5 reguli care îți permit să porți rochia preferată de mai multe ori

By  | 

Până nu de mult, era considerat un fashion faux pas să porți, ca vedetă, aceeași rochie cu mai multe ocazii (mai ales știind că vei fi fotografiată). Cu toate că există destule staruri de la Hollywood care au ignorat cu totul această regulă nescrisă (Kiera Knightley chiar s-a căsătorit într-o rochie Chanel pe care fanii au recunoscut-o imediat ca fiind ceva ce vedeta purtase deja cu câteva luni înainte pe covorul roșu), Kate Middleton pare să fie persoana care a reușit, până la urmă, prin încălcarea constantă a regulii only wear it once” să convingă lumea că e perfect în regulă să îți porți piesele preferate de câte ori vrei tu.

Ducesa de Cambridge a obișnuit ușor-ușor publicul cu ideea că, dacă o persoană publică cu extrem de mulți bani la dispoziție, preferă să poarte în mod repetat lucrurile care îi sunt dragi, e absolut ok să o facem și noi, non-vedetele și non-membrii ai vreunei familii regale – și nu ne referim aici la tricouri de zi cu zi, la jeanși sau la paltonul pe care îl purtăm toată iarna. Ne referim la rochii de petrecere, pe care mult prea multă lume tinde să creadă că ar fi nepotrivit să le poarte la mai multe evenimente în același sezon. Bineînțeles că acest lucru e cât se poate de eronat – e în perfect regulă să porți aceeași rochie la mai multe petreceri. Ba chiar, după cum vei vedea mai jos, nici măcar nu e nevoie să fie o little black dress clasică, căci poți, grație unui set de trucuri de styling, să faci absolut orice rochie să arate mereu altfel și ca și când o porți pentru prima dată. Iată cum:

Adaugă accente masculine

Rochie Mango, 449,90 lei – aici, sacou H&M Men, 279 lei – aici, cercei Zara, 69,90 lei – aici, clamă de păr COS, preț la cerere, disponibilă în magazinele COS, cizme Uterque, 839 lei – aici

Transformă întreg look-ul într-unul menswear inspired. Adaugă un sacou masculin (dacă rochia e dintr-un material delicat, feminin, mătase, de exemplu, un sacou din lână va produce contrastul perfect). Completează cu accesorii care păstrează look-ul în sfera eleganței discrete – în cazul acesta, eu îți propun cizme slouchy cu kitten heel (că tot vorbeam aici despre cât de în trend sunt), o singură piesă de bijuterie (niște cercei minimaliști cool, cu perle faux) și un accent metalic discret, sub forma unei clame de păr.

Adaugă accente ultrafeminine

Rochie Mango, 449,90 lei – aici, kimono Murmur, 1.400 lei – aici, cercei Zara, 59,90 lei – aici, pantofi Zara, 249,90 lei – aici

Poți merge la polul opus față de sugestia de mai sus – dacă ai încercat o dată look-ul de inspirație masculină, cu următoarea ocazie, scoate în evidență cât mai mult feminitatea rochiei, asortând încă o serie de piese diafane și elegante, cum ar fi un kimono din mătase fină și fluidă, pantofi stiletto și o piesă de bijuterie cu aer romantic, precum acești cercei cu inimi.

Distrage atenția cu ajutorul culorilor

Rochie Mango, 449,90 lei – aici, pantofi Uterque, 509 lei – aici, jachetă Zara, 299,90 lei – aici, cercei Zara, 59,90 lei – aici, geantă Zara, 79,90 lei – aici

Cu ajutorul culorilor tari poți distrage cu succes atenția de la faptul că porți o rochie în care lumea deja te-a văzut de mai multe ori. Ce zici de o jachetă faux fur într-un nuanță electrizată de roz, plus o geantă mini verde-bijuterie? Păstrează restul look-ului clean & simple – pantofi cu toc și o pereche de cercei minimaliști.

Joacă-te cu accesoriile

Rochie Mango, 449,90 lei – aici, caftan Mango, 139,90 lei – aici, pantofi Uterque, 509 lei – aici, geantă Mango, 49,90 lei – aici, elastic de păr cu detaliu metalic, Saskia Diez, 95 euro – aici

Un accesoriu plasat strategic, cum ar fi o geantă mini, stil portmoneu, prinsă la gât precum un colier, în loc să fie purtată pe umăr, are darul de a distrage perfect atenția de la faptul că porți aceeași rochie ca la alte câteva petreceri. Poți, de asemenea, să camuflezi ingenios o parte din rochie cu o capă fluidă care lasă să se întrevadă subtil ce este pe dedesubt.

Adaugă o piesă de bijuterie statement

Rochie Mango, 449,90 lei – aici, colier Bjørg Jewellery, 250 euro – aici, geantă Mango, 159,90 lei – aici, pantofi Uterque, 589 lei – aici

Când porți o piesă de bijuterie ieșită din comun, toate privirile vor merge automat către ea, ceea ce îți dorești dacă intenționezi să porți aceeași rochie la încă un party fără ca cineva să observe. În cazul de față, eu îți propun un colier statement care atrage fără dubii atenția, plus o pereche de pantofi aurii care completează la fix outfitul.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *