Cum aratau aceste vedete la 16 ani?

By  | 

 

Şi ei, ca şi noi, au avut la un moment dat 16 ani! Iată cum atătau aceste vedete la 16 ani și preocupări aveau ele la vârsta marilor speranţe.

Doru Todorut Deepcentral

Foto: Dan Coma / Arhiva personala

Doru Todorut (Deepcentral)

La 16 ani luam lecţii la pian şi încă locuiam în Timişoara, mă pregăteam pentru cariera mea de artist… deşi nu ştiam când şi dacă se va întâmpla.

 

 

 

 

 

 

 

Alexandra Stan Vedete la 16 ani

Foto: Dimitri Caceaune / Arhiva personala.

Alexandra Stan

Hey, COSMO! Eu la 16 ani eram… la fel de plimbăreaţă ca acum!

 

 

 

 

 

Giulia Anghelescu Vedete la 16 ani

Foto: Arhiva personala

Giulia

Era o perioadă lipsită de griji şi de stres. Eram în turneu cu trupa Candy şi aveam atât de multe concerte, încât uneori zburam cu elicopterul pentru a putea ajunge în timp util.

 

 

 

 

 

Carmen Negoita Vedete la 16 ani

Foto: Carmennegoita.com / Arhiva personala

Carmen Negoita

Eram băieţoasă şi nu lipseam niciodată de la orele de sport. Însă nu ştiam mai nimic de trendurile în modă! Ţin minte însă că am vrut la un moment dat să îmi oxigenez părul şi l-am ars, astfel că m-am tuns scurt. Totuşi, eram şi responsabilă, iar mama mea îmi lăsa pe mână multe sarcini din cadrul companiei ei. Ştiam să mă descurc cu actele contabile.

 

 

 

 

Antonia Vedete la 16 ani

Foto: Gabriel Hennessey / Arhiva personala

Antonia

La 16 ani… am avut voie să mă machiez! M-am rugat de mama şi m-a lăsat să îmi vopsesc părul negru. Nu regret, dar mă simt mult mai bine acum că am decis să revin la culoarea mea naturală. Muzica a făcut parte din viaţa mea dintotdeauna – în fiecare vineri aveam lecţii de canto. Şi încă de atunci iubeam copiii şi câinii.

 

 

 

 

Xonia Vedete la 16 ani

Foto: Stefan Dani / Arhiva personala.

Xonia

La 16 ani eram în clasa a unsprezecea la The Australian Ballet School şi eram ceea mai tânără din şcoală. Traversam o perioadă după ce încheiasem lupta cu anorexia şi lucrurile mergeau din ce în ce mai bine, mai ales că tot cam pe atunci am semnat un contract de muzică cu o casă de discuri din Melbourne.

 

 

 

Randi Vedete la 16 ani

Cat Music/Famous Production / Arhiva personala.

Randi

La 16 ani studiam pianul la şcoala de muzică din Piteşti şi începusem să compun chestii uşoare, dar care mă entuziasmau de parcă aş fi scris simfonii. Obiceiul de a face sport tot atunci l-am deprins. Ţin minte că aveam două gantere uşoare acasă şi mă luptam cu ele în fiecare zi.

 

 

 

 

 

Alexandra Ungureanu Vedete la 16 ani

Foto: Stefan Dani / Arhiva personala.

Alexandra Ungureanu

Foarte timidă şi puţin sociabilă. Dorinţa mea cea mai mare era să dau lovitura la festivalul de la Mamaia şi să devin foarte cunoscută până fac 18 ani, ca să pot da o super petrecere de majorat, la care să vină şi celebrităţile pe care le admiram la vârsta respectivă!

 

 

 

 

 

Alex Mataev Vedete la 16 ani

Foto: Arhiva personala

Alex Mataev

Aveam o chitară acustică şi tot ce îmi doream era să devin un artist de succes şi de atunci am acelaşi vis, iar cu fiecare pas pe care îl fac, drumul către el devine tot mai interesant.

 

 

Adela Popescu Vedete la 16 ani

Foto: Alex Matei

Adela Popescu

La 16 ani luam primul salariu! Jucam în serialul În familie şi din primii bani i-am cumpărat mamei mele o maşină de spălat. Încă mă acomodam cu Bucureştiul şi plângeam de dorul părinţilor. Îmi făcusem şuviţe palatinate şi mă ascundeam pe holuri de băiatul pe care-l plăceam. Eram cuminte la 16 ani.

 

Claudia Pavel Vedete la 16 ani

Foto: Arhiva personala

Claudia Pavel

Eram un copil vesel, ambiţios, plin de pasiune şi iubire penru muzică şi… cu visuri mari!

 

 

 

 

 

 

 

Naguale Vedete la 16 ani

Foto: Arhiva personala.

Naguale

Studiam la secţia percuţie a Liceului de Artă din Baia Mare câte opt ore pe zi instrumente cu nume greu de pronunţat – marimbafon, vibrafon (râde). La 16 ani, deja aveam trei trupe – Serpent, Nord şi Sub Zero şi cântam la toate balurile de boboci din Baia Mare. Totuşi, realizarea principală din fiecare an era marele concert de la Sărbatoarea Castanelor!

 

 

Matteo Vedete la 16 ani

Foto: Radu Tudoroiu / Arhiva personala.

Matteo

Eram clasa a noua, îl desenam în continuu pe Batman, în diferite ipostaze. Pe lângă asta, desenam şi mult graffiti şi pe hârtii, şi pe pereţi. Îmi plăcea să fiu în centrul atenţiei. În plus, făceam primii mei paşi în muzică şi descopeream programe de creat muzică.

 

 

 

Ana Ularu Vedete la 16 ani

Foto: Arhiva personala.

Ana Ularu

Eu eram punkeriţă, dar timidă, cu o voce mică şi fără curaj să privesc oamenii în ochi, înnebunită dupa Umberto Eco şi Huizinga, fascinată de templieri. Repetam cu Ştefan Iordache şi încercam din răsputeri să fiu şi un elev de note mari.

 

 

 

 

 

Nicoleta Nuca Vedete la 16 ani

Foto: Gabriel Hennessey / Arhiva personala.

Nicoleta Nuca

La 16 ani eram mai matură, responsabilă şi serioasă decât fetele şi băieţii de vârsta mea. Aveam în spate ceva ani de muncă şi numeroase victorii în concursuri naţionale şi internţionale de muzică, dar eram conştientă că mai am mult de muncit pentru a mă perfecţiona. Îmi repartizasem priorităţile astfel încât muzica să fie în prim plan. Tot la 16 ani am plecat a doua oară în Italia, pregătită pentru un nou capitol de viaţă, pentru a mă integra într-o societate nouă, dar fără să abandonez muzica!

 

Ellie White Vedete la 16 ani

Foto: Dan Comaniciu / Arhiva personala.

Ellie White

Eram puțin introvertită, dar îmi doream să cânt, așa că profitam de orice ocazie să urc pe scenă: festivaluri de muzică uşoară, populară, concursuri, întreceri între licee. În perioada liceului am colaborat şi cu un radio local, lucru care m-a ajutat să încep să lucrez la creaţiile proprii şi să încep să-mi descopăr indentitatea ca artist. A fost o perioadă foarte frumoasă din viaţa mea!

 

 

 

Anthony Icuagu Vedete la 16 ani

Foto: Arhiva personala.

Anthony Icuagu

La 16 ani eram un super tocilar care purta o şapcă cu cifra ’23’ ( mi se părea mie cool), pantaloni cu trei numere mai mari şi, deşi umblam prin liceu cu toate fetele frumoase, în realitate nu depăşeam zona prieteniei cu ele.

 

 

 

 

 

Kaira Vedete la 16 ani

Foto: Cat Music / Arhiva personala.

Kaira

Eram conştiincioasă şi pusă pe studiat, pentru că îmi doream să ajung în Bucureşti şi ştiam ce vreau. Nu râdeţi – mă ocupam mult cu învăţatul, pentru că ţineam neapărat să am note mari!

 

 

 

Ela Voineag Vedete la 16 ani

Foto: Arhiva personala

Ela Voineag

La 16 ani începusem să lucrez în televiziune şi eram mândră că aveam deja primul meu interviu în revista COSMO!

 

 

 

 

Jo Vedete la 16 ani

Foto: Andreea Retinschi / Arhiva personala.

Jo (Ioana Anuta)

La 16 ani mă credeam Hayley Williams de la Paramore şi cântam în trupa X-Plod, alături de bunii mei prieteni Bubu, Cristian Comaroni, Andrei Comaroni şi Alex Danalache. Îmi este dor de perioada aceea, iar rock-ul va rămâne mereu iubirea mea secretă.

 

 

 

 

Nadir Vedete la 16 ani

Foto: Cat Music

Nadir

Eu m-am maturizat foarte devreme şi mi-a plăcut să fiu responsabil. Totuşi, la 16 ani visam să… împlinesc mai repede 18 ani, să-mi iau carnetul. Plus că trăiam o mică poveste de iubire cu o fată mult mai mare decât mine. A fost o experienţă frumoasă – descopeream dragostea!

 

 

Brighi Vedete la 16 ani

Foto: Slava Sirbu / Arhiva personala.

Brighi

Îmi plăcea matematica şi nu aveam un cerc mare de prieteni, ci mai degrabă un triunghi! Cele două prietenii pe care le-am legat atunci, au rămas pe viaţă. Eu eram o copilă glumeaţă, ironică, mereu aveam la îndemână comentarii sarcastice, dar totodată eram extrem de optimistă şi încă de atunci credeam că într-o zi voi cuceri lumea.

 

 

 

 

Lidia Buble Vedete la 16 ani

Foto: Cat Music / Arhiva personala.

Lidia Buble

La 16 ani eram eram cam bătăuşă, jucam fotbal şi eram capul răutăţilor. Dar eram haioasă! Pe de altă parte, mergeam aproape zilnic la biserică, unde cântam – deci mai făceam şi lucruri bune.

 

 

Dya Vedete la 16 ani

Foto: Cat Music / Arhiva personala.

Dya

La 16 ani eram la liceu, cântam, mă distram şi mă bucuram de fiecare clipă din viaţa mea. Ce-i drept, asta fac şi acum, după cinci ani, doar că sunt la facultate. Timpul e în favoarea ta, dacă ştii cum să-l foloseşti!


Comments

comments