Rihanna, un pas mai aproape de Madonna

By  | 

Ultima melodie a Rihannei care a ajuns pe locul 1 în topul Billboard, în categoria Dance/Club Play Songs este  ”Right Now”, o colaborare cu David Guetta de pe albumul ”Unapologetic”. Artista are acum 20 de melodii care au ajuns pe primul loc în această categorie, luându-i locul lui Janet Jackson care are 19 melodii fruntaşe de clasament.

Deşi este pe locul 2, Rihanna nu reprezintă o adevărată ameninţare pentru recordul Madonnei cu cele mai multe hituri pe primul loc în topul Billboard la acea categoria. Regina muzicii pop are 43 de melodii, spre deosebire de Rihanna, care are mai puţin de jumătate. Cu toate acestea, tânăra cântăreaţă are tot timpul să îi egaleze şi întreacă recordul.

Cele două dive au atâtea lucruri în comun încât putem crede pe bună dreptate că şi Rihanna va avea o carieră muzicală impresionantă şi de lungă durată, deşi deloc lipsită de intrigi, precum Madonna. În acest moment, Madonna este artistul cu cele mai mari venituri încasate în urma concertelor şi şi-a păstrat imaginea mereu proaspătă. Riri găseşte şi ea noi modalităţi de a se reinventa şi de a ţine captivă atenţia publicului, deşi atitudinea ei a devenit uşor îngânfată.

Ascultă aici hit-ul ”Right Now”, semnat Rihanna feat. David Guetta.

 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *