Zmeura de Aur 2015: lista „castigatorilor”

By  | 

Zmeura de Aur are loc anual, începând din 1981, cu o zi înainte de Oscar. Nimeni nu vrea să se afle pe lista nominalizaţiilor, să nu mai spunem de cea a câştigătorilor.

Anul acesta, cele mai multe premii au fost câştigate de comedia „Saving Christmas”, iar cele mai multe nominalizări le-a primit ultimul film din seria „Transformers”, „Age of Extinction”.

Iată lista completă a câştigătorilor:

Cel mai prost film: „Saving Christmas”

Cel mai prost actor: Kirk Cameron („Saving Christmas”)

Cea mai proastă actriţă: Cameron Diaz („The Other Woman” şi „Sex Tape”)

Cel mai prost actor în rol secundar: Kelsey Grammer („The Expendables 3” „Think Like a Man Too”, „Legends of Oz: Dorothy’s Return” şi „Transformers: Age of Extinction”)

Cea mai proastă actriţă în rol secundar: Megan Fox („Teenage Mutant Ninja Turtles”)

Cel mai prost cuplu/distribuţie: Kirk Cameron şi personajul său („Saving Christmas”)

Cel mai prost remake/continuare: „Annie”

Cel mai prost regizor: Michael Bay („Transformers: Age of Extinction”)

Cel mai prost scenariu: „Saving Christmas”

The Razzie Redeemer Award: Ben Affleck 

Dacă eşti curioasă cât de prost ar putea fi „Saving Christmas”, află că nota sa pe IMDb este de numai 1,5 din 10, fiind considerat de către utilizatorii site-ului cel mai prost film din toate timpurile. De asemenea, pe site-ul Rotten Tomatoes, pelicula se poate lăuda cu nota… zero.

„The Razzie Redeemer Award” este o categorie ce a fost inaugurată anul acesta, care onorează un câştigător al Zmeurei de Aur care a reuşit să fie apreciat ulterior de critici. Câştigătorul a fost stabilit pe baza voturilor publicului, iar Affleck a concurat cu Keanu Reeves, Mike Myers, Jennifer Aniston şi Kristen Stewart.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *