Magic Mike reloaded

By  | 

Vestea ne încântă şi pe noi -fanii din România ai lui Channing Tatum şi ai alter-ego-ului său, stripper-ul Mike- nu doar pe cei din S.U.A., care vor avea posibilitatea să vadă şi live spectacolul.

Magic Mike – The Musical este inspirat din povestea reală a actorului Channing Tatum, care a fost stripper la începutul carierei sale din showbiz. Melodiile vor fi compuse de Tom Kitt şi Brian Yorkey, pe baza unei cărţi scrise de Roberto Aguirre-Sacasa. Tot el a scris şi cărţile pentru spectacolele ”Spider Man: Turn Off the Dark” şi ”American Psycho Musical”.

Spectacolul de teatru ”Magic Mike” va fi produs de Channing Tatum şi Steven Soderbergh împreună cu Reid Carolin, Gregory Jacobs şi Nick Wechsler conform deadline.com. În plus, echipa Tatum-Soderbergh pregăteşte şi o continuare a filmului din 2012, care a fost gândit, finanţat şi realizat de cei doi. Se pare că riscurile pe care şi le-au asumat au avut un efect pozitiv asupra carierelor dar şi a bugetului personal. Tatum este printre cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood datorită încasărilor pe care ”Magic Mike” le-a generat.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *