Reese Witherspoon si sotul, arestati

By  | 

Maşina în care Witherspoon şi Toth se aflau vineri noapte a fost oprită de un  agent de circulaţie pentru că circula neregulamentar. Jim, care era la volan, avea un nivel de alcoolemie ridicat, deşi acesta a mărturisit că a consumat o singură băutură, cu câteva ore în urmă.

 

 

În acel moment actriţa şi-a ieşit din fire şi a început să protesteze. ”Doamna Witherspoon s-a aplecat pe geam şi a spus că ea nu crede că sunt un poliţist adevărat. I-am spus doamnei Witherspoon să stea la locul ei şi să se liniştească” a declarat agentul.

 

 

Se pare că Reese nu s-a calmat nici atunci, ba mai mult, a început să comenteze mai afectată. ”Ştii cum mă cheamă?” La care poliţistul i-a răspuns ”Nu am nevoie să ştiu cum vă cheamă.” Actriţa a continuat ”O să afli cine sunt. O să apari la televiziunea naţională!” Reese a coborât din maşină, deşi a fost avertizată să nu o facă, aşa că a fost arestată alături de soţul ei. Jim a fost arestat pentru că a condus sub influenţa alcoolului.

 

 

Cuplul nu a fost ţinut în arest multă vreme, ei fiind eliberaţi câteva ore mai târziu. Reese Witherspoon şi Jim Toth s-au căsătorit în 2011 şi au împreună un băieţel. Actriţa se află în Atlanta, acolo unde au fost arestaţi, pentru noul film în care urmează să apară, ”The good lie”.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *