Vedete vs. paparazzi

By  | 

Kristen Stewart nu are în mod evident o părere prea bună despre paparazzi, ba chiar consideră că aceştia ”nu merită să respire acelaşi aer” ca ea. Într-un incident recent, Kristen i-a înjurat în diferite feluri pe fotografii care o aşteptau la poartă şi aceasta nu este prima dată când reacţionează violent. Cu toate astea, nu putem spune că nu are şi motive. Aceştia o urmăresc în număr mare peste tot şi o hărţuiesc cu întrebări legate de fostul său iubit, Robert Pattinson.

Cel mai important motiv al lui Kristen de a fi supărată pe paparazii este că aceştia i-au dat în vileag aventura cu Rupert Sanders, regizorul filmului ”Snow White and the Huntsman” publicând fotografii cu cei doi amorezi. Nu doar Kristen a fost afectată de intervenţia presei, ci şi Rupert, care era însurat şi are şi 2 copii mici.

O altă victimă a paparazzi-lor, de această dată nevinovată, este ducesa Kate Middleton, care a fost surprinsă în fotografii în sânii goi. Oricât s-a străduit staff-ul ducesei să împiedice apariţia lor, fotografiile au fost chiar publicate. Binenţeles, vinovaţii nu au scăpat nepedepsiţi.

Un fotograf şi-a găsit moartea în timp ce încerca să facă poze maşinii lui Justin Bieber, un Ferrari, care nici măcar nu era condus de tânărul cântăreţ. Acest moment dramatic ar fi trebuit să îi mai calmeze pe aceştia din avântul lor de a face fotografii cu orice preţ. Noi credem că viaţa şi sănătatea sunt mai importante decât banii.

Până şi copiii sunt afectaţi de prezenţa paparazzi-lor. Micuţa Suri Cruise a avut o ieşire destul de puternică într-o zi, când a început să ţipe la fotografii care le blocau calea ei şi mamei sale. În schimb, unul dintre ei a jignit-o pe micuţă. Dacă la astfel de gesturi se pretează paparazzi, este normal să avem o părere proastă despre ei!

Nimeni nu va uita vreodată de implicarea paparazzi-lor în accidentul mortal al prinţesei Diana. O lume întreagă a suferit din cauza acelui accident stupid, a cărui vină a fost pasată fotografilor, care urmăreau maşina în care se afla Diana şi iubitul ei. În urma anchetei s-a stabilit că şoferul limuzinei consumase alcool şi că acesta ar fi vinovatul.

 Cand paparazzi merg prea departe

Britney Spears a atacat maşina unui fotograf care o urmărea, cu o umbrelă. În acea perioadă cântăreaţa era ca un magnet pentru paparazzi: se tunsese cheală şi era între 2 internări la clinica de dezintoxicare. Britney cea de acum nu este deloc  violentă deoarece viaţa ei a intrat pe un făgaş normal.

Atât paparazzi cât şi vedetele au un comportament violent. Este un cerc vicios în care toţi sunt blamaţi: cei care sunt fotografiaţi cât şi cei care fac fotografiile.

 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *