Secretele lui Pavel Bartoș

By  | 

Pe 16 februarie, vineri, începe una dintre cele mai urmărite emisiuni din media românească: “Românii au talent”. Jurnaliștii de la Marie Claire au reușit să îi răpească câteva minute și să descopere detalii despre noul sezon, dar și pasiunea lui secretă.

Curând începe al optulea sezon al emisiunii “Românii au talent”. Ce te entuziasmează cel mai mult la noul sezon?

În primul rând, mă entuziasmează faptul că am ajuns la sezonul opt :). Atunci când „ne-am aruncat” în această frumoasă aventură numită ”Românii au talent” nu credeam că vor fi atâtea sezoane, însă mă bucur teribil că am ajuns aici și, nu știu de ce, dar bănuiesc că vor mai fi încă. Asta îmi confirmă că treaba pe care o facem noi acolo, atât cei din fața camerelor de filmare, cât și cei din spatele lor, este foarte apreciată de cei de acasă.

Care e talentul predominant al românilor în cele 7 sezoane de “Românii au talent” de până acum?

Acela de a-și depăși condiția, ceea ce mă bucură nespus.

Pe care dintre talentele văzute de-a lungul timpului în emisiune ți-ai dori cel mai mult să-l ai?

E o vorbă: „Nemulțumitului i se ia darul”. Așa că mă bucur de talentele pe care le am și încerc doar să le perfecționez. Totuși, dacă ar fi să aleg, cred că mi-ar plăcea să fiu magician.

Ai ocazia să vezi și să asculți talente înaintea noastră. Câți concurenți ghicești pe sezon că ajung în finală? Dar câștigători?

Unii pot fi senzaționali în preselecții, iar în semifinală să nu se ridice la nivelul așteptărilor. Alții pot fi în semifinală foarte buni, iar în finală nu. Depinde mult de prestația lor și de ei. Dar de când ni s-a oferit golden buzz-ul suntem atenți la oamenii care ar putea avea acest potențial și atunci reușim să ne mai dăm seama.

Unde în România ați găsit cei mai talentați oameni?

În fiecare zonă există cel puțin un concurent care ne uimește. Dar, acum să glumim un pic, în zona Madridului am găsit foarte mulți romani talentati. 🙂 România e mare și diversă.

Au început mai mulți Români să treacă peste tracul scenei și al camerei și să se prezinte la audiții?

Atunci când vorbim de oameni care nu sunt obișnuiți cu scena, tracul și emoțiile există de fiecare dată. Ei au încredere mare în această emsiune și implicit în mine și în Smiley. Noi îi ajutăm să treacă peste aceste temeri. Am constatat de la an la an că vin din ce în ce mai mulți și au din ce în ce mai mult curaj.

Noutatea sezonului 8 este că ați avut audiții și în Spania. Cum au decurs audițiile acolo? A fost o experiență diferită față de cele din România și Republica Moldova?

În primul rând, nu credeam că ne vor aștepta atât de mulți români acolo. Normal că a fost complet diferit, pentru că nu știam la ce să ne așteptăm. Când vezi că 10.000 de oameni vin la o astfel de manifestare, te surprinde și te bucură. Asta înseamnă că oamenii iubesc România. Dincolo de faptul că au plecat în străinătate, ei tot în România vor să se afirme, tot românilor vor să li se arate. S-au bucurat foarte mult că noi am venit la ei.

Printre românii din Spania ați descoperit talente inedite?

Normal că am descoperit povești extraordinare de viață, talente inedite, dar am să las emisiunea să vă arate totul și să vă surprindă. Cred că este unul dintre cei mai buni ani de la ”Românii au talent”, am avut una dintre cele mai bune „recolte” de talent.

În afara emisiunii, tu ești actor. Cum se îmbină cele 2 lumi?

Foarte bine, găsesc un echilibru între cele două, televiziune și teatru, care este binevenit, iar mie, personal, îmi face foarte bine. Sunt două lumi diferite, dar care au atât de multe puncte comune, iar pe mine acest mix mă ajută în ambele situații.

În timpul sezonului, te dedici doar emisiunii sau poți să o îmbini cu actoria?

Le îmbin. Am 2 zile de filmare, după care am repetiții la teatru. Sau dimineața am repetiții și după-amiază filmare. Sunt „n” situații, dar niciodată nu am făcut doar teatru sau doar televiziune. Nu ai cum.

Citește continuarea materialului pe: https://www.marieclaire.ro/pavel-bartos-despre-noul-sezon-romanii-au-talent-si-ce-talent-ascuns/

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *