Cei mai influenti oameni din lume in 2015

By  | 

Revista americană TIME publică anual o listă cu cei mai influenți 100 de oameni din lume. Iată care sunt persoanele care au ajuns în top anul acesta.

Rapperul Kanye West a ajuns pe coperta revistei TIME, după ce a fost desemnat cea mai influentă persoană din lume în 2015. Mulți nu se așteptau să primească acest titlu, dar se pare că West poate ajunge departe, indiferent dacă este sau nu o vedetă iubită – acest lucru este întărit și de titlul de doctor onorific pe care l-a primit în urmă cu o săptămână.

În vârstă de 37 de ani, Kanye West s-a născut în Atlanta, Georgia, însă la 3 ani sa mutat cu mama sa, profesoară de engleză, în Chicago. După terminarea liceului, s-a înscris la Universitatea din Chicago, dar a renunțat la școală pentru a se concentra asupra muzicii. În timpul studiilor, el a produs melodii pentru artiști locali, apoi a compus hit-uri pentru Jay-Z, Alicia Keys, Eminem, John Legend, Janet Jackson și mulți alții. Primul său album, „The College Dropout”, a fost lansat în 2004, fiind urmat de „Late Registration”, „Graduation”, „808s & Heartbreak”, „My Beautiful Dark Twisted Fantasy” și „Yeezus”; anul acesta, rapperul va lansa albumul „SWISH”.

Topul TIME este divizat în 5 categorii – The Titans, The Pioneers, The Artists, The Leaders și The Icons. În prima categorie, unde îl găsim și pe Kanye West, au mai ajuns și soția sa, Kim Kardashian, Tim Cook (CEO Apple), Susan Wojcicki (CEO YouTube), Reid Hoffman (cofondatorul LinkedIn), Bob Iger (președinte și CEO al Walt Disney Company)și Satya Nadella (CEO Microsoft).

Actrițele Emma Watson, Laverne Cox și Reese Witherspoon au ajuns în top la cea de-a doua categorie, alături de nume precum Misty Copeland, Scott Kelly, Emmanuelle Charpentier & Jennifer Doudna, Brian Chesky, Jimmy Lai și Vikram Patel. Bradley Cooper, Amy Schumer, Alexander Wang, Julianne Moore, Christopher Nolan și John Oliver apar la The Artists, iar Taylor Swift, Bjork, Malala Yousafzai, Papa Francisc și Diane von Furstenberg se află la categoria The Icons. De asemenea, Angela Merkel, Vladimir Putin, Kim Jong Un, Hillary Clinton și Barack Obama se află în topul TIME la categoria The Leaders.

Anul trecut, în fruntea topului TIME s-a aflat cântăreața Beyonce, un adevărat model pentru mii de femei.

Mai jos poți asculta un interviu pe care Kanye West l-a acordat revistei TIME cu această ocazie. Tu ce spui, își merită rapperul titlul de cea mai influentă persoană din lume?


Comments

comments