Valeria Stoica lanseaza o invitatie muzicala indie rock

By  | 

Valeria Stoica, artista neconventionala din Republica Moldova care va concerta vara aceasta la Festivalul Electric Castle si in Dortmund, Germania, in deschiderea concertului sustinut de cantareata americana Lucy Dacus, lanseaza “Be my friend”, o invitatie pe note muzicale la prietenie, frumos si libertate. Cu un sound indie rock, cu un mesaj happy si cu un ritm “de zburdat”, mai dansant decat tot ce a lansat pana acum, noua piesa este o intersectie de suflete dragi, este compusa in totalitate ca muzica si vers de Valeria Stoica, clipul este filmat si montat de Nicu Dragan, iar stylingul este semnat de catre sora ei, Mihaela Stoica.

“Am inceput sa scriu piesa in timp ce imi imaginam cum ar arata o lume in care toti am fi prieteni. Pare o naivitate acest scenariu imaginar, insa este atat de frumos sa crezi asta. Chiar daca am constientizat ca sunt naiva, am dus mai departe gandul si dorinta si asta mi-a dat o stare de bine si cumva am realizat ca daca tu crezi ca esti intr-o lume mai buna, la un moment dat ea chiar devine mai buna.”, marturiseste Valeria esenta piesei ei noi.

Valeria a carei muzica indie a cucerit deja radiourile online din Europa si SUA, a filmat videoclipul piesei “Be my friend” spontan, inspirata doar de frumusetea naturii si de fericirea pe care o simtea in timpul unei vacante alaturi de cativa prieteni dragi: “Nu e un clip oficial, cu un scenariu prestabilit, eram intr-o vacanta si era atat de frumos acolo incat am transformat brusc vacanta in lucru. M-au impresionat natura, oceanul, muntii, vulcanul, lumina. Am inceput sa filmam la un apus si am continut in fiecare zi care a urmat si in care gaseam ceva coplesitor de frumos. Ne opream, filmam, dansam, eram fericita si porneam iar la drum”.

Valeria a inceput de la 8 ani sa cante la chitara, cand tatal ei a inscris-o la Scoala de Muzica.  Vocea si-a descoperit-o la 16 ani, dupa ce a ascultat artisti indie internationali pe YouTube si a facut primul cover dupa Damien Rice.  Valeria Stoica este un om-orchestra, stie sa cante la chitara, pian, bas, trompeta si violoncel si isi compune in totalitate muzica pe care o lanseaza.

Valeria este unul dintre artistii Uninvited Artists, o comunitate de artiști independenți și label care acopera o nisa muzicala de la electro si pop punk pana la jazz si indie rock din Romania. Printre artistii Uninvited se numara Nopame, Groovy Bastards (Trupa Ioanei Visinescu), Are You Anywhere, Bad July (Iuliana Dobre), Deja Who (Ana Bancescu), August Day. Sub deviza ”A fi Uninvited înseamnă a fi fără limite”, comunitatea de artiști crede in libertate si in puterea unui grup unit si ca doar împreună pot fi mult mai puternici decât au fost vreodată separat.

Mai multe informatii despre Valeria pe siteul ei http://valeriastoica.com/,

Facebook (https://www.facebook.com/valeriastoicamusic) si Instagram

(https://www.instagram.com/valeriastoicamusic/?hl=ro)

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *