10 accesorii glam inspirate de ținutele dansatoarelor de cabaret

By  | 

Coco Chanel a fost prima care a început să promoveze purtarea bijuteriilor din materiale neprețioase (pietre din sticlă în loc de cristal, perle din plastic în locul celor naturale etc.), din convingerea că orice femeie ar trebui să aibă posibilitatea de a-și accesoriza ținuta, indiferent de posibilitățile ei financiare.

Mai jos, iată zece accesorii pentru toate tipurile de buget, dar care au un lucru în comun – toate sunt inspirate de senzualitatea și aerul glamour al dansatoarelor de cabaret.

Pantofi Oysho, 149,90 lei – aici

Există câteva piese care te duc cu gândul automat la imaginea unui boudoir, iar saboții din satin cu detalii din pene marabu se numără negreșit printre ele. La fel de bine cum se potrivesc lângă un set de lenjerie din dantelă și un halat din mătase, fac echipă perfectă și cu o rochie scurtă, minimalistă sau cu o rochie lungă, dreaptă, cu tiv care ajunge până la glezne și lasă să se întrevadă subtil și seducător vârful pantofilor și o ojă roșu aprins.

Voaletă ASOS, 16,99 euro – aici

Voaletele par dificil de purtat, din cauza aerului prețios și ușor sobru pe care îl induc, dar dacă optezi pentru una cu aer actual, cum este cea de mai sus, pavată cu pietre transparente, păstrezi efectul glamour fără să ai un aer prea rigid sau demodat. Poart-o alături de o rochie simplă, neagră, și pantofi clasici cu toc, ori ca un finishing touch pentru un smoking de inspirație masculină.

Pantofi Proenza Schouler, 625 euro – aici

Tocul curbat, detaliul sub formă de volan de pe partea din față, nuanța explozivă de roșu… totul legat de acești pantofi duce cu gândul la faptul că sunt încălțămintea perfectă pentru o seară de dans. Poartă-i cu o rochie scurtă, cu croială simplă, pentru a-i lăsa să fie punctul central al ținutei.

Accesoriu capilar ASOS, 27,99 euro – aici

Dansatoarele de cabaret poartă fel de fel de podoabe care se mișcă în ritm cu fiecare gest și fiecare pas de dans, într-un echilibru perfect. Un accesoriu capilar precum cel de mai sus va arăta senzațional în mișcare, alături de o rochie din material moale, fluid.

Bentiță Mango, 79,90 lei – aici

Dacă voaletele sau accesoriile stil coroană sunt un pic prea mult pentru tine, poți oferi o tușă glam oricărui outfit (nu numai unei ținute formale, ci și uneia casual, de tipul blugi + tricou alb) cu ajutorul unei bentițe din satin bătute cu mici pietre transparente care sclipesc la fiecare mișcare. Ca bonus, adaugă o pereche de cercei cu cristale.

Choker Ann Demeulemeester, 42 euro – aici

Penele marabu sunt un element emblematic al costumațiilor dansatoarelor de cabaret, dar alura lor prețioasă le face ușor dificil de purtat. În doze mici, însă, devin un accent discret care completează perfect un look de petrecere – cum ar fi în cazul chokerului de mai sus, care poate fi asociat cu o rochie formală, la fel de bine cum poate însoți un tricou alb.

Geantă Attico, 215 euro – aici

Paietele și franjurii – încă două elemente emblematice ale costumațiilor de cabaret. Îndrăznește să le porți simultan – geanta de mai sus este accesoriul perfect cu care să completezi un look minimalist pentru a-i da un aer glamour.

Geantă Cult Gaia, 385 euro – aici

Dacă ai ceva bani puși deoparte pentru achiziționarea unei genți de petrecere, o alegere inspirată e cea de mai sus – nu vine cu o etichetă de preț prea accesibilă, dar, în schimb, vine la pachet cu garanția că va transforma orice ținută într-un attention grabbing look.

Geantă Mango, 159,90 lei – aici

O variantă de geantă de petrecere cu preț mai accesibil este aceasta – franjurii transformă un clutch clasic într-un statement piece care însoțește perfect un jumpsuit sau o rochie de petrecere.

Poncho Folies by Renaud, 132 euro – aici

Deși nu se încadrează oficial la categoria accesorii, am inclus acest poncho pe listă pentru că este un finishing touch perfect spre a fi aruncat peste o rochie neagră simplă, pentru a transforma complet look-ul și a evoca aerul senzual al unei ținute de boudoir.

Foto: Unsplash

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *