Soré + Erin #CosmoGirls din generație în generație

În iunie, de Ziua Copilului, cel mai simpatic duet mamă-fiică din industria muzicală autohtonă, Soré și Erin, sunt aici să ne amintească ce frumos este să fii mamă, ce minunat este să fii fiică și cum să rămâi mereu copil în adâncul sufletului.

Zilele trecute, de fapt chiar în dimineața în care mă pregăteam să fug la ședința foto cu Soré și Erin — imagini superbe pe care le vedeți și voi aici — am descoperit prin casă o revistă foarte veche, din 2012, cu prima copertă de publicație glossy pe care a apărut Soré vreodată și, în același timp, prima mea ședință foto cu ea.

Îmi amintesc foarte bine cât de mici eram amândouă pe atunci — bine, mai mult ea decât mine, recunosc — și ce plăcută a fost întâlnirea respectivă. Mereu am fost un fel de «burete» pentru energiile altora, lucru care nu mi-a prins mereu bine, dar Soré este una dintre persoanele speciale cu care am simțit din start un fel de legătură senină și relaxantă, ca o dimineață de duminică; cred că m-am conectat imediat la spiritul ei cald și generos, spirit care, de-a lungul timpului n-a făcut decât să crească, să se cizeleze și să se aprofundeze.

Soré este o #CosmoGirl care a crescut împreună cu mine, cu noi — sau poate ar trebui să spun că noi, Cosmo, am crescut împreună cu ea. Este una dintre tinerele mămici ale generației mele, care ne face să privim cu speranță în viitor și cu o ușoară nostalgie în trecut, în vreme ce ne pregătim să predăm ștafeta unei generații de super kids ce urmează să ne calce pe urme și, indubitabil, să ne depășească.

În iunie, cu ocazia Zilei Copilului, îți propun să o descoperi mai bine pe Soré în rolul ei de mamă, să faci cunoștință cu fetița ei, Erin, și să admiri primele fotografii ale unuia dintre cele mai simpatice cupluri mamă-fiică din showbiz-ul autohton.

Sore

Bună, Sore! În primul rând, îți mulțumim că ne faci cunoștință cu fetița ta, Erin! Cât de greu a fost să o convingi să faceți poze împreună? Crezi că avem de-a face cu o mică #CosmoGirl în devenire?

Se vede cu ochiul liber că s-a simțit fantastic la prima ei ședință foto profi, nu? Îi place mult să încerce și ea toate laturile meseriei mele, poate și pentru că vede că eu fac cu pasiune și cu multă plăcere tot ceea ce fac, și totul pare foarte ușor și distractiv. Iar asta, pentru ea, este suficient. Mă bucur enorm să descopăr în Erin atâtea «bucăți» din mine… Cântă, dansează, e sociabilă și, cel mai important, veselă.

Ca una dintre reprezentantele generației Cosmo de tinere mămici, povestește-ne puțin din ce a însemnat pentru tine maternitatea. Ți-ai dorit mereu un copil sau au fost ceva care s-a întâmplat și a fost, pur și simplu, primit cu brațele deschise?

Am știut dintotdeauna că voi fi o mamă tânără. Nu mă întreba cum, pur și simplu am știut.

Soré poartă body din lycra, Venera Arapu; fustă din denim, Seen Users.

Atunci când relația dintre mine și soțul meu a ajuns în punctul în care simțeam amândoi că ne dorim o familie, lucrurile au urmat cursul lor natural. Nu prea îmi mai amintesc cum eram înainte de Erin, ca să-ți spun sincer! Am impresia că am renăscut ca om, ca femeie.

În sensul că am învățat atât de multe lucruri despre viață, despre lume și despre mine, încât, uitându-mă în trecut, mă gândesc la mine de atunci ca la un boboc gata să înflorească.

Poate că a fost și sincronizarea cu maturizarea mea firească, aceea a vârstei, dar mie chiar îmi place să cred că ei, copiii, ne învață tot ce trebuie să învățăm în parcursul nostru prin viață.

Cât din ceea ce știai despre ce înseamnă să fii mamă s-a dovedit a fi real și cât te-a luat prin surprindere?

Nu cred că știe nimeni ce înseamnă să fii părinte, până nu ajunge, efectiv, părinte. La fel cum nu cred că te poate pregăti ceva ca să devii mamă. Nimic din ceea ce am citit, auzit sau văzut în jur, nu m-a pregătit pentru explozia de sentimente și gânduri pe care le-am trăit din momentul zero, al nașterii lui Erin.

Citește și: Amanda Seyfried despre rolul care i-a adus prima nominalizare la Oscar

Eu, ca fire, sunt omul care gândește în perspectivă, analizează etc. Cu maternitatea, lucrurile au stat altfel. M-am lăsat purtată de necunoscut și am luat fiecare lucru pe rând. Erin mi-a spus acum câteva luni ceva care m-a impresionat foarte tare: «Mami, eu v-am văzut de acolo de sus și mă bucur mult pentru că am ales să vin în familia asta, iar tu ești o mamă mult mai bună decât am crezut că vei fi».

Te-a apropiat naștera lui Erin și mai mult de mama sau de familia ta? Uneori, sunt lucruri pe care nu le înțelegem despre părinții noștri, decât atunci când devenim noi înșine părinți.

Absolut, apreciez altfel sacrificiile pe care le-au facut pentru mine, înțeleg altfel toate sfaturile pe care le-am primit în copilărie de la ei. Schimbarea asta de percepție o pot descrie ca și cum aș fi fost legată la ochi cu o bandană, care dintr-o dată, a căzut.

Voi chiar păreți cele mai bune prietene, iar Erin are deja o personalitate proprie! Ce iubești cel mai mult la vârsta ei actuală?

Suntem cele mai bune prietene, ne și declarăm asta zi de zi. Și deși, repet, eu chiar consider că ea mă învață la fel de multe lucruri precum o învăț eu. Îmi aduc aminte de ceva ce am citit când Erin era bebeluș, și anume: «Învață să îți asculți copilul, îți spune tot ceea ce vrei să afli».

Da, Erin are o personalitate delicioasă, e și dezinvoltă, dar și sensibilă, iar acum, la 5 ani, ador, efectiv, discuțiile noastre. Mă surprinde cu o mulțime de expresii și explicații, are simțul umorului foarte dezvoltat și mă simt norocoasă să îi fiu mamă.

Știm că este o fetiță dezghețată, cu o mentalitate de om mare, dar cu un mod amuzant de a spune lucrurile. Ce te surprinde cel mai mult la Erin?

Bunătatea ei. Nu a făcut niciodată vreo răutate copilarească, mereu îi iartă pe cei din jur pentru greșeli, singură spune că e firesc să greșim. Are o generozitate ieșită din comun și răspândește iubire oriunde merge. Sunt foarte mândră de ea.

Cât de mult seamănă cu tine când erai mică?

Mama mea spune că semănăm foarte mult la caracter, ceea ce mă flatează. Și fizic semănăm, trebuie să vedeți pozele cu mine din copilarie (râde). Dar regăsesc foarte pregnant în ea o caracteristică pe care o am și eu, și anume dorința de a nu greși.

Nu îi place să greșească, se simte rușinată și tristă dacă o face, e perfecționistă, competitivă… În fond, acesta este un lucru bun — dar este greu de gestionat și ca adult, dar când ești copil.

Știm că toate momentele sunt speciale, dar care sunt cele mai prețioase momente mamă-fiică pe care le trăiești zi de zi, cele care-ți oferă cele mai multe amintiri de neuitat?

Discuțiile dinainte de somn sunt partea mea preferată. Acelea sunt momentele în care își deschide toate gândurile, fără filtru, mă întreabă despre toate curiozitățile ei, ne facem declarații… E momentul meu preferat din zi. Iar, în rest, mi se par de neprețuit încurajările noastre reciproce.

Eu îi repet, înainte de grădiniță, că e puternică, deșteaptă, curajoasă, frumoasă și că o să aibă o zi minunată.

Soré poartă corset și pantaloni din viscoză, ambele Lu:Ne; sandale din piele, Aldo. | Erin poartă tricou din bumbac, H&M; salopetă din in și poliester, Iselin Dimitri.

Iar ea, dacă știe că am o zi importantă din punct de vedere profesional, îmi reamintește aceleași lucruri. Valorează enorm.

E normal ca lifestyle-ul și prioritățile noastre să se modifice atunci când devenim mame, dar cum rămâne cu noi însene, cu personalitatea și visurile noastre — te simți același om, cu același visuri de îndeplinit, ca înainte de Erin?

Mă simt un om cu infinit mai multe visuri împlinite și de îndeplinit, pentru că din momentul în care Erin a venit pe lume, am știut că e de datoria mea să fiu un model pentru ea, un model de mamă, dar și de femeie. Îmi doresc permanent ca ea să crească observând că visurile se împlinesc, cu muncă dar și cu îndrăzneala de a le visa.

Orice femeie care este mamă și lucrează sau urmează, în același timp, o carieră, are de înfruntat prejudecăți sau, măcar, un ochi critic. Ți s-a întâmplat și ție? Ce mesaj ai pentru femeile care se confruntă cu asta?

Cred că înainte de prejudecăți, o mamă cu carieră are de înfruntat propria vinovăție. Vinovăția că îți neglijezi cariera, atunci când ești mai mult timp în viața de familie, și apoi vinovăția că îți neglijezi familia, dacă ai zile în care ești mai concentrată pe carieră.

Fiecare femeie jonglează cu această balanță, de a echilibra cele două laturi, și cu menținerea sentimentului de vinovăție pe o linie plană. Nu e ușor, dar dacă structura ta le cere pe amândouă, e un dans pe care îl învățăm din mers. Eu fac parte din categoria femeilor care adoră și viața de familie, dar și cariera, pentru că e mai mult decat o carieră, e pasiunea mea și visul meu din copilarie și îmi datorez mie, ca om, să fac tot ce îmi stă în putere să trăiesc fericită și împlinită, iar apoi, să îi ofer lui Erin modelul că da, se poate.

Soré + Erin © Cosmopolitan România | Iunie 2021

Așa că, abia după asta, vin și ochii critici ai celor din jur sau prejudecățile, care îți dai seama că valorează mult mai puțin decât ce am povestit mai sus. Ele există, dar mintea mea a învățat să funcționeze pe principiul unei zicale budiste, pe care o repet mereu, e tare bună: Dacă ai o problemă și o poți rezolva, de ce să te îngrijorezi?

Dacă ai o problemă și NU o poți rezolva, de ce să te îngrjiorezi? Așa că toate aceste probleme merg într-un sertar care se închide și eu îmi concentrez energia și atenția pe ce mă face fericită. Nu e egoism, este o modalitate în care am ales să îmi trăiesc viața și îmi face fiecare zi mai bună.

Erin și ea este o mică artistă, obișnuită deja, întrucâtva, să fie în lumina reflectoarelor. Poți să ne povestești mai multe despre asta? Știm că are un mic proiect pe YouTube…

Obișnuită nu știu dacă e, pentru că nu a avut apariții televizate sau ședinte foto, dar a observat cum se desfășoară meseria mea, am lăsat-o să vadă ce fac eu zi de zi și probabil că a perceput-o drept normalitate și de aceea îi vine natural să vorbească în fața camerei sau să pozeze.

Din ce îmi spune, își dorește să fie artist, exact așa se exprimă, și eu nu pot decât să îi fiu alături, să o ajut să își îndeplinească visurile de acum, cele din viitor, și să o sfatuiesc cât pot eu de bine.

Și-a dorit un canal de YouTube și am convenit amândouă că cel mai drăguț e să facă ceva educativ și așa a luat naștere Lumea lui Erin, un canal cu episoade tematice, prin care învață și ea alături de cei care o privesc despre diverse subiecte, cum ar fi: spațiul, lumea subacvatică, circuitul apei în natură etc.

Și îi place mult, o dată pentru că o încântă să afle lucruri noi, și apoi fiindcă îi place să le povestească altor copii, care o vor privi. Iar eu mă simt mândră că, poate, ajut părinții să le ofere copiilor o alternativă fun și smart pentru pauza de tabletă sau TV.

Ai proiecte profesionale în viitorul apropiat care o implică și pe Erin? Ne-ar plăcea mult să vă vedem pe o scenă sau într-un clip împreună!

Anul trecut, am avut două concerte în pandemie, cu foarte puține persoane. Însă unul dintre ele rămâne preferatul meu, dintre toate concertele avute vreodată, pentru că Erin și-a dorit să urce pe scenă cu mine și să cântăm împreună refrenul piesei Jumătate. A fost pur și simplu magic, și nu voi uita toată viața.

Soré poartă top din lycra, LU:NE. Erin poartă rochie din bumbac, H&M.

Cât despre clip, tot anul trecut am lansat piesa Ce faci, fată?, iar în clipul regizat de mine, au jucat și Erin și prietenele ei. E un proiect tare drag mie și mă bucur că am reușit să îl realizez așa cum l-am visat; îmi aduc aminte că și tu mi-ai spus, la momentul lansării, cât de mult îți place tot conceptul.

Astfel de feedback-uri înseamnă enorm pentru mine. Viitorul sună bine, cu siguranță, abia aștept să împart și să îi las, la un moment dat, scena și locul din lumina reflectoarelor, lui Erin, dacă ea îl va dori.

Ce înclinații sau talente artistice crezi că a moștenit Erin de la tine? Cât de important este pentru tine ca Erin să îți calce pe urme, cum se spune?

Îmi e destul de clar că toată dragostea față de artă s-a transmis mai departe, la Erin.
De aici înainte, este doar alegerea ei dacă vrea să-mi calce pe urme, eu voi fi fericită dacă ea va fi fericită.

Ce ai vrea cel mai mult să învețe Erin de la tine ca mamă, sau de la voi, ca părinți?

Îmi doresc să nu uite cât de importantă este puterea binelui, să învețe că fără muncă, talentul sau dorințele nu sunt suficiente, să nu uite să fie respectuoasă, indiferent de
succes și să își amintească mereu să se bucure de lucrurile mici, așa cum o face acum.

Pandemia aceasta a fost și este dificilă pentru toată lumea. Însă există și o parte pozitivă — unora dintre noi ne-a oferit ocazia de a fi mai mult timp alături de familie. Cum a fost pentru voi? Cum v-ați petrecut ultimul an?

Într-adevăr, am avut multe de câștigat la capitolul reconectare, timp de calitate petrecut împreună. Ultimul an ne-a ajutat să creștem și ne-am petrecut timpul mai frumos ca în oricare alt an. Ce ironie, așa-i?

În sfârșit, cum veți sărbători 1 iunie, Ziua Copilului? Ce cadouri speciale va primi Erin?

Nu am planificat ceva în mod deosebit, dar vom fi împreună. Iar asta este cel mai important.

Erin

Ce crede Erin despre lume, despre viață… despre Cosmo? Aflați din primul ei mini interviu, mai jos.

Erin poartă top din bumbac și pantaloni din denim, Jacadi; teniși, Adidas.

Erin, ce este Cosmo?

Mmm… E zâna din spațiu.

Ce facem astăzi aici, la ședința foto?

Păi, ne-am îmbrăcat, facem poze pentru… revistă.

Cu ce se ocupă mami?

Mami se ocupă ca să cânte.

De ce o cunoaște atât de multă lume pe mami?

Pentru că e artistă.

Cel mai mult o iubești pe mami pentru că…

Pentru că se poartă frumos cu copiii, pentru că are grijă de mine și face promisiuni… Șiii… Are foarte, foarte multă grijă de mine, fiindcă sunt eu fetița ei!

Cel mai mult îl iubești pe tati pentru că…

Și pe tati îl iubesc pentru că mă lasă să mănânc dulciuri.

Cât de mare crezi că este lumea?

Foarte mare!!!

Dar banii ce sunt?

Banii sunt bani. Cumpărăm cu banii.

Ce-ți cumperi tu cu banii?

Cumpăr jucării, ce să cumpăr?!

Am înțeles că îți plac mult pisicile.

Da. Eu ador pisicuțele și vreau o pisicuță mică, ca să am grijă de ea, ca să fie foarte drăguuuță!

De ce unele au blăniță neagră, și altele blăniță portocalie?

N-am auzit de pisică portocalie.

De ce poartă mami pantofi cu toc?

Pentru că spune lumea! Da, mami, zi, de ce te obligă?!

Cine sunt cântărețele tale preferate?

Mama, desigur.

Am înțeles că ți-a lansat un canal de YouTube.

Normal!

Despre ce e vorba pe canalul tău?

Despre spațiu, despre subacvatic și despre balene uriașe, care mănâncă oameni.

Dar ce faci pe canalul ăsta mai exact?

Păi, învăț copiii. Mmm, de fapt, învăț odată cu copiii, ce să spun…

De ce poartă mami mască de protecție când iese din casă?

Pentru că do-re-mi-fa-sol-la-si-do! Pentru că-i corona-virus, voi nu știți?!

Pe 1 iunie e Ziua Copilului, știai?

Da. Adică nu…

Nu? Dar ce faci de Ziua Copilului?

Îmi dă mami cadouri!

Material realizat de Diana Colcer pentru ediția de iunie a revistei Cosmopolitan, pe care o poți achiziționa de aici.

Foto: Vlad Andrei
Styling: Amir Doboș
Coafură: Adonis Enache / Endorphin Lab.
Machiaj: Ana Cucuta
Locație: Q Photo Studio

Nici un comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata.