Sebastian Dobrincu: cel mai tânăr lider al generației sale

By  | 

Descoperă-l pe Sebastian Dobrincu, liderul tânăr care poate schimba mentalitatea unei întregi generații fără speranță! 

L-am cunoscut pe Sebastian Dobrincu pe Skype, fiecare din biroul lui, doar că la mine era seară și frig, la el era dimineață și cald — așa cum se vedea prin geamurile înalte  ale locuinței sale din Los Angeles.

Tocmai venise de la sală unde merge, așa cum mi-a destăinuit chiar el, cu religiozitate pentru că, asemenea oricărui tip smart, a înțeles că nu poți avea mintea de partea ta decât dacă o găzduiești într-un trup sănătos. Locuiește cu chirie nu pentru că nu ar putea să își cumpere o casă, ci pentru că nu știe niciodată în ce loc va fi, doar în ultimii ani a schimbat trei orașe de reședință: New York, San Francisco și Los Angeles.

Cu cât discutam mai mult, cu atât mi se părea mai ireală întâlnirea, în primul rând pentru că aveam în fața mea cea mai modestă și mai cu picioarele pe pământ persoană pe care am întâlnit-o până-n prezent, deși ar fi avut toate motivele să fie la polul opus, apoi pentru că, oricât încercam, nu reușeam să înving una dintre cele mai mari prejudecăți cu care am crescut: totuși, e prea tânăr ca să fie deja un businessman milionar — și prea bogat ca să aibă bucurii atât de simple! După ce am apăsat butonul roșu de la Skype, am rămas câteva secunde blocată în fața laptop-ului și, cumva, cu o nouă perspectivă asupra lucrurilor: de fapt, poți face orice, de la orice vârstă, în orice context, dacă ai o pasiune care contează mai mult decât resursele materiale sau orice alte privilegii.

Și, da, Sebastian Dobrincu este tănărul care poate schimba mentalitatea unei întregi generații fără speranțe! În ultima perioadă s-a implicat activ în realizarea acestui lucru, ultimul său vlog fiind dedicat celor mai urgente probleme pe care consideră că trebuie să le rezolve sistemul educațional din România:

În ceea ce te privește, pare totul atât de firesc, deși drumul tău a fost spectaculos: la 16 ani ai devenit inginer de softwear… e aproape un fenomen, oricum nu ni se întâmplă tuturor.

Trebuie să fim noi, nu? Ce avem de pierdut? Apoi, elementul cheie constă în faptul că sunt o persoană foarte competitivă și atunci când îmi stabilesc o țintă, muncesc cât de mult pot/ trebuie ca să obțin ceea ce vreau. Pe lângă faptul că programarea a fost pasiunea mea nativă (pot spune nativă pentru că de la cinci-șase ani dezmembram calculatoare, scoteam plăcile video, toate șuruburile, uneori nici nu mai știam să le pun la loc, dar știam să le dezasamblez), a fost și ambiția mea încă de când eram foarte mic. A fost o provocare pentru mine, de fapt pe acest tip de vibe îmi bazez întreaga viață. Îmi stabilesc țintele cât mai sus și muncesc cât pot de mult ca să le ating. Când îmi doresc ceva, nu ezit să muncesc oricât e necesar. Nu m-am dat bătut nici când eram foarte mic și realizam că programarea nu este așa de ușoară, nici acum în raport cu afacerile pe care le coordonez. Totul a pornit de la pasiunea mea pentru calculatoare, de la dorința de a înțelege cum funcționează ele, de a stăpâni această artă.

Sebastian Dobrincu

Sebastian Dobrincu

Erai un copil precoce — cum se raportau părinții tăi la felul tău de a fi?

Nu a fost chiar așa simplu. Mi-au pus multe bețe în roate până la un moment dat când nu au mai putut nega că ceea ce fac mă duce pe o traiectorie pozitivă. Dar până să am câteva confirmări importante, până să fiu invitat la Apple, la Facebook, să încep să câștig bani din ceea ce fac, să am primul job, să scrie presa despre mine, viața mea a fost destul de complicată. Trebuia să echilibrez pasiunea pentru tehnologie — care necesita multe, multe ore pe zi — cu școala care a fost, dintotdeauna sfântă. Cu astfel de principii am crescut: trebuia să fiu un elev model, am mers la concursuri, olimpiade, tot felul de activități extra-școlare. Dar da, sunt produsul muncii părinților mei, al faptului că la un moment dat mi-au oferit libertatea de a îmi explora pasiunea și de mă axa mai mult pe tehnologie.

Citește și: Oliver Jackson-Cohen, despre Bly Manor și alte chestii care îl bântuie

Bănuiesc că aveau temerile lor…

E greu să crezi că un copil de opt, nouă, chiar zece ani (chiar dacă e copilul tău) poate excela la un astfel de nivel. Totuși, de la un moment dat mi-au oferit atât de multă încredere și libertate, altfel nu eram unde sunt acum. Din punctul acesta de vedere, le mulțumesc din toată inima!

Cum arată în prezent viața ta — o zi din cursul săptămânii?

Nu sunt de mult timp în Los Angeles, înainte am locuit tot în California, dar în San Francisco. Trăiesc viața la care doar puteam să visez când eram mic: fac ceea ce îmi place, mă bucur de viață, mă bucur de fiecare nimic, de ce îmi oferă orașul acesta, viața în general. Cum arată o zi? De exemplu, azi m-am trezit la 6 (la maxim 6.20 sunt în picioare în fiecare zi), m-am dus la sală, avem interviul acesta, apoi mă pregătesc să merg la birou. În general ajung la birou în jur de 9.30, dar nu am un program strict. Fiecare știe ce are de făcut, o diferență de câteva minute nu face rău nimănui. Mai târziu mă văd cu niște prieteni ca să mergem la un meci de fotbal american, joacă echipa noastră din LA (zâmbește).

Sebastian Dobrincu

Sebastian Dobrincu

De fapt, job-ul tău constă în a-ți conduce propria companie…

Da, conduc compania Storyheap, se ocupă de Social Media Analytics și Management pentru diverse brand-uri, influenceri și agenții. Am fondat-o în New York când aveam 17 ani, iar acum începem să migrăm ușor, ușor echipa în Los Angeles. Încercăm, intenționat, să rămânem o echipă destul de restrânsă, suntem în jur de 17 oameni, pentru că odată cu creșterea echipei apar și noi provocări — ne dorim să păstrăm totul cât mai eficient.

Pare filmic faptul că la vârsta asta ai deja propria companie, cel puțin pentru viziunea din România. Cum se vede această realitate de peste ocean?

Poate ar fi fost mai greu în România, dar imposibil sigur nu. Am început afacerea încă din liceu, de când locuiam în România, în București mai precis. M-am mutat în America pentru că ecosistemul de aici este mai dezvoltat din punctul de vedere al investitorilor. Aici erau și majoritatea clienților noștri. Cum spuneam, nu cred că nu aș fi putut realiza același lucru și în România. Ar fi fost mai greu, mai încet? Sută la sută, dar nu văd situația din România ca pe un obstacol care m-ar fi oprit din a face compania să ajungă în punctul în care este astăzi. Ar fi durat mai mult, probabil. Nu aș fi avut parte de tehnologia pe care o avem aici în California, dar totuși avem multe resurse și în țară.

Ai în echipă și colegi români?

Nu avem, dar nici nu aș avea ceva împotrivă, nu avem doar pentru că este un pic mai greu din punctul de vedere al fusului orar. În schimb, avem angajați din alte țări, precum Filipine, Anglia. Cunosc o grămadă de oameni talentați din România pe partea de inginerie softwear, tehnologie în general. În Transilvania/ Cluj există un ecosistem tehnologic foarte bine văzut chiar și de aici.

Care sunt cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat până-n prezent?

În fiecare zi apare câte-o provocare nouă! Dacă aș putea să le prezic, meseria mea ar fi mult mai ușoară. Uite, totuși, un mic obstacol pe care a trebuit să îl întâmpin când am creat compania, la 17 ani, era chiar faptul că aveam 17 ani. Nu era ușor să mă afirm, să conving lumea, în special investitorii, apoi inginerii pe care i-am angajat. Să conving echipa că sunt persoana care poate conduce această companie, care poate îndeplini misiunea pe care ne-am propus-o. Mult timp am trăit această frustrare: eram mereu cel mai tânăr, în orice realizam.

Cu timpul m-am obișnuit, mai mult am realizat că este un avantaj pentru că am început de foarte foarte tânăr și așa am tot timpul să mă dezvolt ca antreprenor, ca inginer, sau în orice domeniu îmi propun. Ceea ce a fost marea mea frustrare s-a dovedit a fi marele meu avantaj. Apoi, fac parte dintr-o altă generație, văd lucrurile altfel față de ceilalți competitori, am o altă perspectivă față de ei, tocmai pentru că sunt mult mai tânăr decât ceilalți. Pentru că am avut norocul să fac parte din generația care a crescut cu social media, cu internet la îndemână, am fost capabil să văd după colț ce trend-uri urmează, să pot specula ce se întâmplă în piață.

Ai avut momente când oamenii au început să se uite ciudat imediat după ce au aflat ce vârstă ai?

Foarte multe. Până să fondez compania, am avut și un job la birou, pe la 15 ani, îți închipui că am făcut față tuturor privirilor și remarcilor de genul „Ce caută puștiul ăsta aici?” Toată lumea își punea semne de întrebare. Dar așa cum îți spuneam, cu timpul m-am obișnuit, nevoia m-a forțat să accept că sunt mereu cel mai tânăr din cercurile profesionale. Nu am avut de ales. Am realizat că cea mai importantă este munca pe care o depun, faptul că evoluez la nivelul la care îmi doresc, nu vârsta.

Simți că nu ai copilărit/ că nu te-ai distrat?

Am sacrificat multe zile și ore din copilăria mea pentru a învăța, în schimb avantajul a fost că am făcut ceea ce mi-a plăcut, nu m-am gândit la început că voi face bani, că voi construi companii. Pur și simplu, mi-am urmat pasiunea… pentru tehnologie, pentru programare. Iar când faci ceea ce îți place, cu drag, nu percepi acel lucru ca un sacrificiu. Acum da, clar, dintr-o altă perspectivă, când alți copii își petreceau timpul afară jucând fotbal sau ieșind la mall, eu sacrificam niște pași din copilăria mea. Nu regret nimic. Dacă m-aș întoarce în timp, aș face totul exact la fel.

Spuneai într-un interviu că atunci când te-ai întâlnit cu Tim Cook, chief executive officer la Apple, ai aflat că ai rămas corijent și nu te-ai mai putut bucura complet de întâlnire…

Nu cred că o să uit vreodată cu ce frică am intrat la întâlnirea cu el, acolo la Apple, știind că nu am dat teza la mate și că voi rămâne corijent. M-a traumatizat acel moment. (râde)

Cele mai multe titluri din presă, despre tine, au legătură cu faptul că ești milionar…

Da, mă frustrează foarte tare această abordare. Pare că asta place tuturor să citească. Doar că pentru mine nu a fost niciodată despre bani și nici nu va fi. Scopul meu este să fac ce îmi place și să mă bucur de nimicurile vieții. Dacă banii vin, vin natural ca un rezultat al muncii pe care o depun. Îmi imaginez de ce le place altora să vorbească despre acest subiect, e normal.

Cum a fost momentul când ai făcut efectiv primul milion de dolari, când ai văzut în contul tău această sumă?

Sunt momente față de care avem tot felul de fantezii, ne imaginăm cum ar fi un moment ca cel când am văzut pe card un milion de dolari. A fost, de fapt, o zi ca oricare alta. Îți imaginezi că ar fi life changing, wow, unul dintre highlight-urile vieții, dar nu asta îți aduce cu adevărat bucurie în viață. Sună mult mai bine decât e în realitate. În schimb, drumul până acolo…

De la sumă de bani câștigată ai simțit „presiunea banilor”?

Nu știu dacă am simțit neapărat o presiune, am simțit o responsabilitate în plus. Evident, când ajungi să câștigi așa mulți bani la o vârstă așa fragedă, trebuie să fii mai responsabil, realizezi că ai o anumită putere și că trebuie să îți folosești resursele într-un mod cât mai creativ și mai constructiv pentru tine și pentru cei din jur.

Te-ai gândit vreodată: „investesc constructiv” sau… „mai bine mă distrez de toți banii”?

Contează foarte mult cu ce valori ai crescut. Eu nu am pus niciodată preț pe lucrurile materiale, poate altcineva în locul meu ar fi început să cheltuie banii pe tot felul de distracții. Eu sunt un om simplu, tot felul de nimicuri îmi oferă bucurie cât timp îmi permit să mă trezesc dimineața și să fac ceea ce îmi place și, apoi, să pun capul pe pernă fericit cu tot ce am făcut în acea zi. E suficient pentru mine, nu-mi trebuie avioane și rachete sau alte prostii.

Ce-ți oferă, totuși, banii?

Libertate. E cel mai de preț lucru pe care îl poți avea. Nu ai nevoie de miliarde, nici chiar de milioane, dar da, ai nevoie de o situație financiară stabilă. E de neprețuit să te poți trezi dimineața și să nu ai grija zilei de mâine, să fii liber să faci ceea ce îți place în primul rând. Pentru mine acesta este cel mai mare câștig. Restul sunt mici satisfacții, dar nici nu se compară cu faptul că am libertatea să îmi trăiesc viața așa cum simt. Nu mă atrag lucrurile flashy, nu am fost crescut așa, tocmai de aceea nu pun preț pe mașini nu știu de care, de exemplu.

Ce-ți lipsește de acasă?

De la Botoșani (unde am stat primii doi ani din viață și unde ne mai întorceam la bunici) îmi lipsește faptul că lumea părea lipsită de griji, cel puțin față de București, unde ne-am mutat apoi. Din România, îmi lipsește familia, îmi lipsesc prietenii, oamenii, sunt locuri unde petreceam timp cu prietenii de care mi-e dor. Dar nu pot să mă mint, calitatea vieții de aici e mult mai bună. Totul este mult mai dezvoltat, aici este un mediu mult mai propice să mă dezvolt personal și profesional.

Ești stresat de impozite, taxe?

Nu am auzit de stresul acesta decât la noi în România. Aici stresul este „cum să faci ca compania ta să devină cât mai profitabilă”. Sunt mulțumit să plătesc cât de multe taxe pentru că asta înseamnă și că, implicit, compania merge bine. Nu-mi fac astfel de griji. Scopul unui antreprenor nu ar trebui să fie să plătească cât mai puține taxe.

Care sunt oamenii care ți-au ghidat pașii până-n prezent?

Sunt foarte mulți, de fapt încerc să extrag de la fiecare om pe care îl cunosc acele lucruri pe care le apreciez — să obțin de la ei cât mai multe lecții. Nu cred că pot să numesc în special o persoană.

Totuși, ai avut câteva întâlniri definitorii, cu oameni pentru noi intangibili. Tim Cook de la Apple, Mark Zuckerberg de la Facebook.

Până să ajung să creez companii sau să fac milioane, cum se mai tot zice, am avut tot felul de job-uri, clienți pentru care am lucrat din țară sau din America, am lucrat benevol pentru o grămadă de proiecte, mulți m-au și exploatat pentru că eram mic și nu știam cum funcționează lucrurile. M-am implicat în multe proiecte pentru Apple, pentru Facebook, așa m-am făcut remarcat în cercurile lor de ingineri. De multe ori uit câtă muncă a fost în spatele a ceea ce fac azi. Iar invitațiile să mă întâlnesc cu Tim Cook sau Mark Zuckerberg au venit în urma contribuției mele la anumite proiecte.

Întâlnirile de care zici au venit mai mult ca o confirmare a ceea ce fac, mai ales atunci când profesorii nu îmi ofereau spațiu să folosesc timpul meu ca să mă dezvolt în direcția pe care mi-o doream. O confirmare, pentru mine și pentru cei din jur, că fac ceva constructiv și „nu doar pierd timpul pe calculator.” Din acest punct de vedere, întâlnirile cu Tim Cook, Mark Zuckerberg au fost puncte culminante pentru drumul meu profesional. Atunci mi-am dat seama că nu trebuie să ascult chiar de sfatul tuturor, am realizat că era absurd să ascult sfatul profesorilor: să petrec ore în șir învățând la istorie, de exemplu, când aveam lucruri mai importante care îmi făceau plăcere și care urmau să se fructifice în ceva neamipomenit.

Îți mai amintești ce ți-a zis Mark Zuckerberg când v-ați întâlnit?

Erau mai mult discuții de încurajare, dar pentru mine atunci era exact ce aveam nevoie mai mult. Când nimeni nu îmi dădea încredere, am primit confirmări de la oameni pe care îi apreciam atât de mult. Tim Cook și Mark Zuckerberg erau idoli pentru mine atunci, și încă sunt. Să primești încurajări de la idolul tău este cea mai mare confirmare…

Ce sfaturi te-au ajutat să te dezvolți?

Am primit multe sfaturi, poate cel mai des mi s-a spus „rămâi cu picioarele pe Pământ”, dar asta era deja implantat adânc în creierul meu. Probabil s-au gândit mulți că odată cu succesul nu o să mai rămân același om. Nu am de gând să mă schimb! (zâmbește)

Citește și: Chris Pine se întoarce!

Ai trăit vreodată sindromul impostorului?

Jumătate din viața mea am trăit-o cu acest sindrom. (râde) Dar nu aveam de gând să renunț la ceea ce fac, de aceea am acceptat orice prejudecăți. În liceu, doar prietenii foarte apropiați știau ce fac și nici cu ei nu împărtășeam prea multe detalii, tocmai pentru că simțeam că duc o viață dublă. Era ceva iești din comun, nu mai știam pe nimeni care să fie în acea postură. Mi-era greu să mă accept pe mine, chiar. Doar că am realizat că nu e nicio rușine, ci din contră trebuie să fiu mândru pentru tot ceea ce fac.

Sebastian Dobrincu

Sebastian Dobrincu

Am văzut o poză cu tine și Selena Gomez? Ai o viață mondenă, te întâlnești cu vedetele din LA?

În domeniul în care activăm noi, ne axăm în special pe ceea ce ține de label-uri de muzică, e unul dintre target-urile noastre, evident ajungi să cunoști oameni din industrie și avem relații extraordinare cu cele mai renumite case de producție de muzică din SUA și nu numai. Așa, creând relații de genul acesta, mai sunt invitat la petreceri din industrie, unde mă mai întâlnesc cu diferite vedete, dar nu sunt nebun după asta, nu e fantezia mea. (râde) Se întâmplă să mai purtăm discuții, să facem poze, să îi cunosc la un nivel diferit față de cum îi vedem la televizor. Încerc să îi cunosc la un nivel personal, și așa am descoperit oameni simpli și foarte mișto, total diferiți de ce arată în exterior. Oricum nu au alură de super star-uri.

Ce muzică asculți?

Ascult pop, R&B, Sam Smith, Ed Sheeran, Selena Gomez sau concepte noi, cum a fost Billy Eilish, care a revoluționat tot ce se întâmplă în Los Angeles, acum o gărmadă de artiști încearcă să imite acest stil. Ascult cam tot ce apare…

Dincolo de evoluția minții tale, te preocupă și aspectul fizic.

Mersul la sală este un act religios pentru mine (zâmbește). Dacă nu ai grijă de sănătatea ta fizică și psihică nu ai cum să dai randament, să evoluezi în orice faci. Pun foarte mare preț pe sănătate, nu există zi în care să nu alerg, să nu mă antrenez la sală, să nu citesc ca să îmi țin mintea antrenată (citesc tot ce îmi scapă în mâini, de la science-fiction la psihologie la business). Am rămas cu această pasiune pentru a citi încă de când am descoperit cartea de programare, de la 7 ani. Spun mereu să ne păstrăm foamea pentru cunoaștere, să rămânem curioși ca să descoperim cine suntem cu adevărat și, astfel, să progresăm.

Cum crezi că vor evolua lucrurile pentru tine?

Cel mai important pentru mine este să continuu să fac ceea ce îmi place. Acum că am ajuns într-un punct al vieții când îmi permite timpul să explorez și alte laturi ale personalității mele, m-am întors la o veche dragoste — dragostea pentru muzică. Înainte chiar de tehnologie, am luat lecții de pian, de canto, mult timp ai mei m-au dus să testez toate instrumentele posibile. Muzica este o pasiunea de la care m-am abătut pentru că am descoperit tehnologia și antreprenoriatul, dar acum s-au aliniat lucrurile astfel încât să mă pot întoarce la muzică. De exemplu, CEO-ul Goldman Sachs (una dintre cele mai importante bănci din lume), David Solomon este și DJ în timpul liber.

Altfel, nu îmi place să am un tavan deasupra capului, e ușor să dai cu capul de el când te ridici un pic — așa că visez cât de sus se poate. În ceea ce privește muzica, îmi place să visez la Grammy-uri. În ceea ce privește afacerile, am câteva idei la care lucrez deja cu oameni foarte talentați, pe care vreau să le fructific în următorii ani.  Îmi setez mereu ținte care la început par irealizabile, dar e cam așa: țintești spre Lună și chiar dacă nu ajungi acolo, măcar aterizezi printre stele. (zâmbește). Vreau să mă suprind pe mine, nici chiar eu să nu mă aștept la locul unde voi ajunge.

Citește și: Jesús del Cerro: spaniolul care regizează filme în România, crede în artă și emoție!

Fotografii: Alex Gâlmeanu

Stilism: Anca Stăruială

Make-up: Cecilia Rentea

Hairstyle: Remus Robu/ Salon Manifest

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *