Prietenia outfit-urilor

By  | 

Irina Rimes și Raluka sunt mai mult decât colege de job – ele au construit o prietenie foarte frumoasă din momentul în care Raluk a descoperit talentul Irinei.

Se pare că, prietenia lor transcende și intuiția fashion, cele două fiind surprinse, de mai multe ori, cu ținute asemănătoare, fără ca ele să prestabilească la comun cu ce se vor îmbrăca.

Ultima coincidență vestimentară a fost imortalizată de către fotografi la evenimentul de lansare al filmului “Despre el”.

În ciuda faptului că cele două nu s-au consultat în privința ținutelor, cele două artiste au ales aceeași pereche de botine cu platformă, realizând această coincidență chiar înainte să înceapa filmul.

Cele două s-au amuzat teribil și au mărturisit că acest lucru este încă o dovadă a legăturii dintre ele și a faptului că, uneori, gândesc la fel.

În plus, cele două și-au asortat și gențile de la Lancel România, într-o nuanță de roșu închis. Deși coincidența nu a fost așa de mare ca în cazul botinelor, modelele genților fiind diferite, respectiv Charile by Lancel și Huit by Lancel, Irina Rimes și Raluka au fost bucuroase să facă poze împreună lăsând să se vadă asemănările dintre ținutele lor.

Ținuta Raluka: ghete- Jonak by Lancel, salopetă Gerard Darel, geantă Charlie by Lancel

Ținută Irina Rimeș: rochie Pablo by Lancel, ghete Jonak by Lancel și geantă buckebag Lancel, modelul Le Huit.

Citește și: Interviu cu Irina Rimes

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *