8 piese vestimentare de care să scapi imediat

By  | 

Numeroasele piese vestimentare pe care le deții stau înghesuite în șifonier, dar nu ajung să fie purtate? Te uiți zilnic printre ele și tragi concluzia că nu ai ce să îmbraci, pentru că multe nu îți plac atât de mult sau nu se potrivesc între ele? Să faci ordine în garderobă poate fi copleșitor, iar din acest motiv ți-am pregătit un scurt ghid, pentru a te ajuta să scapi de piesele vestimentare care nu îți sunt utile.

8 piese vestimentare de care să scapi imediat

#1 Bluze cu dungi

A post shared by Diana Moss (@miss_moss) on

Problema cu bluzele cu dungi este că sunt asemănătoare, motiv pentru care le porți foarte rar. Dacă ai mai mult de două astfel de bluze, dă-le deoparte pe cele de care nu ești atât de mulțumită, pe care le porți cel mai rar.

#2 Haine care nu îți vin

Fusta aceea îți e mică, dar o să slăbești și o vei purta… îți spui de 3 ani. Iar rochia aceea pe care ai primit-o cadou de la o verișoară ar fi perfectă… dacă ai duce-o la croitor. Nu are rost să păstrezi astfel de piese vestimentare!

#3 Haine pe care nu le-ai purtat niciodată

Poate că le-ai primit și nu îți plac, le-ai găsit la ofertă, dar nu se potrivesc cu alte piese vestimentare, sau ai cheltuit o sumă mare pe ele. Cât timp un ai purtat mai mult de un an o haină, ar trebui să scapi de ea.

#4 Încălțăminte inconfortabilă

Chiar dacă arăți bine în acei pantofi cu toc înalt, picioarele te dor foarte tare după numai două ore. Merită sacrificiul? Noi credem că nu!

Citește și: 5 motive pentru care să renunți la pantofii cu toc 

#5 Lenjerie intimă inconfortabilă

Ai cumpărat-o pentru că vrei să arăți sexy, dar eviți să o porți pentru că nu e deloc confortabilă, iar atunci când o îmbraci partenerul abia te vede cu ea pentru că faci tot posibilul să o dai jos cât mai repede. Sună cunoscut?

#6 Lenjerie intimă veche

De data aceasta vorbim despre lenjeria aceea foarte confortabilă, dar al cărui material s-a decolorat și întins. Chiar are rost să păstrezi așa ceva?

#7 Haine pătate

Oricui i s-a întâmplat măcar o dată să păteze o haină preferată și să încerce să ascundă pata cu un cardigan, un pulover lung sau cizme înalte. Mai bine renunță la ea și încearcă să găsești o piesă asemănătoare.

#8 Haine care nu se potrivesc cu nimic

Ți-a atras atenția, ai cumpărat-o, dar nu te-ai gândit cu ce ai putea să o asortezi, iar acum nu ai cum să o porți. Ai două soluții: cea costisitoare este să cumperi multe alte haine, pentru a se asorta cu aceasta… iar a doua e să renunți pur și simplu la ea.

Ce faci cu aceste piese vestimentare de care vrei să scapi?

În funcție de starea în care se află, le poți vinde/dona sau utiliza drept cârpe. Evită să arunci haine în stare bună! Chiar dacă ție nu îți mai folosesc, altcineva ar putea fi foarte încântat de ele.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *