Rebel Wilson – Coperta COSMO Februarie 2016

By  | 

E gălăgioasă, e nepoliticoasă, are o antimodestie contagioasă, râde cu poftă și ne face să râdem cu lacrimi. Rebel Wilson e coperta COSMO Februarie 2016.

Actriță de comedie, Rebel Wilson este genul acela de divă neașteptată care a luat cu asalt Hollywood-ul cu umorul ei acid. Drumul până aici a fost lung, având în vedere că vine din suburbie și și-a petrecut întreaga adolescență într-o școală anglicană, cântând într-un grup acapela. După liceu, s-a înscris la facultatea de drept și a mers un an în Africa de Sud ca ambasador Rotary International. ”M-am îmbolnăvit de malarie și am petrecut destul de mult timp la terapie intensivă. Mi s-a dat un cocktail de medicamente ca să mă țină în viață și de la el am avut tot felul de halucinații. Într-una din ele eram la Oscaruri și câștigasem. A fost atât de reală halucinația, că atunci când am ieșit din spital am început să le spun oamenilor că o să mă fac actriță”, povestește ea.

Când s-a întors în Australia (e originară din Sydney), s-a înscris imediat la școala de teatru. După câteva roluri minore, și-a scris, regizat și produs propriul serial, Bogan Pride. Așa a atras atenția producătorilor de la Hollywood, care au spus despre ea că va fi următoarea Judy Dench… Fast forward câțiva ani și… bam! – Rebel face două roluri grozave (cele din Bridesmaids și Pitch Perfect), care o catapultează în atenția publicului internațional. Sună minunat, dar nu a fost ușor. ”Am muncit incredibil de mult. Am făcut stand-up, am făcut de tote, a trebuit să dovedesc că știu să joc, că sunt o actriță bună. Nu m-a descoperit cineva și m-a făcut star de cinema. Am reușit singură, prin talent și muncă”, spune ea.

Funny Fat Amy

Într-o eră dominată de actrițe deștepte și haioase, nu-i de mirare că Rebel continuă să câștige popularitate. Este, fără îndoială, una dintre cele mai iubite actrițe de comedie de la Hollywood, alături de talente precum Mindy Kaling sau Kristen Wiig. Dar e conștientă că nu e un personaj tipic (aici se referă strict la greutatea ei, pe care și-o asumă cu naturalețe). ”Chiar dacă sunt suprapodenrală, primesc roluri. Mai mult decât atât, pentru rolul lui Fat Amy din Pitch Perfect am avut o clauză în contract care spunea că nu am voie să slăbesc mai mult de 2 kilograme. Perfect! Oricum nu aveam de gând”, mărturisește ea. ”Sunt atât de multe actrițe glamouroase la Hollywood, dar în viața reală nu arată nimeni așa. Eu vreau/sper să inspir fetele de pretutindeni, care din cauza greutății cred că nu pot să fie cool sau drăguțe. Cred că ar trebui să fii fericită cu felul cum arăți și să nu te străduiești să te conformezi unui stereotip saul altul. Împortant e să fii fericită și sănătoasă. Defectele noastre sunt parte din noi. Dacă le ascunzi, practic renegi o parte din tine.”

*Rebel Wilson este vedeta de pe coperta Cosmopolitan Februarie 2016. Află mai multe despre ea în paginile revistei!

 

 


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *