Jenna Elfman, în exclusivitate despre „Fear the Walking Dead”

By  | 

Mai este o zi până sărbătorim Halloween-ul, așa că ne-am gândit la o listă cu seriale perfecte să ne introducă în mood-ul acestei sărbători cu iz de thriller. În vârful listei, am trecut sezonul șase din Fear the Walking Dead (pe AMC, în fiecare luni, de la ora 22.00, cu reluare marțea după miezul nopții). Iar cu această ocazie v-am pregătit și o supriză care sperăm să vă bucure: descoperiți mai jos câteva păreri despre serial chiar de la Jenna Elfman, actrița care o interpretează pe June Dorie și pe care, cel mai probabil, o știți dinainte, prin intermediul rolurilor sale celebre precum Dharma din Dharma&Greg, Anna Riley din Keeping the Faith, Annie din Friend with Benefits, Joyce Fisher din Growing Up Fisher.

De data aceasta, Jenna Elfman explorează o altă latură a personalității ei, una mult mai matură și mai profundă ce coincide cu o nouă etapă din viața ei reală. Aflați de la ea ce provocări a întâmpinat pentru noul sezon din Fear the Walking Dead, dar și cum se raportează la pandemia de coronavirus.

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat de-a lungul filmării celui de-al șaselea sezon Fear the Walking Dead?

Cred că toți ne-am implicat profund în modul cum regulile Virginiei afectează fiecare persoană, în ceea ce privește co-identitatea, scopurile și țelurile privind cine este fiecare cu adevărat. A trebuit să ne pliem pe modul cum aceste reguli afectează codul moral al fiecăruia. Provocările cărora personajul meu, în particular, a trebuit să le facă față au ținut de tot ceea ce înseamnă „cum se folosește ea de oameni, pentru valorile lor”, dar totul se întâmplă din perspectiva comunității Virginia, ceea ce cumva îi scuză comportamentul de a se folosi de vulnerabilitatea celor din jur. Țelul personajului meu este diferit față de țelurile celorlalți. În același timp, momentele de conflict generate de cum Virginia se folosește de fiecare membru în parte pentru propriile interese ne schimbă pe fiecare, iar asta duce povestea mai departe.

Citește și: Cynthia Nixon, despre Ratched și alte controverse

Romantism, inimi frânte și mulți, foarte mulți zombii… Ce îți place cel mai mult la acest serial și, în special la sezonul 6?

Îmi place mult dinamica schimbărilor prin care personajele sunt nevoite să treacă, iar asta dezvoltă continuu intriga poveștii, într-un impact foarte foarte concentrat: nu este un sezon de tip status quo, unde personajele sunt cam aceleași și merg într-o aventură… este un sezon care catapultează fiecare personaj într-o nouă și importantă arcă. De aceea, „povestea este împinsă înainte” ca de un buldozer.

June Dorie, cunoscută și drept Naomi și Laura, este o supraviețuitoare, o femeie foarte puternică dar, totuși, cu foarte multe umbre ce o urmăresc, propriile umbre. Ajută oameni, dar în același timp își dorește să îi țină la distanță. Ce ai moștenit de la ea, de-a lungul sezoanelor și ce i-ai transferat din modul tău de a fi?

Aceasta este o întrebare interesantă. De la mine către ea: cred că poate fi vorba despre dorința mea de a ajuta, simt că a-i ajuta pe ceilalți este unul dintre acele lucruri pe care trebuie să le facem, este acea esență care face pe cineva valoros în lumea asta mare. Ce am preluat de la June, de-a lungul evoluției sale: o doză de curaj, pentru că în realitate nu sunt o persoană foarte curajoasă. De asemenea, am învățat de la ea foarte multe informații noi, experințe medicale, tot ce implică folosirea armelor — a trebuit să le învăț pe toate, cu seriozitate. Există un anumit grad de încredere oferită de exeperiența acumulată.

Jenna Elfman

Jenna Elfman în Fear the Walking Dead / © AMC

Ai un anumit ritual prin care îți interiorizezi personajul, prin care încerci să îl înțelegi?

Încerc mereu să îi înțeleg punctul de vedere, iar June poartă în inimă apierderea fiicei sale, reprezentând de fapt lentilele prin care își privește alegerile: regretul ei, dorința de a ajuta, conștientizarea că dacă se oprește din a-i ajuta pe ceilalți, asta o va duce direct în zona ei neagră. Pentru June este foarte important să continue să îi ajute pe ceilalți ca să rămână cine este cu adevărat. Așadar, încerc cât timp sunt pe set, să navighez cu ajutorul lentilelor ei: sunt June și gândesc propriile ei gânduri. De aceea, și înafara platoului de filmări, trebuie să înțeleg foarte bine povestea ei, script-ul, tot ce o înconojoară. Ceea ce înseamnă foarte mult timp petrecut pe script, încercând să înțeleg fiecare nuanță a poveștii. Sunt tot felul de teme similare cu cele ale personajului, puncte de conflict diferite pentru fiecare personaj în parte, dar în același timp făcând parte dintr-o temă comună. Când joci o scenă, trebuie să fii conștient de toate temele, ca să fii în concordanță cu povestea în întregime. Iar când camera începe să filmeze, sunt June…

Ai o experiență uriașă în ceea ce privește comedia, Dharma&Greg este doar una dintre comediile în care ai jucat și care au fost foarte apreciate —te-a invitat Fear the Walking Dead să descoperi o nouă Jenna?

Da. M-am bucurat foarte mult să fac parte din Dharma&Greg, din întreaga aventură a acestui proiect. Apoi, timpul a trecut și am acumulat o groază de experiențe, am devenit mamă, am simțit că am crescut, că m-am transformat dintr-o fată într-o femeie. Și, în calitate de artist, am început să tânjesc după povești pe care să le definesc din punctul de vedere al unei femei, să spun povești din perspectiva unei mame, a unei femei care a trăit o sumedenie de experiențe noi care au format-o într-un întreg proces de evoluție. Înainte să ajung aici, am trăit o perioadă de tranziție, când nu știam sigur ce vreau să fac, apoi, imediat cum am realizat că sunt într-un punct cu multă experiență, că pur și simplu trăind am învățat atât de mult, am vrut să transmit toatea astea în felul meu specific, să interpretez un personaj care are cicatrici, puncte de vedere, lupte interioare. Imediat cum am înțeles ce vreau să fac, totul s-a așezat de la sine, ceea a fost minunat. Tocmai de aceea June are un loc special în inima mea, pentru că este reflecția a ceea ce vreau să fac, iar în fiecare sezon îmi oferă material excepțional pe care să lucrez, sunt îndrăgostită de poveste, o iubesc enorm pe June.

În Fear the Walking Dead, comunitatea este foarte importantă — în viața reală, în 2020, am înțeles mai mult ca oricând importanța comunității. Cum te-ai raportat la acest an, cu toate restricțiile impuse de pandemie? Cum s-a schimbat viața ta, dacă s-a schimbat, profesional și personal?

Sunt diferite nuanțe: timpul petrecut acasă, cu copiii mei, a fost atât de special. Familia, copiii au fost mereu prioritatea mea principală, dar de data aceasta întreaga situație a adus o nouă lumină acestei prioritizări, pentru că am făcut o paranteză de la lumea exterioară. M-a schimbat, da. Într-un mod pozitiv. M-a făcut mai puternică și m-a poziționat  mai bine în ceea ce privește modul cum relaționez cu viața mea, indiferent că este vorba despre June, sau orice altceva. A rămas aceeași cutie, dar în interiorul ei, lucrurile s-au schimbat într-un mod care m-a făcut să mă simt mai puternică.

Îmi place foarte mult podcast-ul audio și video Kicking and Screaming by Jenna and Bodhi Elfman, este atât de autentic, de natural. M-a făcut să iubesc și mai mult ideea de căsătorie, viața cu ale ei, a avea copii… Ce te-a motivat să începi acest proiect?

Mă bucur mult că îți place. Sunt împreună cu soțul meu de foarte mult timp, de  vreo 30 ani ceea ce înseamnă de fapt cam 130 de ani (râde), oamenii ne întrebau des: „Cum reușiți?” Mai mult, mereu am vrut să facem un astfel de show, pentru că am văzut căsătoriile portretizate la televizor într-o lumină fie foarte urâtă, fie foarte strălucitoare. Nu credem că a fost vreodată un show care să surprindă, autentic — frumusețea, gloria, completa tortură, fiecare aspect al unei căsnicii care funcționează de-a lungul timpului, trece prin capitole de disfuncționalitate, funcționalitate în aceeași oră, iubire și enervare și triumf în același timp. Pentru că nu am reușit să facem un show, Bodhi mi-a propus: „Haide să adunăm content într-un podcast și apoi vom putea începe să ne jucăm cu acest concept.” Inițial, chiar am făcut-o pentru propriul amuzament, apoi s-a dezvoltat o audiență. Iar noi ne-am zis: viața e reală, căsătoria este reală, nu contează cine ești, trebuie să faci cumva ca treaba să meargă… sau nu. Iar noi facem tot posibilul să meargă.

Pare că nimeni niciodată nu a arătat fața adevărată a căsniciei, nu a vorbit despre tot ce înseamnă ea, cu sinceritate, iar noi ne simțim foarte confortabili unul cu celălalt, am trecut prin atât de multe încât simțim că nimic nu ne mai poate doborî, oricât de pompos sună. Am ajuns într-un punct în care, oricât de mult ne enervăm unul pe celălalt, am învățat cum să facem față, să trecem peste orice impediment. Așa Kicking and Screaming by Jenna and Bodhi Elfman a devenit funny și apreciat de oameni diverși: persoane singure, cei care se află într-o căsătorie, cupluri gay, cupluri tinere, cupluri în vârstă. Au venit oameni la mine în magazin, spunându-mi că așteaptă următorul podcast. A trăi cu cineva, încercând să treceți împreună prin viață este o experiență universală…

Citește și: 3 tratamente faciale perfecte pentru Halloween

Urmărește destinul celor care au format odată o familie atipică, unită de misiunea de a-i ajuta pe cei în nevoie. Ultimul mesaj al lui Morgan (Lennie James) de la finalul sezonului cinci îi implora pe membrii grupului „să rămână în viață“ și, în acest sezon, vom vedea ce înseamnă acest lucru pentru fiecare dintre ei. Unii vor fi interesați de stabilitatea și oportunitățile Virginiei, alții se vor scufunda în întuneric, iar alții se vor lupta cu ceea ce li s-a impus. Existența în spatele zidurilor Virginiei va fi, în moduri diferite, un test pentru fiecare dintre ei, obligându-i să-și găsească identitatea în această lume nouă.

Fiecare episod al sezonului 6 se concentrează pe personaje individuale (sau pe perechi de personaje), conturând această lume nouă — de inspirație fascistă — a lui Ginny/Virginia. „Considerând distribuția amplă a serialului, aceasta dă naștere unora dintre cele mai bune episoade din istoria serialului. Fiecare are propriul ton și propriul punct de interes, considerând personajele care se dezvoltă, și fiecare are o șansă să ajungă în atenție”, scria publicația Decider.

Citește și: Cele mai cool piese pentru noaptea de Halloween

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *