Johnny Depp vinde casa din Riviera Franceză

By  | 

Dacă erai ȋn căutarea unei case cu domeniu situată ȋn superba Rivieră Franceză, nu mai căuta. Johnny Depp ȋşi vinde proprietatea aflată foarte aprope de St. Tropez care, crede-mă, are tot ce ţi-ai putea dori de la un domeniu boem, inclusiv locuri de joacă (are un skate park), bar lângă una dintre cele două piscine şi o cafenea proprie unde-ţi poţi bea cappuccino de dimineaţă.

johnny-depp-3-800

Ai 12 camere, 12 băi, 37 de acri plantaţi cu măslini, lavandă, propria ta grădină de legume organice, fântâni unde să te răcoreşti seara şi două piscine, dintre care una, precum spuneam, deţine şi un bar propriu. Aaa, şi este aproape de un sătuc idilic tipic franţuzesc.

Mai mult, proprietatea se vinde de-a gata, cu lucrurile lui Johnny ȋn ea, el fiind cel care a renovat şi decorat casa de vacanţă a familiei din vremea când era ȋmpreună cu Vanessa Paradis.

johnny-depp-2-800

„Astfel că proprietatea nu este ca un showroom, ci are o atmosferă intimă de familie care reflectă gusturile şi caracterul lui Johnny. Atmosfera sa boemă o distinge de multe alte proprietăţi din sudul Franţei şi o face unică”, a declarat directorul Sotheby Franţa, Alexander Kraft.

Construcţiile de pe proprietate au mai bine de 200 de ani vechime şi sunt ȋn număr de 12: casa mare, mai multe căbănuţe, o capelă, cafenea şi un garaj/atelier. Sincer, te poţi ȋntreba pe drept cuvânt de ce ai vrea să vinzi asemenea bijuterie?????!!! Şi, nu, nu cred că Johnny are nevoie de cei 27 de milioane de dolari, preţul de vânzare a proprietăţii.

johnny-depp-1-800

“Johnny a decis să vândă proprietatea Plan de la Tour pentru a ȋncheia un capitol din viaţa lui şi să poată merge mai departe. Speră că şi altcineva se va bucura de ea la fel cum s-a bucurat el şi să-i aducă fericirea pe care i-a adus-o lui”, a răspuns directorul Sotheby Franţa la ȋntrebarea care era pe buzele tuturor.

Ţi-am spus că “micuţa” proprietate se ȋnvecineză cu cea a lui Brad Pitt şi Angelina Jolie, cea ȋn care s-au căsătorit de altfel?! Acum ştii unde te duci să-ţi bei ceaiul de la ora cinci…

Johnny Depp este imaginea Dior

Johnny Depp si Amber Heard s-au casatorit

 


Comments

comments