Amana vara!

By  | 

…  măcar în mintea și în sufletul tău! Iată cum.

Tare repede se duc lunile estivale, nu-i aşa? În plus, simplul gând la vântul tăios şi cerul mohorât care vin la pachet odată cu anotimpurile reci îţi dă fiori… dar din aceia neplăcuţi. COSMO a făcut câteva cercetări pentru a te încuraja să primeşti cu zâmbetul pe buze prima lună a toamnei și am selectat pentru tine cele mai bune ponturi.

Priveşte numai înainte

Fă-ţi planuri pentru concediul de iarnă! Cele mai bune oferte de vacanţe sunt puse în joc cu cel puţin jumătate de an înainte, aşa că dă fuga la o agenţie de turism şi află despre noi destinaţii turistice care se potrivesc cu bugetul tău. În plus, organizează o petrecere alături de amicii tăi cât încă este vremea frumoasă, ca să sărbătoriți cum trebuie ultimele forțe ale anotimpului estival. N-ai făcut compot de casă niciodată? Acum e momentul, pentru că prunele și perele se pârguiesc la sfârșit de vară, aşa că intră pe www.ecuisine.ro şi alege din sutele de rețete.

Profită de reduceri

Priveşte discounturile pe care le oferă toate magazinele nu ca pe un motiv de a-ţi risipi banii, ci ca pe o ocazie de a-ţi achiziţiona lucruri pentru care nu ai avut bani pe timpul anului. Spre exemplu, intră pe www.elefant.ro și www.all.ro şi vezi care sunt promoţiile la cărţi, astfel încât să-ţi faci o provizie temeinică pentru zilele geroase de iarnă. Apoi, alocă-ţi câteva după-amieze după serviciu să dai o raită prin magazinele preferate – cine ştie, poate rochiţa aceea din mătase nude e acum mai accesibilă la preţ!

Păstrează o amintire

Nu lăsa vara să treacă de tot fără să mai petreci un week-end cu iubitul la mare. Alege o zonă mai puţin populată, ca să profitaţi de mai multă intimitate şi, la plecare, adună într-un recipient de sticlă nisip, apă de mare şi câteva alge sau scoici mici. Păstrează amintirea pe biroul de la serviciu – ţinând cont că cea mai mare parte din zi o petreci acolo. A, şi dacă tot veni vorba: sunt momente când lucrezi de acasă? Ai grijă s-o faci cât mai aproape de o sursă de lumină naturală – indiferent de anotimp, aceasta creează bună dispoziţie şi îţi „îndulcește“ starea fără vlagă. Dacă tu şi partenerul tău iubiţi activităţile în natură, intră pe www.binderbubimedias.ro şi accesează secţiunea Oferte speciale – pe lângă iaz pentru pescuit, degustări de vin, vizite turistice, sesiuni de spa, pensiunea îţi oferă accesul către cele mai frumoase peisaje din România.

Cu aceşti aşi din mînecă, aşa cum se zice în poker, întâmpini toamna cu un full house!


Comments

comments