Lena Headey este insarcinata

By  | 

Actriţa Lena Headey, în vârstă de 41 de ani, a confirmat că este însărcinată cu al doilea copil, după ce a fost fotografiată cu ce părea a fi o burtică de sarcină.

Vedeta din „Game of Thrones” nu a dat prea multe detalii legate de copil, spunând doar că acesta se va naşte în vară. „Mă bucur să confirm că voi naşte al doilea copil vara aceasta”, a declarat ea. „Sper ca acest anunţ să mă ajute să îmi recapăt o parte din intimitatea pe care am cedat-o recent fotografilor curioşi şi îi rog să-mi respecte intimitatea şi să mă lase să mă bucur de această perioadă.

Mai mult, Headey nu a comentat nimic despre identitatea tatălui. Poate va reuşi să ţină acest lucru un secret pentru mult timp, asemenea lui January Jones, care a născut un băieţel în urmă cu 4 ani?

Primul copil al său s-a născut în 2010, când actriţa era căsătorită cu muzicianul Peter Loughran. Cei doi s-au despărţit la un an după ce băieţelul s-a născut, iar divorţul a fost finalizat în decembrie 2013.

Deşi a jucat în numeroase filme, Lena Headey este cunoscută în special pentru rolul lui Cersei Lannister din serialul HBO „Game of Thrones” / „Urzeala tronurilor”. Drama fantasy a ajuns acum la cel de-al cincilea sezon, acesta având premiera la începutul lunii aprilie. Ecranizarea seriei de cărţi a lui George R. R. Martin, „A Song of Ice and Fire” / „Cântec de gheaţă şi foc” va avea şi un al şaselea sezon, spre bucuria fanilor din întreaga lume.

Headey a mai avut roluri importante în „300” (2007) şi „300: Rise of an Empire” (2014), „Dredd” (2012) şi „The Purge” (2013). Pe viitor o vom mai vedea în comedia horror „Pride and Prejudice and Zombies” (2015), iar curând va începe să lucreze la animaţia „Reds and Grays”.


Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *