3 greșeli pe care le fac femeile când își compun lookul de plajă

By  | 

Este sezonul escapadelor la mare și weekendurilor petrecute la piscină, iar dacă îți dorești să atragi doar priviri admirative trebuie să eviți aceste greșeli.

Dacă atunci când vine vorba despre street-fashion știm regulile generale și erorile vestimentare pe care trebuie să le evităm, la plajă lucrurile se schimbă, deoarece avem la dispoziție foarte puține elemente. Mai mult decât atât, o mulțime de femei se sfiesc să-și arate trupul la plajă, din cauza micilor imperfecțiuni pe care, apropo, toate le avem. Totuși, dacă ai grijă să eviți erorile de mai jos, poți fi sigură că vei primi doar complimente și vei fi mult mai încrezătoare în a-ți etala trupul la piscină sau la mare. Iată ce greșeli fac adesea femeile când vine vorba despre lookul pentru plajă:

  • Îți ascunzi prea mult trupul. Uite ce să alegi în funcție de forma corpului

O mulțime de femei aleg costumul de baie întreg, pentru a-și ascunde imperfecțiunile, însă realitatea este că și modelele cu sutien și slip pot pune în valoare un trup rubensian. Tot ce trebuie să faci este să alegi corect modelul, culoare și imprimeul, nu doar să îți acoperi tot trupul într-un costum de baie care e mai mult o rochie decât un costum de plajă. Mai mult decât atât, costumele întregi nu avantajează femeile care nu au o talie foarte bine definită și nici pe cele care au sâni mici.

Privește printre aceste costume de baie în două piese și vei observa că se pliază bine și pe siluete rubensiene, dar și pe unele fusiforme. Modelele cu slipi cu talie mai înaltă sunt perfecte pentru a acoperi colăceii, dar și pentru a contura în mod armonios talia. De cealaltă parte, modelele cu accesorii laterale la nivelul slipilor alungesc picioarele și sunt perfecte pentru femeile mai scunde. Pentru un bronz uniform, costumele în două piese sunt cele mai indicate, mai ales cele fără bretele la nivelul sutienului, care fac dispărute urmele inestetice.

  • Nu acorzi importanța necesară accesoriilor

Pleci la plajă doar cu costumul de baie și ochelarii de soare? Ei bine, cu ajutorul accesoriilor ai putea să creezi un look mult mai interesant și ai putea să-ți pui în valoare atuurile. De exemplu, poți purta un colier lung, foarte fin și fără pietre care să-ți pună în valoare decolteul. Talia poate fi subliniată cu un lanț pentru corp. Talia poate fi conturată și cu ajutorul unui pareo.

Ca ținută de plajă nu trebuie să alegi doar clasicele rochii de plajă. Ce spui de un poncho subțire, transparent, fermecător și o alegere altfel, care te va scoate în evidență pe plajă. Totodată, o pălărie cu boruri largi este o idee de luat în calcul atât pentru a contura un look misterios și interesant, cât și pentru a fi protejată de soare.

  • Gândești ținutele mai mult din punct de vedere practic și mai puțin din punct de vedere estetic

Chiar dacă ești la plajă nu înseamnă că trebuie să alegi lucrurile doar luând în calcul partea practică. Gândește-te ce culori te avantajează de obicei la haine și alege costumul de baie după aceleași considerente. Nu uita că îți poți pune în valoarea trăsăturile naturale cu un strop de machiaj – waterproof, desigur. Nu exagera, e de ajuns doar puțină mascara și un balsam de buze colorat.

Nu trebuie să porți tocuri la plajă ca să atragi atenția, e de ajuns să acorzi lookului de plajă aceeași grijă pe care o acorzi ținutelor de stradă. Vei vedea că așa vei atrage numai complimente!

 

 

Sursa foto: Shutterstock

(P) Articol realizat împreună cu Fashion Agenda


Comments

comments

1 Comment

  1. Monica

    10 august, 2017 at 15:44

    Foarte bune sfaturi, aceste mici detalii chiar pot face diferenta !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *