MIMI: interviu în exclusivitate pentru Cosmo

By  | 

De 4 ani activează în social media, în 2020 devenind „prima vloggeriță din România cu 1 milion de urmăritori”, iar ca o confirmare a succesului său digital, tocmai a fost nominalizată pentru titlul „Romanian social media star of 2020” în cadrul E! People’s Choice Awards. Descoperă cum a ajuns MIMI unul dintre cei mai importanți influenceri din România și ce proiecte îi ocupă timpul în prezent:

În martie 2020, mai multe site-uri de știri din România anunțau că ești „prima vloggeriță din România cu 1 milion de urmăritori” — ce s-a schimbat de atunci în viața ta? Ce ți-a adus acest nou statut și cum se reflectă în ceea ce faci acum?

Am avut o perioadă destul de ciudată, având în vedere situația cu care ne-am confruntat cu toții. Mi-a adus multă bucurie și motivația să continui.

De fapt, ai peste 900k abonați pe Youtube, peste 60 milioane de vizualizări și peste 300 de mii de fani pe Tik Tok. Felicitări! Spune-ne, pe scurt, ce înseamnă pentru tine, toate aceste cifre. Nici nu vreau să îmi imaginez cât de multă muncă necesită…

În vara aceasta s-au făcut 4 ani de când activez în social media! Nu le văd ca pe niște cifre. Sunt oameni frumosi care rezonează cu mine, mă susțin și mă înțeleg. Oameni pentru care îmi e drag să lucrez.

Să ne întoarcem puțin în trecut — cum a început totul? Despre ce a fost primul tău vlog?

Totul a început cu o vacanță în Londra și un match pe tinder cu Conor Maynard! Am început să îl stalkeresc pe social media și astfel am descoperit conceptul de „vlog”. Primul meu vlog a fost un Jelly Beans Challenge, făcut cu prietenul meu cel mai bun de la vremea aceea.

Pe 20 august ai creat Ultimul meu vlog. Foarte emoționant. Ce s-a întâmplat atunci, practic după patru ani ai schimbat traiectoria? Ai renunțat la Youtube pentru…

Nu am renunțat la YouTube! Am renunțat la formatul de vlog pentru că nu mă mai regăseam în el și nici nu mă mai provoca din punctul de vedere creativ. În curând o să vedeți un alt tip de content pe canalul meu de YouTube!

MIMI

Ce înseamnă pentru tine să fii speaker motivațional?

Hahaha. Mi-am pus în mod ironic „motivational speaker” pe Instagram la descriere, mi se părea ceva la poli total opuși față de nișa de entertainment în care activez eu. Întotdeauna încerc să îmi ajut urmăritorii, să le fac recomandări cât mai bune dar niciodată nu m-am gândit să îmi schimb nișa.

Cu ce brand-uri colaborezi în prezent și cu care ți-ai dori să colaborezi în viitor?

De curând am colaborat cu Victoria’s Secret, Tommy Hilfiger, Adidas, Tike si Foreo! Sunt super happy că am aceste colaborări cu branduri în care eu cred și pe care le admir încă de la vârste fragede. Majoritatea erau pe lista mea de dorințe pentru anul 2020. Am în plan să îmi achiziționez o mașină, în viitorul apropiat și mă încântă ideea de a colabora cu un brand de mașini potrivite pentru young adults, cum ar fi MINI.

De-a lungul timpului ai fost implicată în mai multe proiecte de tip CSR. Spune-ne, te rog, mai multe despre proiectele care ți-au mers direct la suflet și ce ți-ai dori să mai realizezi în ceea ce privește acțiunile caritabile, de responsabilizare etc.?

Toate proiectele de tip CSR au fost aproape de sufletul meu. Sunt o persoană foarte empatică si pot să spun ca scopul meu în viață este să îi ajut pe ceilalți, atât cât pot și cum pot. Am lucrat la campania de conștientizare la vârsta pubertății în legătură cu începerea vieții sexuale, din punctul de vedere emoțional, psihic dar și fizic, gândită de mine, împreună cu echipa mea de management și realizată cu ajutorul celor de la Salvați Copiii. Tot cu cei de la Salvați Copiii am luptat pentru oprirea bullyingului în școli și licee. Ulterior, am susținut această cauză cât de mult am putut, atât pe online, cât și la evenimente sau interviuri, pentru că am trecut prin asta și mi-aș fi dorit să reușesc să ajut copiii care trec prin același lucru. Am mai lucrat cu cei de la Planifică Neprevăzutul pentru o campanie de responsabilizare a adolescenților care își încep viața sexuală. Sunt deschisă întotdeauna către proiecte de tip CSR. Am mai activat și în lupta împotriva Plastic Waste, de-a lungul timpului, pentru că iubesc mediul înconjurător și îi sunt recunoscătoare pentru că ne îngăduie să trăim. Sunt o luptătoare și consider că existența mea ar putea să conteze doar dacă aș reuși să schimb ceva în lume.

Ești nominalizată pentru titlul „Romanian social media star of 2020” în cadrul E! People’s Choice Awards. Ce înseamnă pentru tine această
nominalizare, ce crezi că înseamnă pentru cei care te-au nominalizat, și ce le-ai spune celor care ar vrea să te voteze, dar nu sunt foarte convinși sau, poate, nu te cunosc atât de bine?

A fost o adevărată onoare pentru mine când am aflat, și un vis din copilărie devenit realitate. Când am primit mail-ul cu nominalizarea, I felt like I made it in life, haha. Am fost nominalizată la E! People’s Choice Awards! Le sunt profund recunoscătoare celor de la E! pentru această nominalizare, și le mulțumesc din nou, pe această cale. Au făcut un copil fericit! Oamenilor le-aș spune să voteze cu sufletul, până la urmă cel mai iubit dintre noi ar trebui să câștige. Le-aș mai spune și că dacă mă votează și îmi trimit asta în dm în fiecare zi, o să le trimit un cadou sau o să le fac o surpriză, just for fun pentru că vreau să le întorc și eu binele pe care mi-l fac ei mie. Un fel de fast karma!

MIMI

Spune-ne trei lucruri care te-au ajutat să îți păstrezi echilibrul în perioada pandemiei?

Iubitul meu, iubitul meu, iubitul meu, haha, probabil sună cheesy, dar nu îmi pare rău, chiar așa a fost!

Cum au arătat călătoriile tale anul acesta și unde ți-ai dori să mai călătorești în următoarea perioadă?

Ca cel mai mare coșmar al meu. Am apucat să merg doar în Roma, pentru că am fost acolo de revelion, apoi în Londra prin februarie și de curând am fost două săptămâni în Turcia. Anul trecut am vizitat 17 orașe diferite din afara țării, călătoream cel puțin o dată pe lună. Îmi doresc enorm să mai ajung în Londra o dată anul acesta, e orașul meu de suflet și nu am fost de mult timp acolo, dar și în Alpii Elvețieni, pentru că aveam o vacanță pregătită acolo înainte să înceapă pandemia – însă sunt conștientă că nu se va întâmpla, îmi place să visez cu ochii deschiși!

Ți-ar plăcea să joci într-un film/ serial? Dacă da, spune-ne unul dintre cele care există și unul care s-ar putea produce?

Mi-ar plăcea mult să fiu Mia Wallace din Pulp Fiction, e un personaj feminin fascinant și extrem de senzual, din punctul meu de vedere. Mi-ar mai plăcea să fiu Maddy din serialul Euphoria iar dintr-un serial care s-ar putea produce, mi-ar plăcea să fiu un cameo! Ca să fiu eu regizorul!

Cea mai recentă melodie pe care ai ascultat-o?

LA Who Am I To Love You — Lana del Rey.

La ce serial TV te uiți în prezent?

Rita — e o alegere ciudată, pentru o persoană de vârsta mea, dar m-a prins, sunt la sezonul 3.

Ce te face să te simți cu adevărat împlinită?

Momentele petrecute cu oamenii pe care îi iubesc. Ideea de a ajuta alți oameni.

Ce proiecte pregătești pentru următoarea perioadă?

Sunt scriitoare pe un proiect de suflet, despre care nu am voie să vorbesc încă. Pregătesc ceva extrem de amuzant și entertaining pentru canalul meu de YouTube, o serie de IGTV-uri în care îmi surprind urmăritorii care mă votează și, de curând, am început să lucrez mai intens la visul meu de a deveni regizor, dar nu e totul oficial încă, deci nu pot să vă spun despre ce e vorba!

Un mesaj pentru cititoarele Cosmo, te rugăm!

Hello, prietenele mele virtuale! Sper că ați avut o zi frumoasă, așa ca voi și că ați făcut ceva, oricât de mic, astăzi pentru visul vostru! Vă mulțumesc pentru că ați citit acest articol, u rock!

MIMI

E! invită fanii din întreaga lume să voteze pentru cele 40 de categorii din industria televiziunii, muzicii, filmelor și din pop culture. Votarea a început pe 1 octombrie și se încheie pe 23 octombrie și are loc pe www.pca.eonline.com/ro sau Twitter.

Pentru a doua oară în istoria acestor premii, E! People’s Choice Awards a deschis o categorie dedicată României: Romanian Social Media Star of 2020, unde 8 concurenți vor intra în cursă. Anul trecut, Adelina Pestrițu a fost desemnată Best Romanian Pop Culture Influencer of 2019.

Citește mai multe aici: Votează cine va câștiga titlul de „Romanian social media star of 2020”

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *