Toți ochii pe Ioana Bugarin

Este abia la început de drum, cum chiar ea mi-a mărturisit că simte, dar primul său rol l-a jucat când avea doar 16 ani și deja a interpretat o varietate de roluri complexe, personaje feminine centrale, atrăgând toate privirile cu fiecare apariție. Haideți să descoperim împreună cine este Ioana Bugarin, actriță de teatru și film.

Am văzut-o prima oară la Teatrul Odeon, în piesa Julieta fără Romeo, interpretând rolul Julietei și m-a fascinat naturalețea cu care își interpreta rolul. A urmat studiile Universității Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L Caragiale și Royal Academy of Dramatic Art, London.



Primul rol l-a jucat la 16 ani în filmul Lindenfeld, o poveste de dragoste în regia lui Radu Gabrea, iar în prezent o puteți vedea în episodul pilot al celei mai recente producții HBO România, în avanpremieră la TIFF, în cadrul unei secțiuni dedicată serialelor, lansată pentru prima dată în cadrul Festivalului de la Cluj.

Cum este să fii cea mai tânără actriță de la Teatrul Odeon?

Cred că e complicat să fii cel mai tânăr în orice situație socială. Te întâlnești cu oameni care au alt istoric și altă educație decât tine. Dar nu este nimic peste care nu se poate trece. Avem aceeași meserie și ne dorim același lucru, să facem spectacole reușite. Nu există un fond omogen de prejudecăți. Am colegi care nu au niciuna, care acceptă diferențele de care vorbeam mai sus drept o calitate, care privesc o colaborare drept un proces de învățare bidirecțional.

Ioana Bugarin în Julieta fără Romeo | Foto: Larisa Baltă

Cum ai ajuns în echipa Teatrului Odeon? Cel îți place cel mai mult la a face parte din această lume?

Mă bucur că sunt parte din echipa Teatrului Odeon, că pot să colaborez cu actrițe și actori care mă inspiră. E foarte important pentru mine că joc constant, în spectacole atât de diferite între ele, că mă întâlnesc cu regizori care propun registre estetice particulare.

Când și cum ai descoperit că vrei să fii actriță?

Am început să mă gândesc la asta într-o formă naivă de pe vremea spectacolelor din sufragerie, înfășurată în cearșafuri și eșarfe colorate. Spuneam poezii pentru întreaga familie și eram etichetată drept „artista familiei”.

Dar prin clasa a opta, când am început să merg la teatru constant și am intrat în trupa de teatru a liceului meu, mi-a devenit foarte clar că asta mi-ar plăcea să fac. Atunci am început să înțeleg, chiar dacă superficial și protejată, ce înseamnă de fapt meseria asta. Pe urmă a fost o combinație de tenacitate, determinare, noroc și niște întâlniri cu oameni care au avut încredere în mine.

Ai absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L Caragiale și Royal Academy of Dramatic Art, London. Cum te-au șlefuit aceste două lumi?

În Londra am pus bazele a cam tot ceea ce știu. Studiam foarte multe metode, experimentam cu diverse tehnici și eram încurajați să ne găsim propria voce și identitate artistică.

Ioana Bugarin în Henric al IV-lea | Foto: Mihaela Tulea

În București, m-am luptat foarte mult să nu pierd încrederea și disciplina pe care le dobândisem acolo. Se lucra mult mai intuitiv, ceea ce făcea întregul proces mai fragil. Se discuta constant despre „a te pune în situația dată” și prea puțin despre instrumentele pe care ar trebui să le folosești pentru a ajunge acolo.

De ce ai simțit, totuși, nevoia de a merge la UNATC, după ce ai finalizat studiile în Londra?

Pentru că nu am intrat la cursurile de licență de la Drama Center London. A fost o decizie de compromis, dar simțeam nevoia să îmi dezvolt meșteșugul actoricesc. Nu e o perioadă de care să îmi amintesc cu prea multă plăcere, dar cred că au fost niște experiențe utile în formarea mea profesională.

Cum au fost examenele de admitere, cum ai descrie acele momente unor oameni care și-ar dori să devină actori, dar le e teamă?

E o atmosferă înfricoșătoare. Există vagi urme de grijă sau respect pentru faptul că e o experiență extrem de încărcată emoțional pentru cei care dau examen. Ești foarte fragil în acel moment și ai tendința să privești rezultatele, pozitive sau negative, drept ceva definitiv.

Ioana Bugarin în Hamlet | Foto: Matei Buta

Ce aș sfătui pe cineva care se pune într-o astfel de situație e să țină minte că e doar evaluarea unei performanțe pe care o ai într-un moment dat. Nu spune mare lucru despre tine ca individ sau viitor artist. Și probabil cel mai important lucru e să rămâi ludic, flexibil și să nu o tratezi ca pe o competiție.

Cum a arătat, pe scurt, viața ta profesională de până acum, care au fost cele mai importante etape prin care ai trecut?

Primul rol a fost la 16 ani în filmul Lindenfeld, o poveste de dragoste în regia lui Radu Gabrea, împreună cu care am mai început un lungmetraj pe care nu am apucat să-l terminăm. M-am bucurat să lucrez la filmul Moromeții 2 cu domnul Stere Gulea.

Am debutat în teatru cu Ofelia la Teatrul Odeon în spectacolul Hamlet (r. Dragoș Galgoțiu), rol în urma căruia a venit și propunerea de angajare. În teatru am lucrat cu Radu Nica la spectacolul Persona și cu Andrei Măjeri la Kilometrul 0, care marchează și primul meu rol principal. Ambele spectacole vor fi reluate în toamnă.

Citește și: Toți ochii pe Bogdan Farcaș!

Am colaborat cu Ruxandra Ghițescu la două filme, unul scurt și unul lung, Despre noi și Otto Barbarul unde m-am întâlnit cu două partituri provocatoare. Cu Eugen Jebeleanu am făcut spectacolul Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba, alături de o echipă extraordinară, un loc în care mi s-a dat spațiul să vorbesc despre condiția de actriță și multe altele.

Bogdan Theodor Olteanu a avut încredere să îmi dea pe mână două roluri principale – unul în film: Mia își ratează răzbunarea și unul în teatru Julieta fără Romeo, spectacol care tocmai a avut premiera la Teatrul Odeon. Cred că sunt cele mai complexe partituri interpretate până acum. Am mai făcut o serie de scurtmetraje cu Teona Galgoțiu, Sinisa Dragin și cu Tudor Cristian Jurgiu, un om care mi-a influențat parcusul mult.

Unde simți că te afli, profesional, în acest moment și spre ce ideal privești?

Aș zice că mă aflu la început, chiar dacă am apucat deja să joc roluri principale și în film și în teatru. Știu că mai am multe de învățat și că voi mai întâlni situații care mă vor panica, pentru că nu știu de unde să le apuc. Probabil că am trecut de faza în care mă bucur pur și simplu că am ceva de jucat și încep să fiu preocupată de ce înseamnă performanța într-un rol. Și în meseria asta în general.

Ioana Bugarin în Kilometrul Zero | Foto: Mihaela Tulea

Nu am drept ideal un punct static, un premiu sau o medalie sau ceva. Sper să am șansa să joc cât mai multe personaje feminine care au o voce, care au un punct de vedere și nu sunt accesorii pentru un bărbat. E o energie aparte în momentul în care construiești un personaj care are valori apropiate de cele pe care le susții și tu.

Care au fost cele mai dificile momente din cariera ta? Dar și cele mai frumoase?

Începutul e cel mai complicat moment. Un actor creează ceva punându-se pe sine pe scenă sau în fața camerei. Nu supui atenției un obiect, ci chiar pe tine. Durează până înveți că un eșec sau un impas nu te invalidează pe tine personal. Răspunsul cel mai sincer – chiar dacă incomod – e că mă fac fericită, să zicem, validările externe.

Când lucrez mult la un rol ajung să pierd la un moment dat din capacitatea de a mă autoevalua. Știu că sunt onestă în ce construiesc, simt că personajul are logică internă, dar îmi e imposibil să îmi dau seama până la capăt cum se vede din exterior. Și atunci ajung să fiu sensibilă la reacția publicului, la un compliment de la un coleg șamd.

În teatru, ai jucat personaje puternice. Ai jucat în piese de teatru cu teme existențiale foarte importante pentru noi toți. Cum te pregătești pentru astfel de roluri?

Toate personajele pornesc de la mine și în timpul procesului de repetiții augmentez sau diminuez diverse dimensiuni care mă definesc. Sunt populată de lucrurile pe care le joc și subconștient rămân cu mine. Citesc, mă uit la filme, discut cu oamenii apropiați.

Ai fost Ileana din Moromeții 2, Laura din Otto Barbarul, Mia din Mia își ratează răzbunarea șamd. De ce ai ales și filmul, ce îți aduce el și teatrul nu o poate face?

Sunt medii dinstincte, care au regulile lor interne. Fac teatru pentru că îmi place teatrul și film pentru că îmi place filmul. Amândouă au același punct de pornire, dar instrumentele și mijloacele pe care le utilizez complet diferite. Nu văd de ce ar trebui să aleg.

Ioana Bugarin alături de Eduard Trifa în Henric al IV-lea | Foto: Mihaela Tulea

Dintre regizorii de film cu care ai lucrat, a fost unul care ți-a influențat evoluția într-o mai mare măsură decât alții?

Nu pot să aleg unul singur, că regizorii sunt vanitoși și se supără. Am învățat câte ceva din fiecare film, din fiecare colaborare cu un regizor.

Care dintre personajele tale semănă cel mai mult cu tine și de ce?

Evident că există puncte de intersecție și suprapunere cu toate personajele pe care le joc, dar nu aș putea spune că unul îmi seamănă mai mult decât altul. Atunci când fac pașii spre identificarea cu personajul, limitele între mine și el devin tot mai neclare și volatile, deci îmi este greu să evaluez asta. Doar după ce capăt un soi de distanță pot să observ mai cu acuitate cât de mult m-am autosugestionat să răspund emoțional într-un anume fel.

Când te gândești retrospectiv la Ioana de la 16 ani, cât de diferită ți se pare față de Ioana de azi?

Foarte diferită, dar mă bucur că pot spune asta. E o Ioana puțin mai curajoasă și care nu mai tace de fiecare dată când i se cere asta. Încet învață să se îndepărteze de iluzia perfecțiunii, deci aș putea spune că devine un om tot mai satisfăcut de ce trăiește.

Cum ai trecut peste perioada de pandemie? Ai continuat să lucrezi cumva sau când ai reluat activitatea?

Am avut norocul să lucrez fără pauză din momentul în care am ieșit din lockdown. Am făcut spectacolele Kilometrul 0, Henric al IV-lea și Julieta fără Romeo la Teatrul Odeon, am filmat pentru serialul HBO – Ruxx în regia Iuliei Rugină și a lui Octav Gheorghe, care va avea premiera în toamna acestui an și am colaborat cu Teona Galgoțiu pentru scurtmetrajul Vreau să sparg sera.

Ioana Bugarin în Hamlet | Foto: Nicu Ilfoveanu

Tot în pandemie am lucrat pe baza unui text scris de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae la un film experimental, Sara/Mara. Plecând de la același scenariu vom monta în toamnă și un spectacol la Teatrul Apollo111.

Ce crezi că ți-ar spune pisica ta dacă ar putea vorbi, printre primele lucruri?

Dar pisica mea chiar vorbește. Îmi cere fără încetare plic, afecțiune, atenție și mă ceartă constant că mă stresez prea mult cu lucruri inutile.

Ce hobby-uri ai, ce îți place să faci când nu joci teatru?

Nu cred că am o altă mare pasiune paralelă cu meseria mea. Mă bucur foarte mult de activități banale. Să citesc, să călătoresc, să mananc bine, să dorm, să stau cu oameni dragi șamd.

Cum te raportezi la tot ce înseamnă fashion, stilul vestimentar – este el important pentru tine?

Nu este. Încerc în ultimii ani chiar să evit pe cât posibil industria de fast- fashion și să-mi port toate hainele achiziționate de-a lungul anilor.

Ioana Bugarin în Hamlet | Foto: Matei Buta

Ce îți dorești cel mai mult pentru vara 2021?

Să mă bucur de premiera filmelor Mia își ratează răsbunarea și ”Otto Barbarul” care vor intra in cinematografe vara asta și vă aștept cu drag la teatrul Odeon să vedeți toate spectacolele pe care le-am făcut în timpul pandemiei. Plus să mă odihnesc măcar puțin.

Foto: Alex Gâlmeanu, Matei Buta, Nicu Ilfoveanu, Mihaela Tulea, Larisa Baltă

Nici un comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata.