Vedetele au făcut publice sponsorizările din Social Media

By  | 

Mai multe vedete, printre care Ellie Goulding şi Rita Ora au fost de acord să facă publică informaţia privind publicitatea pe care o fac pentru diferite brand-uri, pe conturile lor personale din Social Media, a anunţat Consiliul concurenţei din Marea Britanie, potrivit bbc.com.

Cu milioane de followeri, circa 16 vedete sunt în situaţia de a îşi fi dat acordul în scris pentru a promova diferite brand-uri, alte două dintre celebrităţi sunt Alexa Chung şi Rosie-Huntington-Whiteley.


Alexa Chung 3,2 milioane de followeri pe Instagram

De fapt, nu mai era oricum o surpriză că vedetele primesc milioane de dolari doar pentru postarea unui mesaj de promovare pe Instagram. Însă, de curând Uniunea Europeană, prin legislaţia de care dispune, şi-a manifestat interesul faţă de datele exacte privind informaţiile sponsorizărilor, în primul rând pentru a proteja consumatorii. Reprezentanţii Uniunii Europene doresc ca posibilii consumatori de pe reţelele de socializare online să nu primească falsa idee că mesajele de promovare ale vedetelor sunt punctele lor de vedere personale.
Iar, lucrurile par să devină foarte foarte serioase:

„Vom analiza mai departe rolul şi responsabilitatea reţelelor de socializare online”, au declarat autorităţile britanice.

În 2018, Consiliul concurenţei din Marea Britanie a deschis o anchetă privind practica vedetelor şi persoanelor cu notorietate în Social Media – bloggeri, vloggeri, star-uri TV – de a face reclamă anumitor branduri.

Citeşte şi: Kim Kardashian plătită pentru o postare pe Instagram cât salariul preşedintelui pe un an de zile

Sursa foto: Instagram

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *