Margot Robbie se întoarce în rolul lui Harley Quinn

By  | 

Margot Robbie se întoarce în rolul lui Harley Quinn într-un nou film cu supereroi DC – de data aceasta doar cu femei!

Au existat de câteva luni zvonuri potrivit cărora se va face un spin-off pentru „Suicide Squad”, care a avut premiera în august 2016. Detaliile proiectului au fost în sfârșit confirmate, iar actrița Margot Robbie o va juca din nou pe Harley Quinn.

Filmul se va numi „Gotham City Sirens”, iar de data aceasta toate personajele principale vor fi femei. Le vom mai vedea pe marile ecrane și pe Catwoman și Poison Ivy, însă distribuția nu a fost încă anunțată. Filmul va fi bazat pe seria de benzi desenate „Sirens”, iar David Ayer va regiza filmul. De scenariu se vor ocupa Geneva Robertson-Dworet și Margot Robbie, care va fi și producător executiv.

„Suicide Squad” va avea și o continuare, iar producătorii au anunțat și un spin-off care se va concentra pe Deadshot, jucat de Will Smith.

Cu un buget de 175 de milioane de dolari, „Suicide Squad” a avut un box office de 745,6 milioane de dolari. În rolurile principale i-am găsit pe Will Smith, Jared Leto, Margot Robbie, Joel Kinnaman, Viola Davis, Jai Courtney, Jay Hernandez, Adewale Akinnuoye-Agbaje, Ike Barinholtz, Scott Eastwood și Cara Delevingne.

Deși este considerat mai mult decât „Batman v Superman: Dawn of Justice”, nici „Suicide Squad” nu a primit un feedback prea bun. Rămâne de văzut dacă următoarele filme produse de DC se vor ridica la nivelul celor Marvel.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *