Lidia Buble: Noua voce Disney şi hobby-urile ei de copil mare

By  | 

În timp ce noul ei single, Sub apă, acaparează Youtube-ul, iar viitorul album (programat pentru toamnă) se conturează încet dar sigur, energica Lidia Buble a revenit în lumea copiilor colaborând cu Disney Chanel. Am profitat și noi de ocazie pentru a afla ce mai face Lidia în general — cu dragostea, muzica, timpul liber. Vezi mai jos!

Povestirile Rățoiului rulează pe Disney Chanel, în fiecare zi de la ora 17.00, cu vocea Lidiei Buble (fanul numărul 1 al familei de rățoi) pe generic.

Ai dublat genericul unuia dintre cele mai cunoscute desene animate din lume. Cum e să intri din nou în lumea copiilor?

Eu încă mă regăsesc foarte bine în această lume jucăuşă a copiilor, de aceea am şi primit cu atâta deschidere şi entuziasm propunerea celor de la Disney Channel. Am intrat în studio şi când am ascultat prima dată piesa, am ţipat de fericire. Era genericul serialului pe care îl iubeam în copilărie, aşa că mi-am sunat toată familia să le dau şi lor vestea. Aventurile lui Scrooge, Donald şi ale tripleţilor Huey, Dewey şi Louie vor fi o încântare pentru cei 30 de nepoţi ai mei. Am filmat şi un videoclip pentru această piesă, iar experienţa în sine a fost inedită —  trebuia să îmi imaginez că sunt în compania personajelor din serial, să mă feresc de avioane imaginare şi creaturi fantastice ce apăreau de peste tot. Mi-a plăcut mult!

 Spuneai la un moment dat că n-ai avut televizor când erai mică. Nu te uitai deloc la desene?

Aşa este, nu aveam televizor, dar acest serial are un loc aparte în amintirile copilăriei mele. Îmi amintesc că luam DVD-ul de la biblioteca din Deva şi îl urmăream cu toţi fraţii şi suroririle mele. Iar, la finalul fiecărui episod, tata ne întreba pe rând „Şi, ce ai învăţat? Care e morala?” — și ne spunea că trebuie să fim mai darnici, să îi ajutăm mai mult pe cei din jur. Este un desen animat amuzant, dar și un serial despre importanţa familiei și a prieteniei.

Ce hobby-uri ai păstrat din copilărie?

Încă mă mai uit la diverse seriale animate şi, culmea, sunt la fel de entuziasmată ca în copilărie. În sufletul meu, tot copil am rămas… un copil care, parcă, nu vrea să crească. Dovadă că am, de asemenea, o adevărată colecţie de păpuşi, atât acasă, la Deva, cât şi în Bucureşti. Țin la ele enorm, atât la cele pe care le am de când eram mică, cât și la cele mai noi. Cea mai recentă achiziţie a fost o păpuşă din colecţia GiGi Hadid, pe care mi-am dorit-o extrem de mult şi chiar am primit-o în dar, pe neaşteptate. Nu vreţi să ştiţi cum am putut reacţiona…  practic, un copil cu o jucărie nouă.

Alte mici plăceri vinovate?

Jeleurile. Da, jeleurile. Nu le pot rezista absolut deloc. Mai mult de atât, nici nu-mi place să împart cu nimeni dulciurile mele preferate.

 Ce îţi place să faci cel mai mult în weekend-urile libere?

Pentru mine, noţiunea de „weekend” nu prea mai există, de când am urmat paşii spre muzică. Însă, atunci când am timp liber, rar adică, prefer să îmi petrec timpul acasă, alături de persoana iubită. Şi, tot când am timp, îmi place să merg la masaj, unde am parte de o oră plină de relaxare.

În ce zone îţi place să călătoreşti?

Cu toate că am vizitat multe colţuri ale lumii, cel mai mult îmi place să călătoresc în ţara noastră. Nimic nu se compară cu frumuseţile României, iar faptul că am ocazia de a avea concerte în mai toate oraşele, nu poate decât să mă facă să-i mulţumesc lui Dumnezeu, pentru astai. Iar locul preferat sigur că rămâne Deva, oraşul meu natal, de care sunt şi voi rămâne mereu ataşată sufleteşte.

Citeşte continuarea materialului în ediţia de mai a revistei Cosmopolitan România.

Foto: Sebastian Enache, PR. Text: Bianca Dragomir

Citeşte şi: Interviu exclusiv cu Lidia Buble VIDEO

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *