Simona Halep, cea mai buna tenismena din Romania

By  | 

Simona Halep se află momentan pe locul 5 în clasamentul WTA, la doar 21 de puncte de locul patru ocupat de  Victoria Azarenka (Belarus). Deşi a pierdut meciul cu Sharapova de duminică, românca a acumulat puncte importante, având are marea şansă de a urca în clasament după turnetul de la Roma.

Originară din Constanţa, Halep are 22 de ani şi a câştigat până acum 7 turnee WTA la simplu (6 dintre ele în 2013, iar unul anul acesta) cele mai importante fiind cele de categorie Premier de la New Haven şi Moscova, Doha, dar şi Turneul Campioanelor de la Sofia.

Cunoscută pentru stilul său agresiv de joc, Halep ocupă în momentul actual cea mai înaltă poziţie în clasamentul WTA pe care a deţinut-o vreodată o jucătoare de tenis română. A ajuns în primele 50 din lume la sfârşitul lui 2012 şi a câştigat primele sale 6 titluri WTA în acelaşi ani, lucru ce a fost realizat ultima dată în 1986 de către fosta jucătoare germană profesionistă de tenis Steffi Graf.

”Am mai jucat cu Simona de două ori, dar acum ea este cu adevărat la un alt nivel. Nu ştiu cum am reuşit”, a spus Maria Sharapova după victoria de duminică. În urma acestui meci, Halep a încasat suma de 342,600 de euro şi a obţinut 650 puncte WTA.

Cariera sa a fost schimbată de două momente importante şi anume operaţia de reducere a sânilor pe care a făcut-o în urmă cu 5 ani şi schimbarea prizei la lovitura de dreapta, cea de-a doua fiind ideea antrenorului său de atunci, Daniel Dragu.

Despre ascensiunea sa în tenis, Halep declara acum ceva timp într-un interviu acordat publicaţiei franceze Tennis Magazine: ”Eu simt nevoia să progresez în etape. Toată cariera mea a fost aşa, în afară de anul trecut nu am avut niciodată o ascensiune atît de fulgerătoare. Am ritmul meu.”

În continuare, Simona Halep va juca împotriva americancei Madison Keys la Roma, intrând direct în turul secund.

 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *