui bani în plus, iar uneori descoperi că produsele cumpărate nu sunt, de fapt, pe placul tău.

Citește și: 5 greșeli de online shopping 

9 greșeli pe care să le eviți când mergi la shopping

Cumperi produse din colecțiile noi

Un nou sezon a început și vrei să îți umpli garderoba cu piese vestimentare potrivite, așa că te duci prin mall pentru a-ți lua prima produse din noile colecții. De ce este greșit? Pentru că sunt mai scumpe – cu până la 80% mai scumpe. Acum este momentul potrivit să îți cumperi produse de primăvară-vară, pentru că le găsești la prețuri reduse. Apoi, când iarna se termină, cumpără mai ieftin haine și încălțăminte pe care le vei purta toamna viitoare.

Nu probezi produsele pe care le cumperi

Poate că par mărimea ta, dar când ajungi acasă descoperi că, de fapt, nu îți vin deloc bine. Nu te grăbi niciodată! Mai bine pierzi 10 minute în plus pentru a proba totul decât să pierzi mult mai mult când returnezi produsele. Din acest motiv nu îți recomandăm nici să faci cumpărături când ieși de la muncă – vei fi obosită și te vei grăbi.

Nu te interesezi în legătură cu politica de returnare

Presupui că poți returna produsele cumpărate la orice magazin, însă politica de returnare diferă la fiecare. Află aceste detalii înainte de a cumpăra.

Te entuziasmezi prea tare când sunt reduceri

Tuturor ne plac reducerile, dar nu intra într-un magazin doar pentru că prețurile sunt mai mici decât de obicei. Mai ales dacă ai casa plină de haine, încălțăminte și accesorii pe care nu le porți, fă cumpărături doar când ai nevoie de ceva nou.

Citește și: 10 sfaturi pentru investițiile în garderobă 

Nu ești îmbrăcată corespunzător

Atunci când mergi la shopping, ar trebui să porți haine lejere, pe care le poți dezbrăca și îmbrăca cât mai ușor. Acest lucru poate salva mult timp.

Te interesează doar mărimea hainelor

Mărimile nu corespund întotdeauna. Eu dețin atât haine mărimea S, cât și haine mărimea L, de exemplu. Ignoră etichetele și cumpără haine care îți vin bine și în care te simți confortabil.

Cumperi produse care sunt la modă, chiar dacă nu îți plac

„Nu e tocmai genul meu, însă toată lumea poartă asta, deci trebuie să mi-o iau.” Evită această mentalitate și cumpără doar produse care îți plac 100% și în care te simți confortabil.

Cumperi doar produse de firmă

Absolut nimeni nu se va uita la etichetele hainelor tale pentru a vedea de la ce firmă sunt. Poți găsi produse de calitate, confortabile și care chiar îți plac și la second hand-uri, la 10% din preț. În plus, nu vei arăta ca toată lumea.

Citește și: De ce ar trebui să cumperi haine second hand 

Cumperi produse pentru când vei slăbi

Dacă ți-ai schimbat stilul de viață cu unul mai sănătos, ai început să slăbești și ai nevoie de haine noi, e ok să îți cumperi și câteva într-o mărime mai mică, pentru că, cel mai probabil, vei continua să slăbești. Însă dacă ți le cumperi doar pentru că „odată și-odată” vei da jos 7 kilograme… ți le cumperi degeaba.

Tu faci aceste greșeli la shopping?


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *