Ce să faci pentru a nu avea picioare transpirate

By  | 

O mare problemă în sezonul cald o reprezintă transpirația, în special cea a picioarelor. Nu doar că poate fi periculoasă (piciorul poate aluneca în saldale dacă este umed!), dar nimeni nu vrea să aibă picioare mirositoare. Iar dacă petreci aproape toată ziua plecată de acasă, problema se agravează.

În primul rând, să vorbim puțin despre de ce ne transpiră picioarele. Scopul glandelor sudoripare este de a umezi pielea, pentru a regla temperatura corpului atunci când transpirația se evaporă. Cea mai mare concentrație de glande sudoripare se află în zona picioarelor, ceea ce are sens, având în vedere că pentru multe persoane această zonă le face probleme când e prea cald. Cu alte cuvinte, dacă stai în picioarele goale îți e mai puțin cald, dar, dacă porți încălțăminte prea groasă, corpul se încălzește mai tare.

Însă, chiar dacă are un scop, transpirația poate fi foarte neplăcută și deseori ne face să ne simțim foarte jenați. Astfel, iată ce să faci pentru a nu avea picioare transpirate:

Bea suficientă apă

Când corpul este bine hidratat îi este mai ușor să își regreze temperatura. Astfel, vei transpira mai puțin. Ai grijă să ai mereu în geantă o sticlă de apă și evită cafeaua, băuturile alcoolice și sucurile. Dacă simți nevoia să consumi cofeină bea ceai negru sau verde, iar dacă preferi sucurile înlocuiește-le cu limonadă sau apă cu fructe.

Citește și: Sfaturi utile pentru a lupta eficient contra transpirației 

Folosește deodorant pentru picioare

Nu este prea scump și chiar face o diferență! În plus, poți găsi și variante travel size, deci îl poți aplica și în timpul zilei, după ce te-ai curățat bine cu șervețele umede.

Poartă ciorapii potriviți

E destul de clar, dar unele persoane chiar nu țin cont de asta! Iarna se poartă ciorapi groși, vara ciorapi subțiri. Și nu orice ciorapi, ci din materiale naturale, pentru ca piciorul să poată respira. Este recomandat să eviți dresurile, iar dacă ții neapărat să porți unul alege un model tip plasă sau cu diferite modele – găuri, dantelă.

Citește și: Cele mai comune greșeli vestimentare pe care le facem pe caniculă 

Alege încălțămintea potrivită

Adică cea care îi permite piciorului să respire. Nu ghete (nici dacă ești la festival și vrei să arăți cool), nu materiale groase. Cele mai recomandate sunt sandalele sau pantofii cu „găuri de aerisire”. De asemenea, ai mare grijă ca mărimea să fie cea corectă, pentru a nu te strânge deloc. Fă cumpărăturile la finalul zilei, când ai picioarele mai umflate!

Schimbă încălțămintea

Nu purta aceeași încălțăminte două sau chiar trei zile la rând! Lasă încălțămintea să se aerisească bine până o porți din nou. Acest lucru va reduce și șansele de apariție a infecțiilor.

 

*articol preluat din Cosmopolitan UK (autor: Catriona Harvey-Jenner)


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *