Steven Spielberg: interviu exclusiv cu regizorul momentului

By  | 

Până acum, Steven Spielberg a fost recompensat pentru cea mai bună regie cu două premii Oscar – în 1993 pentru filmul „Lista lui Schindler” şi în 1998, pentru „Salvaţi soldatul Ryan”. Trei dintre filmele lui – „Fălci” (1975), „E.T Extraterestrul” (1982) şi „Jurassic Park” (1993) -, au înregistrat recorduri fără precedent în box office-urile internaţionale, fiecare dintre ele devenind filme cu cele mai uriaşe încasări la vremea respectivă. 

Ultimul film al lui Spielberg e „Lincoln”, îl are în rol principal pe Daniel Day-Lewis şi prezintă momentul crucial în istoria Statelor Unite ale Americii când Abraham Lincoln a a semnat cel de-al treisprezecelea amendament prin care abolea sclavia, punând capăt şi Războiului Civil…

 

În copilărie ai fost fascinat de perioada Lincoln, însă care eră a istoriei te-a marcat? 

Mi-au plăcut să aflu totul despre războaie – cel european, cel de-al doilea război mondial şi asta pentru că tata a luptat în cel din urmă şi de la el ştiu poveşti reale de pe câmpul de luptă.

 

Tatăl tău a luptat în teatrul de operaţiuni China-Burma-India, corect?

Da. A fost implicat în câteva misiuni şi pentru că stăpânea foarte bine aparatura electronică şi radiourile emiţătoare de transmisie a fost promovat şef al serviciilor de comunicaţie pentru bazele aeriene. Tata mi-a povestit toată copilăria mea despre cel de-al doilea război mondial.

 

S-a zvonit că „Lincoln” e născut în mare parte din reconcilierea cu tatăl tău…

Nu chiar. M-am împăcat cu tatăl meu acum foarte mulţi ani. Tata şi cu mine am fost atât de apropiaţi timp de 22 de ani şi am fost prieteni şi înainte să ne distanţăm unul de altul. Sigur că asta a avut impact asupra multor filme de-ale mele, dar nu mi-a influenţat deciziile de a face anumite filme. Chiar dacă aş fi avut o relaţie bună cu tatăl meu şi nu ar fi existat un hău emoţional între noi timp de 15 ani, tot aş fi făcut aceleaşi alegeri în a regiza anumite filme. 

 

Ce ai învăţat despre Lincoln ca tată – explorezi acest capitol în film?

Lincoln era foarte libertin ca părinte. Îşi lăsa copiii să descopere totul pe cont propriu. Când Willie trăia, acesta şi Tad erau ca doi terorişti care transformau Casa Albă într-un loc de joacă imens. Lucrurile astea sunt adevărate! Apoi, Willie a murit şi Lincoln s-a apropiat de Tad, pentru că mama lui nu era prezentă în viaţa sa. Mary s-a închis în ea după ce l-au pierdut pe Willie pentru mai mult de doi ani. Aşa că Lincoln s-a întors către Tad pentru a-l ocroti. Însă Robert şi preşedintele erau puţin cam înstrăinaţi, nu se simţeau confortabil unul în prezenţa celuilalt, aşa că am păstrat şi acest aspect în film.

 

Au existat variante de filme despre Lincoln pe care le-ai găsit inspiraţionale?

Acum vreo 20 de ani, am văzut „Young Mr. Lincoln” din 1939, cu Henry Fonda. Şi intenţionat m-am ferit să-l mai văd.  Amintirile mele legate de acest film au rămas vagi. Alt film pe care l-am văzut doar o singură dată şi probabil că tot acum 20 de ani a fost versiunea din 1940 cu Raymond Massey, care l-a jucat pe Lincoln. În afara acestor două excepţii nu s-au mai făcut filme despre Abraham Lincoln timp de 72 de ani.

 

        

 

 

Ai fost atent să nu-l elogiezi pe Lincoln?

Da, ceea ce eu şi Tony (n.r. Kushner, scenaristul) am evitat a fost să-l transformăm pe Lincoln într-un erou suprem. De asemenea, am încercat să nu săpăm în profunzimea personajului istoric, pentru că nu pot şti cum au stat lucrurile până la cel mai minor detaliu al personalităţii sale. Istoricii au putut doar specula pe marginea momentelor când se retrăgea în sine, iar în 1855 nu existau psihologi. Noi am vrut să-l portretizăm din două unghiuri: cel din care se luptă să abolească sclavia şi să sisteze războiul şi celalalt, ca tată şi soţ. 

 

Fiecare film al tău te-a provocat într-un fel, dar cât de greu a fost să realizezi Lincoln comparativ cu alte filme?

Nu e de competenţa mea să îmi compar filmele. Nu îmi place să fac asta, nu deţin această perspectivă. Ar putea fi un exerciţiu intelectual, dar nu-mi vine în mod intuitiv. Nu pot compara „Lincoln” cu „Lista lui Schindler” sau cu „Salvaţi soldatul Ryan”. De asemenea, nu îmi puteam imagina acum 30 de ani că voi regiza „Lincoln”, dar nici înainte cu zece ani de atunci nu ştiam că voi face „E.T. Extraterestrul”.

 

Daniel Day-Lewis a respins oferta pentru Lincoln pe care i-ai făcut-o în urmă cu un deceniu – cum l-ai convins până la urmă?

Luam cina cu Leonardo Di Caprio, cu care eu şi soţia mea suntem prieteni de familie şi Leo m-a întrebat: „Ce s-a mai întâmplat cu proiectul tău, <Lincoln>?”. I-am spus întreaga poveste cu Daniel, care mă refuzase într-un mod extrem de elegant şi într-o scrisoare scrisă de mână! Iar Leo doar mă asculta. A doua zi m-a sunat însă la birou şi mi-a dat numărul de mobil al lui Daniel. Leo îl sunase pe Daniel şi i-a zis: „Trebuie musai să stai de vorbă cu acest om!”. Şi de atunci am început colaborarea.

 

Munceşti foarte mult, Steven, însă cât ai stat cel mai mult fără să regizezi?

Trei ani! În vreo două rânduri! Totuşi, lucram la ceva… dezvoltam scenarii şi lucram la show-uri TV. Cred că a durat din 1994 până în 1997 şi apoi am făcut partea a doua de la „Jurassic Park – Lumea Dispărută”. 

 

Şi ţi-a fost uşor să te reîntorci la regizat – e ca şi cum ai merge pe bicicletă? 

Nu chiar, mă simţeam puţin ieşit din priză. Însă nu e deloc ca mersul pe bicicletă. Deşi regizoratul e deja parte a ADN-ului meu, prima oară când m-am reapucat de muncă după trei ani de pauză mi-a luat ceva să îmi reintru în ritm!   

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *