Kanye West a primit un doctorat onorific

By  | 

Rapperul Kanye West a primit luni titlul de doctor onorific de la Institutul de Artă din Chicago, una dintre universitățile de top din Statele Unite.

Deși nu și-a terminat niciodată studiile la Universitatea din Chicago, unde mama sa, Dr. Donda West, era profesoară, Kanye West a reușit să primească titlul de doctor onorific. Acesta se oferă persoanelor care nu au terminat școala doctorală, ci au realizat ceva important.

Am fost un artist talentat încă de la vârsta de 5 ani”, spune West. „Am câștigat competiții naționale și am studiat la școala de arte”. El s-a înscris la specializarea Arte de la Universitatea din Chicago, dar a renunțat la vârsta de 20 de ani, pentru a se concentra asupra muzicii. În anul 2004 și-a lansat primul album, numit „The College Dropout”.

Deși aceasta este o realizare majoră, studenții de la această universitate nu au fost prea încântați când au auzit vestea cea mare. Ei și-au exprimat opiniile prin intermediul social media și, mai mult, au lipit afișe prin campus cu versuri din melodiile lui Kanye, în semn de protest, iar o fostă studentă chiar a pornit o petiție, în speranța că rapperul nu va primi acest titlu. Din fericire pentru Kanye, conducerea universității nu a luat în seamă nemulțumirea studenților.

Bineînțeles, soția sa, Kim Kardashian, este extrem de fericită. Chiar dacă nu a putut să îi fie alături, afându-se în Brazilia pentru a-și promova cartea („Selfie”), ea a postat pe Twitter o fotografie de la ceremonie, alături de textul „Dr. Kanye West!!!!!!! Sunt atât de mândră de tine iubitule & știu că și mama ta ar fi mândră!!!”

În vârstă de 37 de ani, Kanye West a lansat până acum 6 albume („The College Dropout”, „Late Registration”, „Graduation”, „808s & Heartbreak”, „My Beautiful Dark Twisted Fantasy” și „Yeezus”), iar anul acesta va lansa încă un album, numit „SWISH”.

A câștigat până acum 21 de premii Grammy, a fost numit una dintre cele mai influente 100 de persoane din lume de către revista Time (în 2005, 2011 și 2015), iar trei dintre albumele sale au ajuns în topul Rolling Stones din 2012 – „Cele mai bune 500 de albume din toate timpurile”.

Este căsătorit cu Kim Kardashian din mai 2014, cu care are o fetiță, North West, în vârstă de aproape 2 ani.

Mai jos găsești discursul său de la ceremonia de premiere.


Comments

comments