Javier Weyler, un rocker indragostit de tango

By  | 

Javier este liderul celei mai de succes trupe galeze de rock, Stereophonics, reusind, ca prin minune, sa fie si un apreciat artist solo de rock cu influente exotice.

Capitan Melao, numele de scena latino a lui Javier, a intrat in colimatorul presei anul trecut cind a lansat albumul solo Lagrima, cotat de catre criticii muzicali ca fiind „o realizare a unui artist care a reusit sa echilibreze influentele provenind din trecutul sau latin cu cele apartinind prezentului britanic, pentru a crea ceva cu adevarat special”, titra site-ul In the News UK la citeva zile dupa lansarea albumului.

Javier este un artist pasional, asa cum recunoaste si el – mai rar, ce-i drept -, iubirea pentru muzica fiind pe primul loc inca de la 13 ani, cind a primit cadou de la tatal sau primul set de tobe. Ca tobele s-au acordat la ritmul talentului sau, ori c-o fi fost invers… nici el nu stie. Ce este cert e ca, in doar patru ani, Javier ajunsese deja un baterist profesionist, membru al unei cunoscute formatii venezuelene de pop-rock, Claroscuro.

Sunetul era unic… un mix de ritm indracit-exotic, bas dur al rockului clasic si pop melodios. Tot atunci, la doar 17 ani, Javier a lansat doua albume cu Claroscuro, ambele provocind un tsunami in topurile muzicale mondiale. Il cunosti deja pe Javier de la festivalul de muzica B’estfest unde te-a provocat la dans pe ritmurile sale frenetice.

Stereophonics. O poveste despre prieteni, distractie si talent

Daca-l intrebi cum de a ajuns atit de sus in asa de scurt timp iti va raspunde ca muzica este un membru al familiei sale si cetatean al tarii in care s-a nascut, Argentina, asa ca e si normal sa respire si sa manince note muzicale.

Pe baietii de la Stereophonics, Kelly Jones si Richard Jones (care, apropo, nu sint rude, dar au crescut impreuna in acelasi sat galez, Cwmaman), i-a cunoscut intr-un studio londonez in care s-a angajat dupa ce-si terminase studiile de inginerie audio. S-au imprietenit…, au devenit, de fapt, cei mai buni prieteni, de nedespartit.

Asa le-a venit ideea de a-l inlocui pe bateristul-vedeta de televiziune Stuart Cable cu Javier Weyler. Nimeni nu mizase pe Stereophonics, nici la inceput si nici mai tirziu, cind aveau deja in palmares un Brit Award pentru Cea Mai Buna Formatie de Newcomeri. Nici macar bateristul Stuart Cable nu visa ca vor fi No.1 in topurile britanice, asa ca a lasat de izbeliste scena si Stereophonics pentru studioul cu reflectoare al televiziunii.

Dupa aceasta lovitura, prietenii Jones nu mai aveau decit o singura optiune demna de luat in considerare… Javier, baterist si inginer de sunet extrem de apreciat in lumea muzicienilor, care a adus formatiei de atunci, din 2005, numai hituri pe banda rulanta. In acelasi an, Stereophonics a avut parte de cei mai multi spectatori veniti sa-i auda in celebrul Hyde Park – peste 240.000!

Javier nu vorbeste despre viata sa personala, partea suculent-amoroasa a povestii lipsind cu desavarsire din destainuirile sale. Argumentul decisiv: la un search rapid pe Google pentru „Javier Weyler + lovelife” nu vor fi afisate decit rezultate despre tobele sale saudespre el ca artist.

„Tobele trebuie sa vorbeasca, nu eu”, ne-a lamurit argentinianul in timpul interviului in exclusivitate. Dar sa nu crezi ca nu am reusit sa stoarcem informatii pretioase de la celebrul artist! COSMO l-a descusut pe secretosul Javier incepind propozitii pe care artistul a trebuit sa le continue si sa-si argumenteze afirmatiile cu cit mai multe detalii. Iata ce a iesit!

Reteta succesului Stereophonics. Ingrediente: Trebuie sa fii efectiv obsedat de ideea de a face ceva total nou, tot timpul, de a te perfectiona continuu! Un al doilea ingredient ar fi sa nu uiti care a fost motivul pentru care te-ai apucat de aceasta nebunie – distractie, glorie si femei! He, he, he!

Stilul vestimentar Stereophonics este identic cu cel al oamenilor de pe strada. Toti trei ne imbracam pe scena asa cum iesim si in oras. Nu avem costume de scena si nici nu ne-am dori asa ceva. Nu ne defineste nici ca trupa si nici ca persoane. Bine, poate in afara pantalonilor roz bombon pe care-i ador! O gluma nevinovata, evident!

Sound-ul Stereophonics este influentat de muzica cu care am crescut. Ne-am indragostit de ceea ce ascultau parintii nostri ca, mai apoi, dupa ce am crescut, sa adaugam la acele ritmuri altele ca soul, Beatles, Deep Purple, Led Zeppelin sau Pearl Jam. si tangoul a avut contributia lui, de vreme ce sint argentinian. Nu este evident cind asculti o melodie de-a noastra, dar are darul de a te forma ca om. Sper ca ma intelegi… e acolo, tot timpul!

Sex, drugs & rock’n’roll ca stil de viata e un cliseu. Toti se distreaza pina la urma! Gasesti sex pretuntindeni, droguri asemenea si, pina la urma, noi traim si facem rock’n’roll, asa ca ai putea spune ca este un stil de viata pentru noi! Glumesc!

Melodia pe care o ador si nu e a mea e „Nothing compares to you” a lui Prince. Ar fi multe, dar aceasta ma face sa ma gindesc cit de senzational poate fi sa-i spui copilului tau extaziat dupa ce a ascultat-o prima data: „Hei, e a mea!”.

Celebritatea mi-a dat sansa de a-mi cunoaste idolii, ca Rolling Stones sau U2, pe scena si, apoi, personal. Nici nu visam sa-i intilnesc vreodata in carne si oase! Sint colosali! A, si mai e ceva… pot merge cu baietii la cele mai tari petreceri peste tot in lume!

O melodie Stereophonics este creata nebuneste. De cele mai multe ori, Kelly vine entuziasmat si ne prezinta tot planul de bataie – versuri, instrumentatie, interpretare… Apoi, incepem sa lucram impreuna pina la epuizare… pina iese ceva bun. Citeodata ne ia dar o ora sa punem la punct o piesa. Unul dintre noi vine cu o idee, altul cu alta si, rapid, este deja gata. Cel mai rau e cind cintecul se incapatineaza si ne bintuie nopti de-a rindul, chiar saptamini!

Am devenit muzician pentru ca toata familia mea este foarte muzicala. Mama cinta, tata cinta la chitara, fratele meu la fel si, intr-o zi, m-a intrebat daca nu as vrea sa cint la tobe. Tata mi-a cumparat niste tobe – erau mai mult niste jucarii – si, de atunci, nu m-am mai dezlipit de ele!

Sintem membri ai trupei si prieteni buni pentru ca daca nu ne-am intelege atit de bine, nu am avea nici o sansa pe termen lung. Iti dai seama ce ar insemna sa ne certam tot timpul, sa nu ne toleram si sa fim obligati sa stam foarte mult timp impreuna pe durata unui turneu, de exemplu. Cred ca ar iesi un dezastru!

Celebritatea ne-a schimbat destul de putin de-a lungul timpului. Sintem constienti ca in primul rind sintem artisti, music makers, si ca, daca vom ramine cumva in memorie, nu va fi datorita scandalurilor, fetelor cu care ne-am culcat sau fotografiilor obscene. Pina la urma, in viata e ca intr-un club. Exista intotdeauna doua usi – cea din fata, unde sint paparazzi, si cea din spate, mai sigura, mai „rezervata”. Noi am ales-o intotdeauna pe cea de-a doua!

Romania este o salata sau e, de fapt, Budapesta din punctul de vedere al altora, poate. Stiu unde este România, am si fost acum ceva timp, cind am filmat o zi videoclipul la melodia It means nothing. Din pacate, am stat doar pe un cimp de linga Bucuresti si nu am apucat sa vad nimic altceva.

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *