Madelaine Petsch a stat de vorbă cu COSMO în ziua ei liberă

Pentru că serialul Riverdale încă ne ține cu ochii lipiți de micile ecrane, am profitat de timpul liber al îndrăgitei actrițe Madelaine Petsch pentru a o provoca la o discuție și la o ședință foto neobișnuită. Iată, mai jos, ce a avut să ne povestească Madelaine, exclusiv pentru ediția de martie a revistei Cosmopolitan. 

Madelaine Petsch are o zi liberă.



N-are niciun strop de machiaj pe față, poartă un pulover larg, roz pal, cu logo-ul Fiorucci, și stă tolănită pe podeaua apartamentului pe care l-a închiriat în Vancouver pe durata filmărilor sezonului 5 din Riverdale. Puțin mai târziu, are programată o întâlnire cu echipa ei de management, apoi trebuie să termine de editat un clip pentru canalul ei de Youtube, și are și niște replici de memorat până la finalul zilei. Ar vrea să-și găsească niște timp și să își sune părinții și pe fratele mai mare, și poate și pe niște prieteni din LA.

Însă primul lucru pe care l-a bifat de pe lista de To Do din această „zi liberă” a fost o sesiune de terapie. A vorbit cu terapeutul ei despre cum, adesea, la sfârșitul zilei se simte secată, și a realizat că asta se întâmplă pentru că mereu muncește și dă „170%” din tot ce are de oferit. Realizarea asta a venit la pachet cu o doză serioasă de lacrimi. Au trecut câteva ore de la sesiunea de terapie și se simte bine acum, însă recunoaște că a avut „un breakdown în adevăratul sens al cuvântului”.

Madelaine Petsch Cosmopolitan 2
Madelaine Petsch © Cosmopolitan. Madelaine poartă cămașă, Heaven by Marc Jacobs; jeans, Mother; cizme, Le Chameau; inel, KatKim.

Știu, știu, nimic nou sub soare. E o poveste pe care o auzi pe bandă rulantă – Balada Tinerei Starlete de la Hollywood care Suferă de Anxietate. Madelaine însăși știe că sună ca cel mai mare clișeu. La un moment dat, în mijlocul conversației noastre, face o pauză pentru a-și da ochii peste cap, în timp ce îmi vorbește despre greutățile care vin la pachet cu cariera în actorie. Știe că e greu ca lumea să poată empatiza cu oamenii de succes care se plâng de faima pe care o au și cum ea vine la pachet cu atât de multe probleme și stres. Dar chiar și așa, anxietatea tot anxietate e, și să conștientizezi că ai de-a face cu ea nu înseamnă că te afectează mai puțin. În plus, Madelaine nu e genul de persoană care lasă lucrurile să se deruleze în voia sorții.

Vrei să o cunoști și mai bine pe Madelaine? Vezi interviul video al lui Madelaine, exclusiv pentru Cosmopolitan România aici

„Nu-mi permit mie însămi să mă relaxez”, îmi spune. „Mi-a explicat terapeutul meu că am o traumă – nu e ceva din copilărie, ci pur și simplu un tip de traumă care, practic, te face să crezi că e nevoie să fii mereu ocupat cu ceva. E ceva la care știu că am nevoie să lucrez: să mă conving pe mine însămi că e okay să îmi rezerv timp liber pentru mine”.

Pare că și Olive, cățelușa ei adoptată (un mix de Pomeranian cu Maltez cu Bichon Frise) ar avea nevoie de un mic time-out. S-au scurs numai câteva minute de când am început interviul pe Zoom și Olive deja a trecut cu viteză maximă prin fața camerei de cel puțin 12 ori, iar acum atacă o jucărie dezumflată care pare să fi fost cândva un șoricel din cauciuc. „Poți să te calmezi un pic??”, o roagă Madelaine. „Dau un interviu!”. Apucă jucăria și o aruncă undeva în partea cealaltă a camerei, în afara razei mele vizuale. „Olive trebuie să se calmeze naibii odată”.

Madelaine Petsch Cosmopolitan 3
Madelaine Petsch © Cosmopolitan. Madelaine poartă rochie și bustieră, Sandy Liang; slip, Calle Del Mar; cizme, Le Chameau; inel și cercei, Jia Jia.

Madelaine a decis ca interviul nostru să includă o sesiune de terapie, dar nu una clasică, ci o variantă mai neobișnuită… o să învățăm să facem masaj canin (trebuie să menționez aici că am și eu unul). Apare în fața camerei Narda Robinson, medic veterinar holistic, care o va ajuta pe Olive să „se calmeze naibii odată”. Dr. Robinson a venit cu un Saint Bernard din pluș, explicând că are acasă doar pisici, apoi ne instruiește cum să ne așezăm în poziția corectă pentru a începe sesiunea de masaj canin. Cățelul meu începe să se foiască și îmi scapă imediat din brațe, apoi începe să se lingă cu entuziasm fix în fața camerei (e un maidanez cam fără blană, așa că imaginea e… grafică). Însă Madelaine și Olive sunt acolo pe poziții. Madelaine își trece degetele lungi cu unghii vopsite în roșu burgund prin blana lui Olive și îi ciupește ușor obrajii. „Ah, e perfect ce faci”, o încurajează Dr. Robinson în timp ce masează lăbuțele cățelului din pluș. „Ține-o tot așa, da, fix acolo.”

Treaba asta e destul de ridicolă. O știu și eu, o știe și Madelaine, și sunt destul de convinsă că o știe până și Dr. Robinson. Însă ne îndreptăm către haosul care se anunță a fi anul acesta abia început și am încetat cu toții să mai analizăm prea mult ce e „normal” și ce nu. Când terminăm lecția de masaj canin, Madelaine apleacă puțin camera laptopului ca să-mi arate rezultatul. „Olive e terminată”, observă râzând, privind în jos către ghemotocul de blană crem care zace nemișcat în poala ei. Totuși, dacă e să fim corecți, Olive nu are o viață chiar așa încărcată, deci n-ar trebui să-i fie prea greu să se relaxeze.

Madelaine, însă, e în priză. Deja a început să lucreze la următorul său proiect, „Clare at 16”, o comedie horror despre o adolescentă cu apucături stranii. („Dacă mi se zice că încă pot să joc rolul unei tipe de 16 ani, accept fără să clipesc. Am de gând să profit de faptul că arăt ca o liceană cât de mult pot”, spune Madelaine). De asemenea, e producător executiv al filmului și mai e și producător pentru  „Meat Me Halfway”, un documentar despre hrana pe bază de plante și modul în care acest stil de viață poate ajuta planeta. Și, bineînțeles, să nu uităm de Riverdale, serialul produs de CW pe baza seriei de benzi desenate Archie, un show care e imposibil să nu-ți producă dependență. Chiar dacă se află la al 5-lea sezon (premiera a avut loc pe 20 ianuarie), e mai captivant și mai bizar decât oricând. Madelaine joacă rolul lui Cheryl Blossom, majoreta-sefă a liceului Riverdale High, și jumătate a cuplului Choni, aka Cheryl & Toni, duo-ul good girl/bad girl de care nu ne mai săturăm. Sau poate… e mai degrabă vorba despre un cuplu bad girl/bad girl? Toni (jucată de Vanessa Morgan, care se întâmplă să fie prietena cea mai bună a lui Madelaine în viața reală) e membră a unei bande de răufăcători, dar are o inimă de aur, iar Cheryl e o frumusețe răpitoare cu păr roșu ca focul, care e moștenitoare a unei averi legendare, care și-a șantajat mama, care locuiește cu cadavrul fratelui său geamăn ucis de tatăl lor, și care își folosește talentul neegalat de a trage cu arcul pentru a-și proteja prietenii și pentru a băga spaima de moarte în oricine îndrăznește să-i stea în cale. Doar un cuplu obișnuit de liceene, nu?

COVER COSMO martie
Madelaine Petsch © Cosmopolitan România / Martie 2021

Madelaine îi dă lui Cheryl sex appeal și charismă din plin, iar când serialul a debutat la TV, fanii iubeau să o deteste – cu o fervoare care se revărsa în viața reală. „Am avut parte de o grămadă de online bullying. Lumea îmi spunea în mod obsesiv că-s o scorpie.”, își amintește ea. Poate pentru că publicul-țintă al serialului a fost mereu unul tânăr, poate pentru că nu o văzuse nimeni pe Madelaine în alt rol, cert este că internetul părea să considere că Cheryl Blossom = Madelaine Petsch. Ca idee, n-am reperat niciun cadavru zăcând prin apartamentul lui Madelaine. Totuși, comentariile negative au rănit-o. „Plângeam în pernă noapte de noapte”, îmi spune.

Era o situație neplăcută… dar nu îndeajuns de neplăcută încât să o facă să ia în considerare să-și dea demisia, în special având în vedere cât a muncit ca să obțină rolul.

Imediat după ce a terminat liceul, Madelaine s-a mutat în Los Angeles, lăsând în urmă orășelul micuț de lângă Seattle în care s-a născut și a crescut alături de părinții și fratele ei, plus cele 6 pisici, cei 2 câini și cele 3 hectare de pământ de unde provenea majoritatea hranei pentru familie. Spune că părinții săi sunt genul „hippie-dippie”, încurajând-o dintotdeauna să își ia frâiele propriei vieți în mâini și să își asume propriile decizii legat de orice, de la religie (e agnostică) la dietă (e vegană) și până la hobby-uri (a făcut dans de performanță până la 16 ani). Când s-a mutat în LA, a trebuit să muncească 4 joburi pentru a putea plăti chiria. „Nu apucam vreodată să dorm și trăiam din cafele și orice fel de mâncare care-mi pica în mâini”, își amintește ea. „Dar mi-am spus mereu că atâta vreme cât mergeam la castinguri și făceam tot ceea ce îmi stătea în putere pentru a-mi îndeplini visul, eram fericită cu viața mea”.

În condițiile astea, când haterii personajului său au început să o hărțuiască, Madelaine nu a considerat că are dreptul să se plângă sau să le răspundă cu aceeași monedă. În schimb, i-a cerut ajutorul co-starului său, Luke Perry. Luke, care a murit în 2019 în urma unui atac cerebral, era, după cum susținea Madelaine, „oracolul” ei. „Îmi spunea – ‘Nu joci un personaj de care ar trebui să ne placă, deci asta înseamnă că faci o treabă atât de bună încât oamenii chiar cred că așa ești tu în realitate’”. A sfătuit-o de asemenea să iasă de pe Twitter. Însă simplul fapt că s-a delogat de la sursa de comentarii negative nu a fost suficient pentru a-i oferi lui Madelaine senzația de control de care avea nevoie pentru a se simți cu adevărat confortabil. Așa că a intrat în „problem-solving mode”.

„Mi-am sunat echipa și le-am zis ‘Uitați cum stă treaba, îmi ador jobul din tot sufletul, dar mă afectează ce se întâmplă’, iar unul dintre ei a venit cu ideea ‘Ce-ar fi să îți faci un canal de YouTube prin care să arăți lumii ce aiurită și simpatică ești?’”. Așadar, asta a și făcut. Madelaine și-a creat un canal care acum are peste 6,3 milioane de subscriberi, și pe care îl actualizează săptămânal cu clipuri care dezvăluie frânturi din viața ei de zi cu zi. Mai are și o rubrică în care fanii o pot întreba orice (#AskMads), clipuri de beauty sau sesiuni de workout, încercări eșuate de a deveni influencer ASMR și clipuri amuzante filmate alături de co-starurile sale celebre.

Strategia a dat roade – mai mult sau mai puțin. Majoreta-șefă a liceului Riverdale High nu și-ar pune vreodată pe ea o pelerină cu sigiliul Hogwarts ca să testeze baghete magice în parcul de distracții The Wizarding World of Harry Potter, și nici n-ar interesa-o să ajungă la statutul de „impostor” în jocul video Among Us. Madelaine îmi spune că filmează și editează totul de una singură, și o cred – în special pentru că îmi mărturisește că a făcut câteva greșeli. „Am făcut atât de publică relația cu iubitul meu… Mi-aș dori să fi fost mai discretă a capitolul ăsta”,spune ea.

Madelaine Petsch Cosmopolitan
Madelaine Petsch © Cosmopolitan. Madelaine poartă bustieră și fustă, Zimmermann; cizme, Hunter; inel și cercei, Cartier.

Se referă la relația ei de 3 ani cu muzicianul Travis Mills (31 de ani), care a fost intens documentată prin intermediul clipurilor pe YouTube cu ei doi făcând diverse activități de cuplu adorabile, precum Whisper Challenge sau o Goană după Comori de Valentine’s Day. Când s-au despărțit acum un an, fix înainte de izbucnirea pandemiei, Travis a postat un mesaj pe pagina lui de Instagram în care a numit-o pe Madelaine „empatică, inteligentă și o persoană grozavă”. Madelaine a păstrat tăcerea. „Am ales să nu spun nimic pentru că asta mi s-a părut cea mai autentică reacție a mea. Pe viitor, n-am să mai aleg să îmi expun relațiile pe YouTube, cum am făcut în cazul ăsta”.

După despărțire, Madelaine s-a mutat din casa lui Travis și spera să își ocupe timpul pe platourile de filmare din Vancouver, însă câteva săptămâni mai târziu, la începutul lui martie, producția serialului Riverdale a fost oprită… din motive pe care le știm cu toții. Madelaine a găsit un AirBnb pe care l-a închiriat alături de Lili Reinhart (care o joacă pe Betty în serial) și s-a gândit că va avea câteva săptămâni la dispoziție să se relaxeze și să reflecteze (lol, mai ții minte când așa credeam cu toții?). Odată ce a devenit evident faptul că filmările nu aveau să reînceapă timp de multe luni, Madelaine s-a întors în LA și s-a mutat într-un apartament cu colegii săi actori Daniel Preda și Joey Graceffa. Au bifat și ei, ca noi toți, aceleași „proiecte de pandemie” – au gătit (au făcut biscuiți pentru câini), au meșterit prin casă („se pare că mă descurc chiar bine să pun singură tapet!”), iar apoi Madelaine s-a trezit din nou singură alături de gândurile sale, ceva ce a încercat toată viața să evite.

„Cu cât sunt mai ocupată, cu atât mă confrunt mai puțin cu stări de anxietate”, îmi explică, aducând conversația înapoi în punctul de la care a plecat. Madelaine suferă de anxietate socială, are stări de anxietate legate de starea ei de sănătate – care se traduc uneori prin conversații telefonice cu mama ei, în care plânge non-stop timp de 3 ore – și mai e și anxietatea pe care o simte când nu are nimic de făcut în afară să… existe. La urma urmei, cine nu experimentează asta? Auzim cu toții din când în când vocea aia enervantă în cap, care ne face să ne întrebăm „Oare mă străduiesc suficient de mult? Oare sunt destul de bun/ă? Oare am destul succes? Oare mă respectă lumea suficient? Oare sunt iubit/ă?”. E acea presiune constantă să faci ceva. Să fii productiv, să îți trăiești viața la maximum, să muncești până-ți sar capacele – totul în timp ce simți presiunea să demonstrezi că te descurci de minune, nu numai ție, ci și restului lumii, de la prieteni la familie și până la toți cei ce te urmăresc. Pe tot parcursul vieții, auzi îndemnul să faci tot ce-ți stă în putere ca să fii „the best”. Și când ai într-un final impresia că ai ajuns acolo, că ai devenit cea mai bună versiune a ta, îți dai seama că nu se simte atât de bine cum ai fi crezut, așa că te apuci să muncești la încă ceva, și apoi la altceva, și tot așa, la nesfârșit. E vorba despre o traumă aici, după cum ar spune terapeutul lui Madelaine. Trauma pe care ne-o produce cultura productivității, social media și simplul fapt că trăim în 2021.

„Mă afund în muncă pentru că – și asta o să sune cam trist – pentru că vreau mereu să fiu ca alte persoane. Vreau să aduc la viață persoane noi. Iar pentru mine, carantina a fost o treabă care m-a făcut să realizez ‘Whoa, sunt, de fapt, doar Madelaine și atât, tot timpul”. Face o pauză și își mută privirea de la cameră. „Când aduci mereu câte o altă persoană la viață, cum rămâne cu tine, de fapt?”. Își dezlipește iar privirea de la cameră și se uită spre fereastră, fixând cu ochii o clădire înaltă de birouri care se întrevede prin geam. „Simt că trebuie să fiu totul pentru toată lumea. Și nu știu ce mă face asta pe mine să fiu, de fapt, la sfârșitul zilei”. Își schimbă brusc starea și abordează alt subiect: „Sunt în permanență conștientă de emoțiile pe care le simt. Trebuie să le țin mereu la suprafață, ca să le pot exploata când filmez”, îmi slune. „De asta reușesc să joc la perfecție o scenă din prima, fără duble”, adaugă sarcastic, făcându-mi ștrengărește cu ochiul. De altfel, îmi spune că tot de asta i se întâmplă să plângă foarte des. Și probabil tot de asta îi e atât de dificil să se relaxeze – practic, relaxarea înseamnă absența emoțiilor și a acțiunii.

Terapeutul i-a dat o temă apropo de asta. I-a spus să își rezerve în fiecare zi câte 30 de minute în care să nu facă nimic. „Ți se întâmplă vreodată să stai absolut degeaba, singură?”, mă întreabă. „Nici măcar nu-mi pot da seama ce se presupune că ar trebui să faci cu timpul ăsta petrecut cu tine însăți. Bănuiesc că toată ideea e să nu faci nimic”. Aruncă o privire către Olive, care zace leșinată – exemplul perfect de ființă care se pricepe al naibii de bine să stea degeaba. „Îmi provoacă multă anxietate să ies din casă și să mă plimb de una singură”, îmi mărturisește cu emoție în glas. „Poate că primul pas va fi să las câinele acasă și să mă plimb în totalitate pe cont propriu”. Dar oare… dacă ieși la plimbare, se pune drept… stat degeaba?

Reia și ea gândul meu: „Adică, uite… meditez, dar asta se pune ca și când fac ceva. Când meditez nu simt că stau singură cu mine însămi. Pentru mine, să fiu absolut singură cu mine însămi înseamnă să – „ Se oprește brusc, își pune mâna la gură, și de dedesubtul palmei se aude un mic râgâit. „Scuză-mă!”, îmi spune.

Ar fi foarte convenabil ca acel mic râgâit să fie o metaforă pentru ceva mai profund. A unor sentimente adânc ascunse în interiorul ei, făcându-și loc către suprafață precum o revelație subită. „Nu e cazul, mă tem”, îmi spune râzând, „Dar poți să scrii în articol că am râgâit, dacă vrei”. E okay. Practic, asta ne dovedește că avem de-a face cu o persoană reală. Cu cineva care își asumă tot ceea ce face. Și nu se spune de fapt că ăsta ar fi primul pas către o viață mai eliberată de griji? „Încă mă străduiesc să-mi găsesc calea.”, continuă să îmi spună. „Mă trezesc că mă întreb ‘Okay, deci cum creez un plan clar care să mă ajute să am o viață mai ușoară?’. Ei bine, asta-i treaba – NU trebuie să-ți faci un plan. Dimpotrivă. Trebuie să încerci să nu ai vreo structură fixă legat de cum vrei să arate viitorul”. Însă eu pot spune cu certitudine – Madelaine o să aibă un viitor de excepție.

Acest articol a fost publicat în Cosmopolitan, ediția de martie 2021.

Material original realizat de Jennifer G. Sullivan
Fotografii: Eric Ray Davidson
Styling: Cassie Anderson
Traducere și adaptare: Cătălina Teodorescu

Nici un comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata.